Omor calificat. Tentativă. Vătămare corporală. Distincţie
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului, de a o lovi în public, cu un cuţit, în zona abdominală, pe partea vătămată, cauzându-i o plagă prin înjunghiere în peretele abdominal, cu interesare musculoaponevrotică şi hematom parietal secundar, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, deşi potrivit raportului de expertiză medico-legală leziunile nu i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.
(Decizia nr. 163 din 19 martie 2003 - Secţia a 11-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 121 din 7 februarie 2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală, în baza art. 20 raportat la art. 174- 175 alin. 1 lit. i) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul M.D. la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), b) din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
în fapt, s-a reţinut că, la data de 18.05.2002, inculpatul, aflându-se în Piaţa Veteranilor, a lovit-o cu un cuţit în zona abdominală pe partea vătămată B.I., cauzându-i o plagă prin înjunghiere în peretele abdominal.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, partea vătămată B.l. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare circa 25 de zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel inculpatul M.D., criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei încadrări juridice date faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice din tentativa la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală.
în motivarea acestei cereri, inculpatul a arătat că din raportul de expertiză medico-legală rezultă că leziunile nu au pus în pericol viaţa victimei, că pentru vindecare au fost necesare 25 de zile, apelantul neavând intenţia de a suprima viaţa victimei, săvârşind fapta sub stăpânirea unei puternice tulburării în raport de incidentul avut cu partea vătămată cu o seară înainte de comiterea infracţiunii.
Apelul este nefondat.
Astfel, fapta inculpatului M.D., de a o lovi în public, cu un cuţit, în zona abdominală, pe partea vătămată B.I., cauzându-i o plagă prin înjunghiere în peretele abdominal, cu interesare musculoaponevrotică şi hematom parietal secundar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 din Codul penal raportat la art. 174-175 alin. 1 lit. i) din Codul penal.
Deşi în raportul medico-legal s-a constatat că leziunile nu au pus viaţa victimei în primejdie, acest aspect nu are relevanţă cu privire la încadrarea juridică a faptei în tentativă ia omor calificat, întrucât s-a folosit un obiect apt de a produce moartea (cuţit), a fost vizată o zonă vitală (zona abdominală), iar, după cum rezultă din declaraţiile martorilor, inculpatul a încercat să o mai lovească pe partea vătămată şi numai intervenţia promptă a tatălui acesteia a împiedicat producerea altor lovituri.
Totodată, din foaia de observaţie clinică rezultă aspectele constatate cu prilejul intervenţiei chirurgicale: "exploatarea concomitentă a traiectului plăgii surprinde o interesare a peretelui abdominal cu traiect ascendent spre regiunea lombară de 20 cm, hematom la acest nivel care se evacuează (plagă cu risc vital prin profunzime şi direcţie), sângerare importantă la nivelul maselor musculare".
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă în mod indubitabil că ne aflăm în prezenţa tentativei la omor calificat, iar nu a infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 din Codul penal.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată a necesitat circa 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Rezultă din aceste considerente că între acţiunea inculpatului (care a lovit partea vătămată cu un cuţit - obiect apt de a produce moartea - într-o zonă vitală - abdomen) şi urmările acesteia (victima a necesitat pentru vindecare circa 25 de zile de îngrijiri medicale, prezentând plagă prin înjunghiere în peretele abdominal cu interesare musculoaponevrotică şi hematom parietal secundar) există legătură de cauzalitate.
în plus, aplicând victimei cu cuţitul o lovitură în zona abdominală şi încercând să o lovească încă o dată, inculpatul a prevăzut rezultatul letal al acţiunii sale, dar care nu s-a produs, datorită intervenţiei martorului B.P.
Faţă de modul în care a acţionat şi de urmările survenite, concretizate în leziuni grave în zona abdominală, se impune constatarea că inculpatul a prevăzut că acţiunea sa ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide.
De vreme ce inculpatul a prevăzut rezultatul letal şi l-a acceptat, împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voinţa sa nu are nici o influenţă asupra vinovăţiei şi nu poate determina încadrarea faptei în infracţiunea prevăzută de art. 181 din Codul penal.
în consecinţă, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
NOTĂ:
Decizia penală nr. 163 din 19.03.2003 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3754 din 16.09.2003 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat.
