Măsuri procesuale. Măsuri asigurătorii şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. Instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aparţinând altor persoane decât inculpatul şi partea responsabilă civilmente. Necesitatea conservăr

Măsuri procesuale. Măsuri asigurătorii şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. Instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aparţinând altor persoane decât inculpatul şi partea responsabilă civilmente. Necesitatea conservării bunului şi înlăturării oricărui risc de înstrăinare, în scop de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Conform art.170 Cod de procedură penală, instanţa de judecată poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.

Deşi conform art.163 alin.2 Cod de procedură penală, măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua doar asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, iar în situaţia de faţă bunul imobil se află în patrimoniul unei alte părţi civile, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice, conform art.721.

În situaţia dedusă judecăţii, se relevă necesitatea conservării bunului, în acord cu reglementarea dată de legea civilă, dar şi necesitatea luării unor măsuri asiguratorii, pentru ca restabilirea situaţiei anterioare, conform legii penale (dacă va rezulta la finalul procesului că se impune a fi făcută, pentru că schimbarea situaţiei juridice ar fi rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii), să fie posibilă.

(Încheierea penală din data de 14 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr.7235/118/2012, definitivă prin nerecurare)

În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr.7235/118/2012 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, partea civilă B.I.F. a solicitat instanţei admiterea cererii de sechestru asigurator asupra terenului situat în extravilanul localităţii 23 August, judeţul Constanţa, ce formează tarlaua (sola) 93, parcela A396/5, în suprafaţă de 50.000 mp, identificată cu numărul cadastral 302 şi înscrisă în cartea funciară a localităţii 23 August sub nr.483/N, aflată în proprietatea părţii civile S.C. RC S.A., teren asupra căruia pretinde că a pierdut proprietatea, în urma acţiunilor dolosive întreprinse de inculpat.

Conform art.170 Cod de procedură penală, instanţa de judecată poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.

Deşi conform art.163 alin.3 Cod de procedură penală, măsura asiguratorie se dispune doar asupra bunurilor inculpatului sau părţii responsabile civilmente, iar în situaţia de faţă bunul imobil se află în patrimoniul unei alte părţi civile, potrivit art.721 Cod de procedură civilă, dispoziţiile acestui cod se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care ele nu cuprind dispoziţii contrare.

În cauza dedusă judecăţii se constată că există, conform art.598 Cod de procedură civilă, un proces asupra proprietăţii unui imobil, iar instanţa competentă cu judecarea cererii principale - respectiv acţiunea penală, având ca obiect infracţiunile prevăzute de art.215 alin.1,2,3,5 Cod penal şi art.291 Cod penal - poate încuviinţa, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea bunului.

Se mai constată că partea civilă a pornit acest proces penal pentru a demonstra că a fost deposedată în mod ilegal de bunul imobil, în suprafaţă de 50.000 mp prin acţiunile invocate ca dolosive ale inculpatului, pentru a dovedi reaua-credinţă a terţului dobânditor şi pentru a obţine anularea procurii invocate ca fiind false şi a actului de vânzare-cumpărare a terenului către partea civilă S.C. RC S.A., urmărind în final întoarcerea imobilului în patrimoniul său.

În momentul de faţă, asupra bunului imobil urmărit este instituit sechestrul de către A.N.A.F., conform actului nr.160161/24.05.2012, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară (fila 9 dosar instanţă).

Există, aşadar, riscul ca în orice moment bunul imobil să fie valorificat de către A.N.A.F., iar în eventualitatea că vinovăţia inculpatului ar fi în final dovedită, reaua-credinţă a terţului dobânditor demonstrată şi acţiunea civilă admisă, partea civilă B.I.F. s-ar afla în situaţia posibilă de a nu putea recupera nici bunul imobil, nici contravaloarea acestuia.

În raport cu cele arătate mai sus, în cauză se relevă necesitatea conservării bunului, potrivit reglementării oferite de legea civilă, dar şi necesitatea luării unor măsuri asiguratorii, pentru ca restabilirea situaţiei anterioare, conform legii penale (dacă va rezulta la finalul procesului că se impune a fi făcută, pentru că schimbarea situaţiei juridice ar fi rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii), să fie posibilă.

Considerentele arătate justifică, în opinia instanţei, o astfel de interpretare a textelor de lege mai sus menţionate, aceasta concluzionând în sensul admiterii ca fondată a cererii formulate de partea civilă B.I.F.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Măsuri procesuale. Măsuri asigurătorii şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. Instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aparţinând altor persoane decât inculpatul şi partea responsabilă civilmente. Necesitatea conservăr