Menţinerea măsurii internării medicale, în condiţiile în care prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-a recomandat înlocuirea acesteia cu măsura obligării la tratament medical
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 2015 din data de 15.06.2015
Prin sentința penală nr. 2015/10.07.2014 s-au dispus următoarele:
" În baza disp. art.571 alin.3 Cod procedură penală și art. 571 alin.2 Cod procedură penală admite sesizarea formulată de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Iași, prin judecătorul delegat, privind pe bolnavul S.i, în prezent internat în Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță "Pădureni-Grajduri";, județul Iași și, în consecință:
Dispune menținerea măsurii de siguranță a internării medicale prevăzută de disp.art.110 Cod penal (respectiv prevăzută de disp.art. 114 Cod penal 1968), măsură luată față de bolnavul S. - prin sentința penală nr.47/11.06.2007 a Curții de Apel Galați (dosar penal nr.565/44/2007 al Curții de Apel Galați).";
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Deși concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 4678/23.01.2014 întocmit de către Institutul de Medicină Legală Iași sunt în sensul înlocuirii măsurii de siguranță prev. de art 114 Cod penal din 1968 (în prezent prevăzută de disp.art.110 Cod penal) cu măsura de siguranță prev. de art. 113 Cod penal din 1968 (în prezent prevăzută de disp.art. 109 Cod penal), instanța, având în vedere lipsa suportului familial necesar pentru o bună supraveghere și asigurarea continuării tratamentului, a constatat că - prin raportare la faptele penale comise și care au determinat luarea măsurii de siguranță a internării medicale, starea de sănătate mintală actuală a bolnavului (care prezintă, sub tratament, "tulburare afectivă bipolară remisă sub tratament";) și natura măsurii de siguranță a obligării la tratament medical (măsură de siguranță care se dispune tocmai în considerarea caracterului voluntar al urmării tratamentului de către bolnav și având în vedere conștientizarea de către acesta a necesității urmării medicației prescrise) - starea de pericol pentru societate - care a determinat luarea măsurii de siguranță față de bolnav - nu a încetat, existând în continuare pericolul ca acesta să comită noi fapte prevăzute de legea penală. Astfel, a reținut instanța că, deși s-a constatat o evoluție favorabilă a bolii de care suferă bolnavul, aceasta se datorează urmării de către acesta a tratamentului prescris și supravegherii medicale de care a beneficiat, conduită adoptată tocmai aflării sale într-o instituție specializată. Ori, în prezent, nu a fost identificată o persoană care să-și asume responsabilitatea supravegherii bolnavului și a urmării tratamentului prescris, în lipsa acestuia din urmă existând posibilitatea revenirii la manifestările care au determinat inițial internarea sa.
În acest sens, reține instanța că în Cauza Johnson C. Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că, deși o instituție specializată în materie constată dispariția tulburării mentale care a justificat spitalizarea forțată, acest lucru nu determină automat eliberarea imediată și necondiționată a pacientului. O astfel de abordare rigidă ar limita în mod inacceptabil libertatea de judecată a autorităților care dispun cu privire la această măsură în funcție de toate circumstanțele relevante ale cauzei respective, și anume dacă punerea în libertate ar servi cel mai bine intereselor pacientului și ale comunității în care el se va reintegra. Trebuie, de asemenea să se țină cont că în domeniul bolilor mintale este imposibil de stabilit fără nici un risc de eroare o vindecare totală. Nu se poate spune întotdeauna cu certitudine dacă un pacient care a fost internat ca urmare a unei boli mintale este definitiv sau în aparență vindecat.
