Liberare sub control judiciar. Aprecierea admisibilităţii acesteia prin prisma hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, nr. 17/2011. Motive de temeinicie

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Din analiza prevederilor art.160² C.pr.penaIă,rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanţă în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul celor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.

Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte infractiuni.

Acordarea liberării sub controljudiciar nu este un drept absolut şi nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispoziţiile art.160¹ alin.1 C.proc.pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanţă, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în acelaşi sens dispoziţiile art.160⁶ alin.2 C.proc.pen.fac distincţie între condiţiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte,temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de disp.art.160² şi 160/6 C.proc.pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum şi din verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art.136 alin.2 C.proc.pen.

Secţia penală şi de minori, încheierea nr. 3 din 8 martie 2012

Curtea, după deliberare, a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.N., urmând să verifice dacă sunt îndeplinite

condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi fondată o astfel de solicitare, apreciind-o prin prisma dispoziţiilor recursului în interesul legii a ÎCCJ nr.17/2011, potrivit cărora magistraţii trebuie să cerceteze dacă subzistă în continuare temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi dacă o astfel de măsură ar fi oportună pentru buna desfăşurare a procesului penal şi pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că faţă de inculpatul P.N. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea penală 60/2011 a Tribunalului Cluj, la propunerea DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, apreciindu-se că sunt în vigoare cerinţele temeiului de arestare vizate de art.148 lit.f C.proc.pen., rap.la art.143

C.proc.pen., în sensul că există probe şi indicii temeinice, din care rezultă presupunerea rezonabilă că acesta începând cu luna iunie 2010, a constituit împreună cu inculpaţii M.V.G., O.T., A.C.F., S.P.D. şi alte persoane, un grup infracţionalcondus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activităţii de prostituţie a numitelor H.C.I., H.N., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A., activitate ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de iniţieresau constituire a unui grup infracţional organizatprev. de art. 7 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003. S-a mai reţinut în sarcina aceluiaşi inculpat că, împreună cu inculpaţii M.V.G. şi B.R.D., în perioada iunie -august 2010, a transportat-o pe partea vătămată A.A.C. în Olanda, în scopul exploatării prin prostituţie, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional, a supravegheat-o pe aceasta pe durata practicării acestei activităţi, împreună cu coinculpaţii a căutat-o atunci când victima a fugit şi a ameninţat-o pentru a o determina să se întoarcă la inculpatul B.R.D., în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei,ceea ce întruneşte elementele constituive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. şi ped de art. 12 alin. 1, alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

H.C.I. şi H.N. în Olanda, împreună cu ceilalţi inculpaţi în perioada iunie - octombrie 2010, le-a supravegheat pe H.C.I., H.N., V.L.A., M.C.A., K.R.P. şi A.A.C. pe durata cât acestea practicau prostituţia, în perioada iunie 2010 - mai 2011, a beneficiat de sume de bani şi foloase materiale din activitatea de prostituţie desfăşurată de H.N. şi în cursul lunii aprilie 2011 împreună cu inculpatul M.V.G. le-a recrutat pe F.A., F.C. şi N.E.K., în vederea transportării lor în Olanda pentru practicarea prostituţiei, ceea ce întruneşte elementele infracţiunii deproxenetism prev. de art. 329 alin. 1, alin. 2 teza

I, C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În urma desfăşurării cercetării judecătoreşti, Tribunalul Cluj a pronunţat sentinţa penală 17 din 20.01.2012 prin care inculpatul P.N. a fost condamnat la 4 (patru) ani închisoare şiinterzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei,pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 cu art. 74 lit. a şi 76 lit. b C.pen.; la 4 (patru) ani închisoareşi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoaneprev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. adin Legea nr. 678/2001 cu art. 41 al. 2 C.pen.şi art. 74 lit.a şi 76 lit. b C.pen. şi la 2 (doi) închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1, al. 2 teza I C.pen. cu art. 41 al. 2 C.pen.şi art. 74 lit.a şi 76 lit. c C.pen. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 C.pen. s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina

inculpatului sunt concurente şi s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul executând-o pe cea mai grea, aceea de:

- 4 (patru) aniînchisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, în regim de detenţie.

