PENAL.Tentativa de omor deosebit de grava Tentative
| Comentarii |
|
Solicitarea arestării preventive a inculpatului la aproape cinci luni de la data săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav, perioadă în care, în mod nejustificat, nu s-au efectuat acte de urmărire penală, nu este de natură să răspundă exigenţelor privitoare la cerinţele de actualitate şi oportunitate a luării măsurilor preventive, impuse de jurisprudenţa C.E.D.O. . (încheierea din data de 08.03.2013,)
La data de 31.05.2012, pe fondul unui conflict anterior, inculpatul P. ŞT., în timp ce se afla în apropierea satului Lanurile, com.Ziduri, jud.Buzău, l-a înjunghiat pe M. C. cu un cuţit în zona latero-cervicală dreapta, cauzându-i mai multe leziuni.
Din concluziile raportului de primă expertiză medico-legală nr.A1/76/1756/13.06.2012 întocmit de S.J.M.L. Buzău rezultă că leziunile traumatice constatate la examinarea părţii vătămate au putut fi produse prin lovire cu corp dur şi ascuţit, pot data din 31.05.2012, au necesitat pentru vindecare 13-14 zile de îngrijire medicală, raportat la caracterele leziunilor, formaţiunile anatomice lezate precum şi tratamentul aplicat, deşi diagnosticul de şoc hemoragic-hipovolemic nu este obiectivat clinic şi paraclinic, acestea punându-i viaţa în primejdie.
Instanţa constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.143 şi, în parte, ale art.148 al.1 lit.f C.pr.pen. în sensul că sunt probe şi indicii temeinice din care rezultă că inculpatul P. ŞT este autorul infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art.20 C.pen. raportat la art.174 al.1-176 al.1 lit.c C.pen. cu o pedeapsă mai mare de 4 ani de închisoare.
În ceea ce priveşte existenţa în cauză a probelor şi indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o infracţiune, potrivit art. 681 C.proc.pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.
De asemenea, instanţa constată însă că în cauză nu există probe că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, organele de urmărire penală au apreciat că inculpatul ar prezenta, la acest moment, un pericol concret pentru ordinea publică deşi, în intervalul 15.10.2012-06.03.2013 (fapta fiind săvârşită la data de 31.05.2012), dosarul a rămas în nelucrare, neexistând probe din care să rezulte că inculpatul sau martorii s-ar fi sustras de la urmărirea penală.
Este adevărat că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni de acelaşi gen cu cea pentru care este cercetat în prezent, însă pentru aceasta s-a împlinit termenul de reabilitare.
Mai mult, inculpatul, conştient fiind probabil de vinovăţia sa, vinovăţie pe care nu o recunoaşte însă, a achitat cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate.
Gravitatea faptei nu este însă unicul criteriu de apreciere a necesităţii arestării preventive, această idee regăsindu-se şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că instanţele interne trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie atunci când analizează necesitatea arestării preventive a unui acuzat şi că menţinerea în detenţie nu poate fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate, sprijinindu-se în mod esenţial şi abstract pe gravitatea faptei comise (Patsouria contra Georgiei şi Letellier contra Franţei).
În concordanţă cu această jurisprudenţă şi cu art.5 parag. 3 din CEDO, dispoziţiile art.148 lit.f din Codul de procedură penală român prevăd ca şi motiv de arestare preventivă situaţia în care „inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.
În mod evident, pericolul pentru ordinea publică trebuie să fie actual, adică să impună cu necesitate privarea imediată de libertate a unei persoane.
Reacţia opiniei publice nu este un temei absolut pentru lipsirea de libertate a unei persoane, fiind acceptată în circumstanţe excepţionale şi în măsura în care se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că cercetarea în libertate a unei persoane ar tulbura într-adevăr ordinea publică (în acest sens, CEDO, cauza Letellier contra Franţei).
Or, inculpatul P. ŞT, de la data săvârşirii infracţiunii, 31.05.2012, până în prezent a fost cercetat în stare de libertate, fără a se lua împotriva sa vreo măsură preventivă, apreciindu-se probabil că acesta nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Starea de nelinişte, de indignare sau de dezamăgire a cetăţenilor faţă de lipsa unei riposte ferme a autorităţilor în raport de comiterea anumitor fapte penale, trebuie corelată cu cerinţele de actualitate şi oportunitate a arestării preventive, ce se impun prin necesitatea sa imediată şi caracterul de urgenţă.
Din aceste motive, şi luarea cu întârziere a unei astfel de măsuri este de natură să creeze la nivelul opiniei publice un sentiment de neîncredere în sistemul de justiţie.
Arestarea preventivă a inculpatului ar fi putut răspunde unor asemenea cerinţe dacă se solicita imediat după comiterea şi descoperirea faptei şi nu după o perioadă de timp relativ lungă (aproape 5 luni), perioadă în care, în mod nejustificat, nu s-au mai efectuat acte de urmărire penală.
Pentru a fi satisfăcătoare, riposta autorităţilor trebuie să fie adecvată şi oportună şi nu amânată sau întârziată.
Având în vedere cele reţinute mai sus, instanţa apreciază că la acest moment, o măsură preventivă neprivativă de libertate, este aptă să asigure buna desfăşurare a urmăririi penale, în sensul dispoziţiilor art.136 C.pr.pen., neexistând indicii că inculpatul ar intenţiona să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.
În consecinţă, instanţa urmează să respingă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău privind arestarea preventivă a inculpatului P. ŞT iar în baza art.1491 alin.12 C.pr.pen. cu referire la art.146 alin.111 C.pr.pen., să ia faţă de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 29 zile începând cu data de 08.03.2013 şi până la data de 05.04.2013, fără încuviinţarea Tribunalului Buzău.
În baza art.1451 C.pr.pen. raportat la art.145 alin.11 C.pr.pen., instanţa urmează să impună inculpatului respectarea următoarelor obligaţii pe durata măsurii preventive: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la Postul de Poliţie Ziduri desemnat cu supravegherea de către Tribunalul Buzău, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Tribunalului Buzău; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Instanţa, în baza art.1451 C.pr.pen. raportat la art.145 alin.12 C.pr.pen., urmează să impună inculpatului respectarea suplimentară faţă de cele arătate mai sus şi a următoarelor obligaţii pe durata măsurii preventive: să nu se apropie de partea vătămată M. C. şi de martorii A. N., R. V., P. E-C, P. M. sau de membrii familiilor acestora şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia; să nu conducă niciun vehicul.
În baza art.1451 C.pr.pen. raportat la art.145 alin.22 C.pr.pen., instanţa urmează să atragă atenţia inculpatului asupra faptului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii preventive sau a obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
Instanţa, în baza art.1451 C.pr.pen. raportat la art.145 alin.3 C.pr.pen., urmează să dispună ca Postul de Poliţie Ziduri să verifice periodic respectarea măsurii preventive şi a obligaţiilor impuse inculpatului iar în cazul în care va constata încălcări ale acestora să sesizeze de îndată procurorul care efectuează urmărirea penală.
1
