Suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaţilor minori, cu referire la art. 20 rap. la 174 C.penal.
| Comentarii |
|
O decizie pronunţată recent de Curtea Supremă da Justiţie - Secţie penală, ne determină să readucem în discuţie modul cum trebuie interpretat art. 81 al. 3 C.pen..
Tribunalul Suceava, prin sentinţa penală nr. 27 din 8 martie 2000 l-a condamnat pe inculpatul minor la 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la 174,175 lit. i cu aplicarea art. 99 şi 74, 76 C.pen. şi la 1 an închisoare pentru infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 lit. g, cu aplicarea art. 99 şi 74, 76 C.pen. - dispunând executarea pedepsei celei mai mari, de 2 ani închisoare.
Prin decizia penală nr. 112 din 22 mai 2000 a Curţii de Apel suceava, apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat.
Curtea Supremă de Justiţie - Secţie penală, prin decizia nr. 4006 din 18 octombrie 2000, a admis recursul inculpatului, a casat decizia curţii şi parţial sentinţa în sensul că, potrivit art. 81 şi 110 C.pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante pe timp de 4 ani.
Considerăm nelegală această decizie.
Potrivit art. 81 al. 3 C.pen., suspendarea condiţionată a executări pedepsei nu poate fi dispusă:
a.în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani şi
b.în căzu! infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură.
Textul este foarte clar şi la adăpost de alte interpretări, în afara aceleia că, toate infracţiunile grave pedepsite cu închisoarea mai mare de 12 ani, precum şi 3 infracţiuni mai puţin grave, pedepsite cu închisoare de până la 12 ani, sunt exceptate de la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, indiferent de vârsta, sexul sau culoarea infractorului -legea înţelegând să excepteze infracţiuni şi nu infractori.
Prin urmare, în speţa prezentată, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 81 C.pen. pentru nici una din infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, ambele fiind pedepsite cu închisoarea mai mare de 12 ani.
Este adevărat că, prin decizia nr. VI din 19 octombrie 1998, Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie au admis un recurs în interesul legii şi au statuat că, în cazul infractorilor minori, prin pedeapsa prevăzută de lege în sensul art. 81 al. 3 C.pen. se înţelege pedeapsa rezultantă din aplicarea dispoziţiilor de reducere ale art. 109 al. 1 C.pen. la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Aceasta însă nu rezolvă problema adusă în discuţie deoarece:
- reducerea limitelor de pedeapsă pentru minori operează şi în cazul celor 3 infracţiuni de la lit. b (vătămare corporală gravă, viol şi tortură), care rămân totuşi exceptate de la aplicarea art. 81 C.pen.;
- art. 109 C.pen. nu este singura dispoziţie de reducere legală a limitelor de pedeapsă, art 21 C.pen. prevăzând de asemenea că tentativa se sancţionează cu o pedeapsă, cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată - ceea ce ar presupune, în logica urmată de instanţa supremă, că şi pentru infractorii majori s-ar putea aplica art. 81 C.pen. dacă infracţiunile pedepsite cu închisoare mai mare de 12 ani au rămas în faza de tentativă.
Revenind la speţă, inculpatul a fost avantajat că i s-a reţinut tentativă la infracţiunea de omor calificat şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă (situaţie în care, deşi prevăzută cu o pedeapsă mai mică şi având un grad de pericol social mai mic, nu ar fi putut beneficia de suspendarea condiţionată a executării pedepsei).
Când a fost pronunţată decizia nr. VI/1998, am avut impresia că s-a adoptat o soluţie de conjunctură, menită să răspundă unor cerinţe ale organismelor internaţionale, fapt rezultat chiar din motivarea acestuia, potrivit căreia „o atare interpretare se impune şi în raport de cerinţele Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ratificată prin legea nr. 18 din 27 septembrie 1990 Am sperat atunci că magistraţii vor lua în considerare (decizia) numai în cazurile unor infracţiuni mai puţin grave (furturi calificate cu sume modice), dar iată că, chiar instanţa supremă a extins efectele asupra unor infracţiuni foarte grave, şi într-o perioadă în care, în ţară, tot mai mulţi copii de 14-15 ani pătrund în locuinţele unor persoane în vârstă şi omoară pentru câteva sute de mii de lei.
Cum în ultima vreme instanţele au promovat magistraţii tineri, cu mai puţină experienţă, receptivi la soluţia Curţii Supreme de Justiţie, credem că este imperios necesar ca aceasta să-şi reconsidere punctul de vedere până nu vom constata că stau în libertate ucigaşi şi tâlhari, numai pe considerentul că au săvârşit infracţiunile când aveau 17 ani şi 10 luni (în loc de 18 ani şi o săptămână).
în timp ce, un minor care a lovit victima cu palma peste faţă fracturându-i 2 dinţi, urmează a executa o pedeapsă, cu privare de libertate pentru infracţiunea prev. de art. 182 C.pen. (tot instanţa supremă statuând că pierderea a doi dinţi constituie „sluţire” în sensul legii, chiar dacă medicii legişti afirmă contrariul).
