Internarea inculpatului minor într-un centru de reeducare. Scopul măsurii educative. Minor

Măsura internării într-un centru de reeducare, prevăzută de art. 104 C.pen., este mai adecvată de a asigura minorului posibilitatea dobândirii unor cunoştinţe necesare şi a unei pregătiri profesionale potrivit cu aptitudinile sale, în acelaşi timp cu reeducarea acestuia în scopul corijării carenţelor de comportament.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 32 din 17 martie 2011

Prin sentința penală nr. 10/MF/02.12.2010, Tribunalul Argeș a condamnat pe inculpatul minor O.I. la pedeapsa închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C.pen., cu aplicarea art. 99 alin. (2) C.pen., art. 3201 alin. (7) teza I C.proc.pen., art. 74 lit. a) și art.76 lit. c) C.pen., în condițiile art. 81 și urm. C.pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, în esență, prima instanță a reținut că, la data de 18 octombrie 2010, în jurul orei 15:00, inculpatul O.I., prin violență și profitând de neputința minorului P.C.D. în vârstă de 4 ani și 10 luni de a se apăra, a întreținut cu acesta un raport sexual anal.

Prin decizia penală nr. 32/A/MF/17.03.2011, Curtea de Apel Pitești a admis apelul parchetului, a înlăturat condamnarea inculpatului minor O.I., iar în baza art. 101 alin. (1) lit. c) C.pen., raportat la art. 104 C.pen., a aplicat inculpatului minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Hotărârea curții se întemeiază pe următoarea argumentație:

Din perspectiva dispozițiilor art. 100 C.pen., gradul de pericol social al faptei comise, starea fizică și dezvoltarea intelectuală și morală a minorului, comportamentul său atât înainte de comiterea faptei cât și ulterior, condițiile precare de creștere și evoluție, necesitatea unor intervenții de specialitate, de corecție comportamentală și psihologică, justifică măsura educativă care este mai adecvată interesului superior al minorului cât și scopului în sine al represiunii.

In acest sens, curtea consideră că măsura internării într-un centru de reeducare, prevăzută de art. 104 C.pen., este mai adecvată de a asigura minorului posibilitatea dobândirii unor cunoștințe necesare și a unei pregătiri profesionale potrivit cu aptitudinile sale, în același timp cu reeducarea acestuia în scopul corijării carențelor de comportament.

(Judecător Marius Gabriel Săndulescu)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Internarea inculpatului minor într-un centru de reeducare. Scopul măsurii educative. Minor