ÎNŞELĂCIUNE. ELEMENTE CONSTITUTIVE. LATURA SUBIECTIVĂ. INTENŢIA DE A ÎNŞELA.
| Comentarii |
|
Achiziţionarea de animale de la populaţie, în vederea valorificării la abator, cu promisiunea de plată ulterioară a preţului, urmată de neachitarea acestui preţ, nu constituie infracţiunea de înşelăciune, dacă neplata preţului promis nu se datorează voinţei achizitorului de animale.
Inculpata T.V. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, săvârsită prin mijloace frauduloase (art. 215 alin. 2 Cod penal), reţinându-se că în cursul anului 1996 a achiziţionat de la diverse persoane din judeţul Ilfov porci şi oi, în vederea valorificării acestor animale la abator, cu promisiunea de plată ulterioară a preţului.
S-a stabilit, din probele administrate în cauză, că inculpata încheia cu crescătorii de animale chitanţe de mână, în care era menţionată greutatea animalului, preţul cuvenit şi data la care urma ca inculpata să aducă banii.
După ce, un timp, şi-a achitat corect obligaţiile asumate faţă de crescătorii de animale, inculpata nu şi-a mai respectat promisiunile de plată a preţului.
Au fost dovedite 13 astfel de fapte, în urma cărora părţile vătămate au fost prejudiciate cu contravalorile a 33 de porci şi 75 de oi, pentru care inculpata nu a mai remis banii cuveniţi la termenele convenite.
Prin sentinţa penală nr. 1.835/1997 a Judecătoriei Buftea, reţinându-se ca existente şi dovedite faptele arătate prin rechizitoriu, s-a hotărât condamnarea inculpatei la 7 ani închisoare.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata, cu solicitarea de a fi achitată, întrucât faptele ce-i sunt imputate nu au caracter penal, ci sunt de natură comercială.
Prin decizia penală nr. 1.234 din 17.09.1999 a Tribunalului Bucureşti -secţia a ll-a penală, apelul declarat de inculpată a fost respins, ca nefondat, reţinându-se legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, sub toate aspectele de fapt şi de drept.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata, invocând nelegalitatea ambelor hotărâri judecătoreşti din cauză şi solicitând a se constata că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt de natură penală.
Curtea, examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, constată că este fondată critica formulată de recurenta-inculpată, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 Cod procedură penală.
Din probele cauzei s-a desprins că inculpata şi-a îndeplinit întocmai şi la timp obligaţiile asumate prin chitanţe, până în luna septembrie 1996. Ulterior, ea nu a mai fost în măsură să achite sumele promise, deoarece abatorul la care ducea animalele luate de la cetăţeni s-a aflat în blocaj financiar şi a întârziat plăţile pentru animalele primite, apoi a încetat orice activitate.
Aşa după cum s-a dovedit, inculpata, conştientă că are de efectuat plăţi către cetăţenii de la care a luat animale, a încercat să valorifice carnea la diverşi comercianţi detailişti, dar nici aceştia nu au plătit de îndată preţul pentru animalele aduse de inculpată.
Astfel fiind, inculpata s-a aflat în imposibilitate practică de a mai efectua plăţile promise crescătorilor de animale, în împrejurări şi din cauze ce nu îi pot fi imputate.
Nu se poate reţine că inculpata a avut intenţia de a înşela, prin promisiuni mincinoase, fiind evident că situaţia nu s-a datorat voinţei acesteia.
în consecinţă, recursul inculpatei urmează a fi admis si, constatându-se că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, anume intenţia de a înşela, prin promisiuni mincinoase, se va dispune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură civilă, achitarea inculpatei. (Judecator Lucian Popescu - sectia I penala CAB)
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 1.941/1999)