În acord cu jurisprudenţa CEDO se constatăcă instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauţiune:riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 şi Letellier contra Franţei-26 iunie 1991).

În privinţa temeiniciei cererii formulate, Curtea reţine că din coroborarea textului art.160² raportat la art.160⁶ C.proc.pen.reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar şi în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanţa nu ar putea uza în mod discreţionar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispoziţiile art.5 alin.5 C.proc.pen., art.23 alin.10 din Constituţia României şi art.5 paragr.3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar trebuie pornit de la una dintre premisele esenţiale ale liberării, respectiv subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanţa ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanţa trebuie să

constate existenţa unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobşte, la luarea măsuriiarestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuşi oportună. Interpretând sistematic dispoziţiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, instanţa de recursconsideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere de art.160² rap.la art.160⁶ C.proc.pen.din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi de neîncredere în actul de justiţie.

O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunţat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), şi în cauza Jose Gomes Pires Coelho c/a Spaniei din 28.03.2006, care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.

În speţă, inculpatul P.N. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenţie pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism, temeiul de arestare fiind cel vizat de art.148 lit.f C.proc.pen.,de către Tribunalul Cluj, în prezent cauza aflându-se în calea devolutivă a apelului promovat de către DIICOT şi de către inculpaţi.

S-a reţinut că, începând cu luna iunie 2010, a constituit împreună cu inculpaţii M.V.G., O.T., A.C.F., S.P.D. şi alte persoane, un grup infracţionalcondus de inculpatul

B.R.D., cu scopul exploatării activităţii de prostituţie a numitelor H.C.I., H.N., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A.. S-a mai reţinut în sarcina aceluiaşi inculpat că, împreună cu inculpaţii M.V.G. şi B.R.D., în perioada iunie -august 2010, a transportat-o pe partea vătămată A.A.C. în Olanda, în scopul exploatării prin prostituţie, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional, a supravegheat-o pe aceasta pe durata practicării acestei activităţi, împreună cu coinculpaţii, a căutat-o atunci când victima a fugit şi a ameninţat-o pentru a o determina să se întoarcă la inculpatul B.R.D., în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei.

De asemenea, în sarcina acestuia s-a stabilit că în cursul lunii iunie 2010 a preluat-o peH.N. de la inculpatul O.T., în scopul obţinerii de beneficii din activitatea acesteia, de prostituţie; împreună cuinculpatul M.V.G.le-a transportat pe numitele H.C.I. şi H.N. în Olanda, împreună cu ceilalţi inculpaţi în perioada iunie - octombrie 2010, le-a supravegheat pe H.C.I., H.N., V.L.A., M.C.A., K.R.P. şi A.A.C. pe durata cât acestea practicau prostituţia, în perioada iunie 2010 - mai 2011, a beneficiat de sume de bani şi foloase materiale din activitatea de prostituţie desfăşurată de H.N. şi în cursul lunii aprilie 2011 împreună cu inculpatul M.V.G. le-a recrutat pe F.A., F.C. şi N.E.K., în vederea transportării lor în Olanda pentru practicarea prostituţiei.

Audiat fiind, inculpatul nu a recunoscut infracţiunile imputate.

Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea reţine că în speţă există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatului este nefondată. Astfel, la acest

moment procesual, Curtea constată că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului nu este oportună, buna desfăşurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanţa se află în faza cercetării judecătoreşti a apelurilor, ce permite administrarea de probe noi şi reexaminarea celorlalte, astfel că este de presupus că mai sunt de efectuat şi alte acte procesuale, judecata în al doilea ciclu procesual nefiind încă finalizată.

În acest sens, Curtea reţine atât declaraţiile date de către inculpat, în cursul cărora acesta nu a recunoscut implicarea sa în activitatea infracţională, cât şi aspecte legate de pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestuia, care rezultă din modul şi împrejurările în care se presupune că faptele pentru care este cercetat, au fost săvârşite.

