Judecata. Parte vătămată. Parte civilă. Consecinţele lipsei citării

Sentinţa penală nr. 196 din 18.06.2002 pronunţată de Judecătoria Mizil a fost casată prin decizia penală nr. 493 din 2.09.2002 a Tribunalului Prahova, întrucât nu s-a dispus citarea Spitalului Judeţean Ploieşti pentru a se constata dacă această unitate se constituie parte civilă şi a se stabili cine a suportat cheltuielile de spitalizare.

în cauză, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 C. pen., la 1.000.000 lei amendă penală şi a luat act că partea vătămată „a renunţat la daunele materiale şi morale".

Deşi a reţinut că partea vătămată a fost internată în Spitalul Judeţean Ploieşti ca urmare a leziunilor produse prin lovire de către inculpat, prima instanţă nu a citat unitatea sanitară în patrimoniul căreia fapta inculpatului a produs prejudiciul, constând în cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate şi pe care inculpatul trebuie să le suporte în temeiul art. 188 din Legea nr. 3/1978.

Este adevărat că, prin decizia 80/1999, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 17 şi 18 C. proc. pen. în ceea ce priveşte exercitarea din oficiu a acţiunii civile în cauzele în care părţi vătămate sunt unităţi la care se referă art. 145 C. pen., dar această corectare constituţională nu înlătură obligaţia organelor judiciare (procuror sau instanţă de judecată) de a cita persoanele fizice sau juridice prejudiciate prin infracţiune şi de a le pune în vedere că se pot constitui părţi civile în procesul penal.

Trib. Prahova, decizia penală nr. 493 din 2.09.2002

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Judecata. Parte vătămată. Parte civilă. Consecinţele lipsei citării