Judecata. Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane

Prin sentinţa penală nr. 103 din 22.01.2002, Judecătoria Baia Mare a dispus, în temeiul art. 337 C. proc. pen., extinderea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţilor vătămate M.M. şi M.G. pentru săvârşirea şi de către numitul P.R. a infracţiunii de furt între rude prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 210 C. pen. şi a trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare în vederea efectuării cercetărilor sub acest aspect.

în motivare, s-a reţinut că partea vătămată M.M. a înaintat plângerea organelor de poliţie şi că a solicitat condamnarea inculpatei M.Ş. şi a numitului P.R. pentru infracţiunile de furt calificat, arătând că cei doi i-au sustras din locuinţă suma de 1.600 dolari SUA.

Plângerea părţii vătămate a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare care a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.R. sub aspectul infracţiunii de tăinuire şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către instanţă sub aspectul săvârşirii de către M.Ş. a infracţiunii de furt între rude prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 raportat la art. 210 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen.

Din probele administrate, instanţa a tras concluzia că sunt indicii că şi numitul P.R. a participat la săvârşirea acestei infracţiuni, motiv pentru care, în baza art. 337 C. proc. pen., a dispus extinderea procesului penal şi cu privire la acesta şi a trimis cauza la parchet pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii de către P.R. a infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. 1 C. pen. sub forma complicităţii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP)

în adoptarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere poziţia procurorului de şedinţă, care a arătat că nu se opune restituirii cauzei la parchet.

Prin decizia penală nr. 224 din 24.09.2002, Tribunalul Maramureş a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a casat în întregime sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru continuarea judecăţii.

Astfel, potrivit art. 337 C. proc. pen., când în cursul judecăţii se descoperă date cu privire la participarea şi a unei persoane la săvârşirea faptei reţinute în sarcina inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoană.

în această situaţie, dacă instanţa găseşte întemeiată cererea formulată de procuror, o admite, şi dacă procurorul pune în mişcare acţiunea penală, procedează la judecarea cauzei.

Dacă procurorul nu pune în mişcare acţiunea penală dar cere trimiterea cauzei la parchet, instanţa poate reveni asupra extinderii sau dă curs cererii procurorului.

Din lecturarea dispoziţiilor legale menţionate, reiese, în mod evident, că iniţiativa extinderii procesului penal cu privire la alte persoane o poate avea numai procurorul, or, în speţa de faţă, poziţia acestuia în sensul că nu se opune restituirii cauzei la parchet, nu poate fi interpretată ca o cerere de extindere a procesului penal şi faţă de P.R., condiţie obligatorie în vederea trimiterii cauzei la parchet în situaţia în care procurorul de şedinţă nu înţelege să pună în mişcare acţiunea penală.

Trib. Maramureş, decizia penală nr. 224 din 24.09.2002

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Judecata. Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane