Judecata. Obligaţia instanţei de a cita, cu prezenţă obligatorie, condamnatul aflat în detenţie cu ocazia judecării recunoaşterii hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate
Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 223 din 9 octombrie 2000, Tribunalul Alba a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi în baza art. 519 şi următoarele Cod procedură penală a fost recunoscută sentinţa penală nr. 24 Bf XII 8941/1998/7 pronunţată de Tribunalul Capitalei în calitate de Curte de Apel Budapesta - Republica Ungaria, prin care s-a aplicat inculpatului MM pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a, d şi c din Codul penal român, corespunzător art. 321 alin. 1, 3 lit. c din Codul penal maghiar, pedeapsă din care s-a dedus perioada executată începând cu 21 noiembrie 1997, la zi. Cauza a fost soluţionată în lipsa condamnatului. Prin decizia penală nr. 245/A din 26 iunie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de inculpat, s-a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Tribunalul Alba.
Potrivit art. 521 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, cu ocazia soluţionării recunoaşterii pe cale principală a unei hotărâri judecătoreşti străine, condamnatul se citează, comunicându-i-se hotărârea străină şi actele ce o însoţesc, traduse în limba română, iar instanţa ascultă şi declaraţia condamnatului.
Prin necitarea condamnatului conform art. 177 alin. 6 şi 291 Cod procedură penală, sentinţa este lovită de nulitate prevăzută de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
Decizia penală nr.245/A/26.06.2001 a Curţii de Apel Alba Iulia