Judecata. Procedura de soluţionare a cauzelor cu infractori minori

Prin sentinţa penală nr. 120 din 11 septembrie 2000, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută de art. 276 alin. 1 Cod penal.

In apelul declarat, inculpatul a susţinut că sentinţa este lovită de nulitate, întrucât judecata nu s-a făcut în prezenţa sa, deşi infracţiunea a fost săvârşită în timpul minorităţii.

Prin decizia penală nr. 74 din 5 martie 2001, definitivă, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul.

S-a reţinut că inculpatul a fost citat potrivit procedurii obişnuite şi nu s-a prezentat la judecată.

Potrivit art. 484 alin. 1 Cod procedură penală, judecarea cauzelor privind infracţiuni săvârşite de minori se face în prezenţa acestora, cu excepţia cazului când minorii se sustrag de la judecată.

Dar, textul trebuie coroborat cu art. 483 alin. 3 Cod procedură penală, potrivit căruia, inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul cât era minor, este judecat potrivit procedurii obişnuite, dacă la data sesizării instanţei împlinise vârsta de 18 ani.

în speţă, inculpatul a împlinit 18 ani la data de 10 ianuarie 2000 iar rechizitoriul a fost întocmit şi înaintat Tribunalului la data de 7 februarie 2000.

Decizia penală nr. 74/05.03.2001 a Curţii de Apel Suceava

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Judecata. Procedura de soluţionare a cauzelor cu infractori minori