MĂSURĂ DE SIGURANŢĂ. INTERDICŢIA DE A SE AFLA ÎNTR-O LOCALITATE
| Comentarii |
|
Pentru faptul că inculpata, în timp ce călătorea pe ruta Ploieşti-Bucureşti, a omis o infracţiune de tâlhărie, trebuie să i se aplice şi măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în Bucureşti, cu toate că s-a reţinut ca circumstanţă tenuantă faptul că inculpata nu mai avea antecedente penale.
(Secţia penală, decizia nr. 2125 din 16 mai 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă; baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 432 din 16 decembrie 1998, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a condamnat pe inculpata C.L.G. la:
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. e C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
S-a constatat că prejudiciul cauzat prin infracţiune a fost recuperat parţial în natură şi prin echivalent.
Inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 400.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 5 august 1997, în timp ce călătorea cu trenul de persoane nr. 3004, pe ruta Ploieşti-Bucureşti, inculpata a intrat în compartimentul în care se afla partea vătămată
D. A.M., căreia, după ce i-a adresat cuvinte jignitoare, a lovit-o cu o geantă în zona feţei şi cu piciorul în genunchi.
manifestat inculpata, astfel că între cele două au avut loc îmbrânceli, în cursul cărora inculpata a smuls de la gâtul părţii vătămate un lănţişor din aur şi cerceii din ureche.
Conflictul a fost aplanat prin intervenţia călătorilor şi a controlorilor, care au imobilizat pe cele două persoane şi apoi le-au coborât din tren la primul post de poliţie.
în urma percheziţiei corporale efectuate asupra inculpatei, a fost găsit lănţişorul din aur, care a fost restituit părţii vătămate.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata.
Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la:
- greşita reţinere în favoarea inculpatei a prevederilor art. 74 C. pen., respectiv a circumstanţelor atenuante, care nu se justifică;
- neaplicarea inculpatei şi a prevederilor art. 116 C. pen., şi anume interdicţia de a se afla în Bucureşti o perioadă de timp după executarea pedepsei.
Inculpata a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o consideră ca fiind prea severă, solicitând a fi redozată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 230 din 19 mai 1999, a admis apelul declarat de parchet şi, desfiinţând parţial hotărârea primei instanţe a majorat pedeapsa aplicată inculpatei de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare.
De asemenea, a făcut aplicarea art. 116 C. pen., în sensul că a interzis inculpatei prezenţa în Bucureşti pe un termen de 2 ani după executarea pedepsei.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpată.
in motivarea deciziei, curtea de apel a arătat că, deşi în mod justificat prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatei circumstanţe atenuante, pedeapsa aplicată acesteia este prea mică în raport cu pericolul social al faptei comise şi nu poate fi în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen., impunându-se a fi majorată.
S-a apreciat că, faţă de pericolul social al faptei şi împrejurările în care a fost comisă este justificată şi luarea măsurii faţă de inculpată a prevederilor art. 116 C. pen.
în ce priveşte apelul inculpatei, s-a arătat că motivul de casare privind reducerea pedepsei nu poate fi primit, având în vedere motivarea făcută în apelul parchetului, care a vizat tocmai aspectul contrar şi anume majorarea pedepsei.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpata C.L.G., care a criticat-o cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o consideră ca fiind
prea severă, solicitând, în principal, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate de instanţa de apel.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că instanţele au reţinut o corectă situaţie de fapt şi au încadrat fapta comisă de inculpată în textul de lege corespunzător.
în ce priveşte pedeapsa aplicată, majorarea ei de către instanţa de apel este justificată şi corespunde atât gradului de pericol social al faptei comise cât şi datelor ce caracterizează persoana inculpatei, care nu are antecedente penale şi are în întreţinere 2 copii minori, fiind în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Prin urmare, neintervenind elemente noi, referitoare atât în ce priveşte fapta comisă cât şi la datele ce ţin de persoana inculpatei, motivul de casare prin care se cere reducerea pedepsei este nefondat, urmând ca recursul să fie respins ca atare.
Faţă de cele mai sus arătate, având în vedere că verificând hotărârea atacată în condiţiile arătate de art. 385 alin. 3 C. pr. pen., nu se constată existenţa unor motive care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpată este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 385^15 pct. 1 lit! b C. pr. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului.
