Intreruperea executării pedepsei închisorii. Competenţă teritorială. Conflict negativ de competenţă

Potrivit art. 456 din Codul de procedură penală, instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa de executare sau instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.

întrucât inculpatul se află în Penitenciarul Slobozia, instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere este Judecătoria Slobozia.

(Sentinţa nr. 4 din 8 februarie 2001 - Secţia a ll-a penală)

Prin cererea înregistrată sub nr. 4254 din 12.09.2000 pe rolul Judecătoriei Slobozia, numitul L.V. a solicitat întreruperea executării pedepsei condamnatului C.C.G.

în motivarea cererii s-a arătat că petentul este bunicul condamnatului, în vârstă şi bolnav, neavând posibilitatea de a se întreţine singur, având nevoie de sprijinul condamnatului.

Prin Sentinţa penală nr. 2059 din 09.10.2000, Judecătoria Slobozia şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, constatând că deţinutul se află încarcerat în Penitenciarul Bucureşti -Jilava.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 15216 din 10.11.2000.

Constatând că deţinutul se află în Penitenciarul Slobozia din data de 11.10.2000, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin Sentinţa penală nr. 3848 din 06.12.2000, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Constatându-se un conflict negativ de competenţă, cauza a fost înaintată spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, înregistrându-se sub nr. 233/2001.

Curtea, examinând conflictul negativ de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. 1 din Codul de procedură penală, a constatat următoarele:

Potrivit art. 456 din Codul de procedură penală, instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa de executare sau instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.

întrucât condamnatul se află în Penitenciarul Slobozia, instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere este Judecătoria Slobozia, competentă să soluţioneze cauza, Curtea urmând să dispună trimiterea dosarului acesteia.

NOTĂ:

Din speţa prezentată nu rezultă expres dacă la momentul introducerii cererii de întrerupere a executării pedepsei condamnatul se afla arestat la Penitenciarul Slobozia, ci doar că la o lună de la momentul introducerii cererii, respectiv la 09.10.2000, condamnatul se afla încarcerat la Penitenciarul Jilava Bucureşti.

Aspectul menţionat are o deosebită importanţă în stabilirea competenţei de soluţionare a unei astfel de cereri.

Astfel, dispoziţiile art. 456 din Codul de procedură penală se referă la competenţa materială exclusivă de soluţionare a cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Potrivit normei invocate, prin instanţă de executare se înţelege prima instanţă care l-a judecat pe condamnat, indiferent dacă pedeapsa la care se referă cererea de întrerupere a fost pronunţată de această instanţă sau de instanţa de apel, în urma desfiinţării sentinţei.

Sintagma "instanţa corespunzătoare în grad" trebuie interpretată sub aspectul competenţei materiale, nu şi a competenţei după calitatea persoanei.

Dacă persoana condamnată este arestată, cererea de întrerupere a executării pedepsei se va introduce la instanţa de executare - dacă locul de deţinere este în raza teritorială a acesteia, şi la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare - dacă locul de deţinere nu se află în raza teritorială a instanţei de executare.

Instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare învestită cu judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei, este competentă a soluţiona cererea, chiar dacă, până la pronunţarea sentinţei, condamnatul a fost transferat la unul sau mai multe locuri de deţinere aflate în raza teritorială a altor instanţe.

Aşa cum rezultă din speţă, presupunând că la momentul introducerii cererii condamnatul se afla în executarea pedepsei la Penitenciarul Slobozia, Judecătoria Slobozia era instanţa în a cărei rază teritorială se afla locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare competentă să soluţioneze cauza, chiar dacă condamnatul era încarcerat la un alt penitenciar, respectiv Penitenciarul Jilava, iar ulterior retransferat la Penitenciarul Slobozia, neimpunându-se declinarea de competenţă, cum greşit a procedat iniţial instanţa de fond.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intreruperea executării pedepsei închisorii. Competenţă teritorială. Conflict negativ de competenţă