Judecata. Sesizare nelegală
Comentarii |
|
Sentinţa penală nr. 1215 din 17.09.2002 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. 4659/2002 a fost casată în recursul parchetului, prin decizia penală nr. 509/ 2002 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. 8828/2002, reţinându-se că soluţia în cauză este nelegală şi netemeinică, sub aspectul modului de sesizare al instanţei de judecată.
Cum infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 55/2002, constând în neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui său ori de deţinătorul temporar al acestuia, asupra unei persoane, pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, nu este înscrisă în dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a C. proc. pen. pentru a se considera că sesizarea poate avea loc prin plângerea acesteia, ca act de sesizare a instanţei, tribunalul a apreciat că în lipsa unei prevederi exprese (cazurile prevăzute de art. 279 alin. 2 lit. a C. proc. pen. fiind limitativ prevăzute), plângerea se adresează organelor de cercetare penală potrivit regulii conform căreia urmărirea penală se efectuează de către acestea, iar sesizarea instanţei se face prin rechizitoriul procurorului.
In considerarea celor expuse, recursul a fost admis, sentinţa casată, iar cauza trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, conform dispoziţiilor art. 285 C. proc. pen., pentru efectuarea cercetărilor penale şi corecta sesizare a instanţei de judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 55/2002.
Trib. Dâmboviţa, decizia penală nr. 509/2002
Notă: O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, publicată în M. Of. nr. 311/10.05.2002, a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 60/2003, publicată în M. Of. nr. 183/24.03.2003.