Minoritatea - Pedepsele pentru minori - închisoarea - Executarea pedepsei la locul de muncă.
| Comentarii |
|
Admiţând apelul parchetului, prin decizia penală nr. 47 din 18 ianuarie 1999, Tribunalul Prahova a modificat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul înlăturării prevederilor art. 81 şi 83 C.pen., urmând ca inculpatul să execute într-un loc de deţinere pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru un concurs de infracţiuni compus din furt calificat prev. de art. 208, art. 209 al. 1 lit. a şi i C.pen., conducerea unui autovehicul pe drumurile
publice fără permis, prev. de art. 36 din Decretul nr. 328/1966 şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie prev. de art. 38 din acelaşi act normativ, toate cu aplicarea art. 99, art. 109 şi art. 33 lit. a C.pen.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, susţinând că, în raport cu datele lui personale, între care şi starea de boală a celor doi părinţi, precum şi împrejurările comiterii faptelor, scopul pedepsei poate fi atins prin executare la locul de muncă în cadrul unei societăţi comerciale cu răspundere limitată care şi-a dat acordul în acest sens.
Reţinând cazul de casare prev. de art. 3859 pct.14 C. pr.pen., conform art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr.pen., Curtea de Apel a admis recursul declarat şi casând decizia atacată, pe fond, a schimbat modalitatea de executare a pedepsei în condiţiile art. 867, 8611C.pen. (decizia
penală nr. 367R din 24 martie 1999).
într-adevăr, enunţând pedepsele ce pot fi aplicate minorilor ce răspund penal, precum şi modalităţile de executare a acestora, prin dispoziţiileart. 109 -1101 C.pen., legiuitorul nu reglementează în mod expres posibilitatea executării închisorii la locul de muncă, referindu-se exclusiv la suspendarea condiţionată şi suspendarea sub supraveghere a acestora.
Examinarea Secţiunii III2 “Executarea pedepsei la locul de muncă” din partea generală a Codului penal, - care constituie dreptul comun în această materie -, determină concluzia că minorii infractori nu sunt exceptaţi, de plano, de la acest beneficiu.
Dimpotrivă, prin art. 86 lit. a se impun condiţii speciale privind modul de executare a pedepsei la locul de muncă, arătându-se că în cazul condamnaţilor minori, limitele reţinerilor de 15-40 % din veniturile cuvenite pentru munca prestată, se reduc la jumătate.
Trebuie observat că, în raport de prev. art. 7 C. muncii şi art. 45 al. 4 din Constituţia României, dispunerea unei asemenea modalităţi de executare a pedepsei închisorii este condiţionată de împlinirea vârstei de 16 ani, vârstă minimă admisă pentru ca o persoană să poată fi folosită la muncă organizată pe perioada programului zilnic desfăşurat de un agent economic sau instituţie.
Pe de altă parte, în acest caz, instanţele judecătoreşti sunt obligate să cenzureze acordurile prezentate, astfel încât munca oferită de unitatea respectivă să fie potrivită cu dezvoltarea, aptitudinile şi cunoştinţele minorilor, evitându-se repartizarea în locuri de muncă în condiţii vătămătoare, grele sau periculoase.
Cum în speţă recurentul a împlinit vârsta de 17 ani, este absolvent a 4 clase şi nu are ocupaţie, iar acordul prezentat provine de la o societate comercială profilată pe valorificarea materialelor refolosibile, - deci există garanţia respectării dispoziţiile art. 7 C. muncii -, faţă şi de concluziile anchetei sociale şi pericolul social concret al faptelor săvârşite, Curtea apreciază că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 867 C.pen., pentru executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare prin muncă.
