Probe. Autodenunţ. Declaraţia de recunoaştere a inculpatului. Revenire asupra recunoaşterii. Forţa probantă a declaraţiei inculpatului. Achitare. Temeiul legal al achitării
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui a fost trimis în judecată inculpatul pentru infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. 1 C. pen., vinovăţia acestuia rezultând din:
- autodenunţul inculpatului;
- declaraţia de recunoaştere a inculpatului;
- procesul-verbal de reconstituire;
- planşele fotografice;
- declaraţia părţii vătămate;
- declaraţia martorilor asistenţi la reconstituire;
- procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
Prin sentinţa penală nr. 3312 din 13.12.2001, Judecătoria Vaslui a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen.
Instanţa a reţinut că inculpatul a revenit asupra recunoaşterii şi că, în cauză, există contradicţii cu privire la modul de săvârşire a faptei.
Singurele probe de vinovăţie au rămas procesul-verbal de reconstituire şi procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, dar aceste înscrisuri au la bază tot recunoaşterea inculpatului, care nu este confirmată de alte dovezi.
Unul din martorii asistenţi la reconstituire a precizat în instanţă că inculpatul, cu ocazia reconstituirii, era confuz cu privire la locul şi modul săvârşirii faptei.
în acest context, instanţa nu a reţinut vinovăţia inculpatului, neexistând dovezi că acesta este autorul faptei.
Tribunalul Vaslui, prin decizia penală nr. 241/A/12.06.2002, a respins ca nefondat apelul parchetului, reţinând că instanţa de fond a procedat la justa interpretare a probelor şi a pronunţat o hotărâre legală.
Procesul-verbal de reconstituire, precum şi cel de prezentare a materialului de urmărire penală, invocate de parchet ca dovezi de vinovăţie, constituie tot o recunoaştere a inculpatului. Cum această recunoaştere a fost retractată şi alte dovezi de vinovăţie a inculpatului nu există, just instanţa a dispus achitarea.
Prin decizia penală nr. 822 din 12.11.2002, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul parchetului, a casat decizia şi, în fond, a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. c C. proc. pen.
Instanţa a reţinut că, în conformitate cu art. 69 C. proc. pen., declaraţiile inculpatului, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
în speţă, plângerea părţii vătămate a fost făcută oral la 28 septembrie 1999, la postul de poliţie. De la această dată şi până la 7 iulie 2000, când inculpatul a făcut autodenunţul, s-au administrat probe cu martori din declaraţiile cărora rezultă numai existenţa faptei, fară nici o referire la autorul ei.
Urmărirea penală s-a îndreptat împotriva inculpatului numai după autodenunţul lui, făcut în timp ce se afla în arestul I.P.J. Vaslui.
Acest autodenunţ nu este confirmat de ansamblul probelor administrate în cauză. Procesul-verbal de reconstituire are la bază tot recunoaşterea inculpatului, iar unul din martorii asistenţi a precizat că inculpatul nu a indicat cu certitudine locul şi împrejurările săvârşirii faptei.
în acest context, just instanţele au reţinut că simpla recunoaştere a inculpatului în faza de urmărire penală, recunoaştere asupra căruia a revenit la instanţă, nu poate constitui probă de vinovăţie, atâta timp cât nu există alte dovezi de vinovăţie.
Instanţele au dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen., respectiv pentru lipsa unui element constitutiv al infracţiunii.
Pentru reţinerea acestui temei este necesar ca fapta să fie săvârşită de inculpat, dar în cauză să nu fie realizată una din cerinţele textului incriminator.
Or, din probele administrate, rezultă că fapta penală există sub aspect constitutiv, dar nu a fost săvârşită de inculpat, condiţii în care temeiul achitării este art. 10 alin. 1 lit. c C. proc. pen.
C.A. Iaşi, decizia penală nr. 822 din 12.11.2002
