Judecata. Delapidare. Expertiză contabilă
| Comentarii |
|
In condiţiile în care s-au constatat unele nereguli în modul de organizare a evidenţelor contabile, împrejurări recunoscute parţial de inculpată, pentru stabilirea exactă a prejudiciului, efectuarea unei expertize contabile era o condiţie "sine qua non" pentru justa soluţionare a laturii penale şi a laturii civile.
împrejurarea că inculpata a achitat parţial prejudiciul stabilit de comisia de cenzori nu reprezintă o modalitate de stabilire a prejudiciului şi o recunoaştere a vinovăţiei, cu atât mai mult cu cât infracţiunea de delapidare este o infracţiune de prejudiciu.
(Decizia nr. 2376 din 6 decembrie 2002 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 1011 din 29.05.2002, Judecătoria Giurgiu a condamnat pe inculpata O.R. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 din Codul penal, sub aspectul săvârşirii în concurs a infracţiunii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, republicată, combinat cu art. 289 din Codul penal, art. 291 şi art. 2151 alin. 1 din Codul penal.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 86.721.731 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă.
S-a reţinut că a ţinut evidenţe contabile duble, iar prin evidenţierea fictivă a unor plăţi către diferite unităţi prestatoare de servicii a cauzat prejudiciul, banii fiind însuşiţi în scop personal.
Prin Decizia penală nr. 568 din 09.10.2002, Tribunalul Giurgiu a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată cu privire la individualizarea pedepsei.
Această decizie a fost atacată cu recurs de inculpată pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 19 din Codul de procedură penală, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra probei cu expertiză contabilă, necesară într-o cauză în care elementul determinant îl reprezintă prejudiciul, pentru justa soluţionare atât a laturii penale, cât şi a laturii civile.
Examinând cauza pentru temeiurile invocate şi din oficiu, Curtea a constatat că recursul este fondat.
Astfel, cercetarea, judecarea şi condamnarea inculpatei O.R. au avut la bază un proces-verbal al comisiei de cenzori a asociaţiei de proprietari, întocmit la 24 august 2001.
în condiţiile în care s-au constatat unele nereguli în modul de organizare a evidenţelor contabile, împrejurări recunoscute parţial de inculpată, pentru stabilirea exactă a prejudiciului, efectuarea unei expertize contabile era o condiţie "sine qua non" pentru justa soluţionare a laturii penale şi a laturii civile, împrejurarea că inculpata a achitat parţial prejudiciul stabilit de comisia de cenzori şi preluat automat de procuror şi de instanţele de fond şi de apel nu reprezintă o modalitate de stabilire a prejudiciului şi o recunoaştere a vinovăţiei, ci poate o dovadă a bunei sale credinţe şi a faptului că este vorba doar de o deficienţă în organizarea evidenţelor contabile, care nu îmbracă forma unei fapte penale.
De altfel, prima instanţă a admis proba cu expertiză contabilă, însă a revenit prea uşor asupra dispoziţiei de a o administra, pentru simplul motiv că inculpata a lipsit la termenul următor de judecată.
în concluzie, fiind vorba de o infracţiune de prejudiciu, Curtea a apreciat că este necesară efectuarea unei expertize contabile, în raport de care să poată fi soluţionată corect cauza.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 3859 pct. 10 din Codul de procedură penală, Curtea a admis recursul declarat de inculpata O.R., a casat decizia penală şi a trimis cauza la instanţa de apel, spre rejudecare, urmând a fi efectuată expertiza contabilă solicitată de inculpată şi necesară cauzei.
Curtea a luat această hotărâre, ca rejudecarea să se facă la nivelul instanţei de apel, luând în consideraţie dispoziţiile art. 371 din Codul de procedură penală, referitoare la efectul devolutiv al apelului, instanţă în faţa căreia poate avea loc o nouă judecare a cauzei, în întregul său.
NOTĂ:
Potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească sub toate aspectele cauza, pe bază de probe.
De asemenea, potrivit art. 69 din acelaşi cod, declaraţiile inculpatului prezintă concludenţă numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, în cauza prezentată, singurele probe administrate sunt declaraţia inculpatei şi procesul-verbal al comisiei de cenzori, probe insuficiente faţă de dispoziţiile sus-menţionate.
Faţă de natura infracţiunii deduse judecăţii, infracţiune de prejudiciu, edificatoare ar fi fost o expertiză contabilă, care să stabilească din punct de vedere tehnic în ce au constat neregulile intervenite în evidenţa contabilă ţinută de inculpată şi deci, implicit, să certifice în ce au constat acţiunile sau omisiunile inculpatei, respectiv să concretizeze elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 2151 din Codul penal.
De altfel, prima instanţă admisese o asemenea probă, însă a "decăzut" pe inculpată din această probă, măsură care contravine principiului aflării adevărului şi rolului activ al instanţei, reglementate în art. 3 şi 4 din Codul de procedură penală.
împrejurarea că inculpata a recunoscut fapta şi a achitat parţial prejudiciul reprezintă, eventual, circumstanţe atenuante, care vor fi reţinute în favoarea sa în contextul condamnării sale. De asemenea, pe latură civilă, inculpata putea să dispună asupra obligaţiei sale de reparare a prejudiciului.
Curtea a apreciat corect, dispunând trimiterea spre rejudecare a cauzei, întrucât, dacă ar fi adoptat soluţia reţinerii cu rejudecare, ar fi privat părţile de o cale de atac.
