Omor. Loviri cauzatoare de moarte. Diferenţieri sub aspectul laturii subiective
| Comentarii |
|
In cazul infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, rezultatul mai grav îi este imputat făptuitorului din culpă. In cazul infracţiunii de omor, inculpatul îşi canalizează acţiunea pentru obţinerea scopului urmărit.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 34 din 23 martie 2011
Prin sentința penală nr. 385/16.12.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 1307/109/2009, în temeiul art. 183 C.pen. a fost condamnat inculpatul M.R., la 7 ani închisoare, cu executare în detenție, pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte incriminată prin dispozițiile art. 183 C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, că inculpatul M.R., care în seara zilei de 15.08.2008, a aplicat victimei Ș.M. lovituri cu pumnul în zona feței, aceasta căzând și lovindu-se cu capul de asfalt, suferind leziuni traumatice care i-au provocat decesul, a fost apreciată de instanță ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C.pen.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 34/A/23.03.2011, a respins ca nefondat, printre altele, apelurile părților civile Ș.C., Ș.G. și Ș.F.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a prezentat următoarea argumentație:
în legătură cu apelurile părților civile, în ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 183 C.pen. în art. 174-175 C.pen., curtea a arătat, după cum a reținut și prima instanță, că deși identice sub aspectul consecințelor cele două infracțiuni prezintă diferențe substanțiale când este vorba despre latura lor subiectivă.
Infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte se comite întotdeauna sub forma de vinovăția a praeterintenției, care presupune întotdeauna că rezultatul mai grav îi este imputat făptuitorului din culpă.
Altfel spus, în cazul concret inculpatul a acționat cu intenție directă în raport cu fapta de lovire, iar rezultatul mai grav ce s-a produs datorită amplificării urmărilor nu a fost prevăzut de făptuitor, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Spre deosebire de această infracțiune, omorul se caracterizează, sub aspect subiectiv, prin vinovăție sub forma intenției, unde întotdeauna inculpatul are reprezentarea rezultatului faptelor și urmărește producerea lui sau, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea ca el să se producă, canalizând pentru obținerea acestui scop toată activitatea sa obiectivă.
Este evident că nu poate fi vorba în acest dosar de infracțiunea de omor așa cum susțin părțile civile și corect a reținut și prima instanță, astfel încât cererea de schimbare a încadrării juridice apare neîntemeiată.
în altă ordine de idei, curtea a apreciat că prima instanță a ajuns la o concluzie corectă și echilibrată în ceea ce privesc daunele materiale și morale acordate părților civile, în așa fel încât ele să-și realizeze rolul de compensații bănești pentru suferințele pe care le-au parcurs rudele victimei, cât și pentru cheltuielile ce au fost efectuate după datinile creștinești cu înmormântarea acesteia și pomenile ulterioare și, prin urmare, nu este necesară o corecție a acestora în sensul solicitărilor părților civile în apel.
Ținând seama de toate aceste argumente, din perspectiva dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., curtea a respins ambele apeluri, apreciindu-le neîntemeiate.
(Judecător Marius Gabriel Săndulescu)
