ÎNŞELĂCIUNE. ELEMENTE CONSTITUTIVE. VÂNZAREA UNUI BUN PROVENIT DIN FURT.
| Comentarii |
|
Nu constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 şi alin. 3 Cod penal, vânzarea unui bun provenit din furt, întrucât vânzătorul nu a obţinut un folos injust şi nici nu a creat o pagubă cumpărătorului până la intervenţia organelor de urmărire penală care au stabilit că el furase căruţa pe care a vândut-o părţii vătămate.
Prin sentinţa penală nr. 489/3.05.1999 a Judecătoriei Giurgiu, inculpatul B.M. a fost condamnat, în baza art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, pentru infracţiunea de înşelăciune, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a dispus revocarea liberării condiţionate pentru un rest de pedeapsă neexecutat, de 299 zile, aplicată prin sentinţa penală nr. 1.123/30.11.1995 a Judecătoriei Giurgiu şi contopirea cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.
S-a luat act că partea civilă P.T. a renunţat la acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că a indus în eroare partea vătămată cu prilejul vânzării unei căruţe, ascunzându-i faptul că provenea din furt şi că fără această inducere în eroare, partea vătămată nu ar fi acceptat să cumpere căruţa, la preţul de 600.000 lei, contravaloarea unui porc predat inculpatului.
împotriva acestei sentinţe penale inculpatul B.M. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu susţinerea că prin vânzarea căruţei nu a obţinut nici un folos injust si nici nu a produs vreo pagubă cumpărătorului.
Examinând apelul inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză, Tribunalul Giurgiu a apreciat că, sub aspectul motivelor invocate de inculpat, este nefondat, acesta corect şi legal fiind condamnat pentru infracţiunea de înşelăciune, însă este fondat şi urmează să fie admis sub un alt aspect şi anume, al datei săvârşirii faptei -2.11.1996 - adică anterior modificării textului de lege incriminator, când prin Legea nr. 140/14.11.1996, s-a majorat pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 1 şi 3 înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.458/1999)
NOTA: Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este corectă. Nu se poate susţine că, în speţă, intenţia inculpatului a fost să inducă în eroare partea vătămată, pricinuindu-i o pagubă, ci că acesta a acţionat numai pentru valorificarea bunului furat.
Este îndeobşte cunoscut că autorii infracţiunilor de furt, în cele mai multe cazuri, oferă spre vânzare bunurile furate şi nu procedează astfel pentru a înşela pe cumpărători, ci, din contră, solicită preţuri situate, de regulă, sub valoarea reală a bunurilor, tocmai pentru a le putea valorifica. Inculpatul B.M. a fost judecat şi condamnat pentru furtul căruţei şi această situaţie a fost cunoscută încă din faza de debut a cercetărilor efectuate în cauză, pentru infracţiunea de înşelăciune. (Judecator Marin Carcel)