Instanţa de apel constată că raportat la natura infracţiunilor presupus a fi comise, (trafic de persoane, proxenetism, constituirea unui grup infracţional organizat), de crimă organizatăşi care aduc atingere relaţiilor ce vizează convieţuirea socială, la împrejurarea că acesta este în vârstă de 31 de ani, fără ocupaţie, lăsarea sa în libertate, chiar şi sub control judiciar ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică şi ar induce o stare de temere şi de neîncredere a cetăţenilor, în general, şi a celor implicaţi în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiţie, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influenţa depoziţiile unor martori ce urmează a mai fi ascultaţi în această cale devolutivă de atac, dosarul aflându-se în faza primelor cercetări, în faţa Curţii.

Prin prisma hotărârii CEDO „N contra Austriei din 27 iunie 1968” instanţa de apel reţine că inculpatul deşi nu are antecedente penale, şi posedă un domiciliu stabil, nu are un loc de muncă util, fiind în vârstă de 31 de ani, asigurându-şi existenţa materială din comiterea de acte antisociale.

În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul P.N., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, şi ţinând cont de poziţia nesinceră avută de inculpat şi a împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplineşte condiţiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest. Împrejurarea că nu posedă antecedente penale, nu îndreptăţeşte instanţa a pronunţa o soluţie favorabilă în speţă, raportându-se la împrejurarea că ceilalţi coinculpaţi sunt recidivişti.

Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art.148 lit.f

C.proc.pen. instanţa sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanţiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art.160² rap.la art.160⁶ C.proc.pen.nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.

În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică şi garanţiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de Codul de procedură penală, cât şi cele din art.5 paragr.3 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, este prezent şi actual, întrucât, odată cu punerea acestuia în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracţiuni de crimă organizată, ar periclita înfăptuirea actului de justiţie, deoarece inculpatul din speţă ar putea săvârşi noi fapte de natură penală, de acelaşi gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea martorilor ce mai urmează a fi audiaţi, punând la îndoială capacitatea de rispostă a organelor de urmărire penală şi ale instanţei de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activităţi ilicite.

Potrivit dispoz.art.136 alin.2 C.proc.pen.liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat şi prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a fost luată invocându-se ca temei disp.art.148 lit.f C.proc.pen., în principal luându-se în discuţie aspectul că lăsarea în libertate al acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul, anterior suspiciunii şi presupunerii rezonabile că ar fi comis infracţiunile detrafic de persoane, proxenetism, constituirea unui grup infracţional organizat, pentru care este acuzat, a avut o comportare bună, neposedând antecedente penale. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării şi sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfăşurare a procesului penal şi protejarea valorilor specifice noţiunii de ordine publică. Dată fiind natura infracţiunilor presupus a fi comise de către inculpat, împrejurările în care acestea ar fi fost săvârşite, a rezultat că până la acest moment în care se examinează cererea sa, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpatului măsura arestării preventive. În plus, în speţă, în această fază a procesului penal, urmează să se administreze şi alte probe, audieri de martori, reaudierea unor părţi vătămate. Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de 17 mai 2011, nu este oportună pentru buna derulare a cercetării judecătoreşti, lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin influenţarea martorilor care ar urma să mai fie audiaţi de către Curte şi a unor părţi vătămate.

De asemenea, prin prisma jurisprudenţei CEDO, inculpatul având o vârstă tânără, există riscul să părăsească nejustificat teritoriul României şi să nu se prezinte la proces, de asemenea aşa cum am arătat liber fiind, să încerce să împiedice în acest moment derularea judecăţii, să comită alte infracţiuni de acelaşi gen, ori să tulbure ordinea publică.

Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reţinerii unor indicii temeinice de săvârşire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susţinecă nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relaţiilor interumane şi asupra stării de siguranţă, securitate, de linişte şi de respect al drepturilor cetăţenilor. Într-o asemenea situaţie, societatea este interesată ca procesul penal să se desfăşoare în condiţiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.

În raport cu aceste considerente, cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, apare ca nefondată la acest moment procesual, urmând a fi respinsă conform art.160/8 C.proc.pen.

Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen., inculpatul va fi obligat să achite statului 200 lei cheltuieli judiciare. (Judecător Delia Purice)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare sub control judiciar. Aprecierea admisibilităţii acesteia prin prisma hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, nr. 17/2011. Motive de temeinicie