MĂSURI PREVENTIVE.
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 577/R din 25 iulie 2002 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul declarat de inculpatul B.S.
S-a casat încheierea de şedinţă din 24 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4627/2002 şi în rejudecare :
S-a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila privind prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului B.S., luată în baza mandatului nr. 1132/2001, emis de Tribunalul Brăila.
S-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului a încetat de drept.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu era arestat în altă cauză.
Pentru a decide astfel s-au avut în vedere următoarele : Potrivit disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală în cazul în care dosarul se restituie de către instanţă la parchet în vederea refacerii sau completării urmăririi penale, termenul de 30 de zile privitor la măsura arestării inculpatului curge de la data primirii dosarului de către procuror.
Prin decizia nr. 9 din 24 ianuarie 2000, Curtea Constituţională a constatat că disp. art. 274 C.proc.pen. sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării preventive dispusă sau menţinută de instanţă în cursul judecăţii, poate depăşi 30 de zile fără a fi necesară prelungirea în condiţiile art. 23 alin. 4 din Constituţie.
în speţă, prin sentinţa penală nr. 97 din 11 martie 2002, Tribunalul Brăila a dispus, în temeiul art. 333 C.proc.pen., restituirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru completarea urmăririi penale, a cauzei privind pe inculpatul B. S.
Totodată, s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă
Tribunalul Brăila, recurs care a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 274/R din 10 aprilie 2002 a Curţii de Apel Galaţi. Instanţa de recurs a dispus, de asemenea, menţinerea stării de arest a inculpatului.
Potrivit disp. art. 274 Cod proc.pen. interpretate în sensul statuat prin decizia nr. 9 din 24 ianuarie 2000 a Curţii Constituţionale, măsura arestării preventive a inculpatului menţinută de către instanţa de recurs la data de 10 aprilie 2002 urma să expire la împlinirea celor 30 de zile, respectiv la data de 9 mai 2002.
întrucât până la data mai sus menţionată nu s-a dispus de către instanţă prelungirea arestării preventive, această măsură a încetat de drept, conform disp. art. 140 alin. 1 lit. a Cod proc.pen. la expirarea termenului prevăzut de lege.
Cererea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila abia la data de 11 iunie 2002, deci după încetarea de drept a măsurii. în consecinţă, o astfel de cerere nu putea fi admisă deoarece nu este posibil a fi prelungită o măsură preventivă care a încetat de drept.
Argumentaţia pe care se întemeiază hotărârea primei instanţe, în sensul că deciziile Curţii Constituţionale ar fi obligatorii numai pentru autorităţile care exercită puterea legiuitoare, nu poate fi acceptată, pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 145 alin. 2 din Constituţia României „Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se publică în Monitorul Oficial al României".
Constituţia nu cuprinde, nici în textul mai sus enunţat şi nici în alt text, vreo dispoziţie care să permită interpretarea - adoptată fară temei de instanţă, în cauza de faţă - că hotărârile Curţii Constituţionale ar fi obligatorii numai pentru puterea legiuitoare.
Dimpotrivă, din analiza acestui text al Legii fundamentale rezultă obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale pentru toate autorităţile publice, inclusiv instanţele judecătoreşti, pentru toate instituţiile publice şi private precum şi pentru cetăţeni. Faptul că hotărârile Curţii Constituţionale produc efecte erga omnes justifică, de altfel, şi publicarea lor în Monitorul Oficial, spre a fi cunoscute şi respectate.
Nu poate fi acceptat nici argumentul invocat de prima instanţă, în sensul că judecătorilor nu le este permis să aplice direct prevederile
constituţionale, deoarece în acest mod s-ar încălca principiul statuat în art. 123 din Constituţie, potrivit căruia Justiţia se înfăptuieşte în numele legii". Acest argument ignoră faptul că şi Constituţia României este o lege, chiar Legea fundamentală.
Concluzionând asupra celor mai sus arătate, s-a reţinut că în mod greşit prima instanţă, prin încheierea recurată, a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului Băncuţă Stivensen, deşi această măsură încetase de drept la o dată anterioară.
(decizia penală nr. 577/R/25.07.2002)
