Pătrunderea într-o locuinţă care nu este ocupată efectiv de partea vătămată. Violare de domiciliu

C. pen., art. 192 alin. (2), art. 271 alin. (2)

Există infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C. pen. şi atunci când pătrunderea inculpatului fără drept are loc într-o locuinţă care nu este efectiv ocupată de partea vătămată.

Sub aspectul laturii obiective este necesară pătrunderea făptuitorului în domiciliu, aceasta trebuind să fie efectivă. Acest element a fost realizat, deoarece inculpatul a pătruns în apartament după ce a fost evacuat din acesta de către executorul judecătoresc, el forţând uşa de acces, deşi nu avea niciun drept. Subiectiv, inculpatul a avut reprezentarea că acţionează fără drept, distrugând încuietorile instalate la uşa de acces.

C.A. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 277/1999, în C.P.J.M.P. 1999, p. 179-181

Prin sentinţa penală nr. 410 din 13 martie 1998 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a fost condamnat inculpatul P.M.T. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, în baza art. 271 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti. în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare conform art. 82 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.T.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. în baza art. 14 alin. (3) şi art. 384 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. (2) C. pen., în sensul că s-a dispus evacuarea inculpatului din imobilul situat în Bucureşti, str. S., sectorul 4.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 6.236 din 27 septembrie 1994 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, s-a dispus evacuarea inculpatului din apartamentul nr. 88, situat în B., str. S., sectorul 4, pentru lipsă de titlu locativ, hotărârea fiind pusă în executare la 8.07.1997 prin evacuarea inculpatului şi înlocuirea încuietorilor de la uşa de acces în imobil.

La data de 9.07.1997, inculpatul a forţat uşa de acces şi împreună cu mama sa şi câţiva vecini, cărora le-a spus că a convenit cu noii proprietari să mai locuiască un timp în imobil, a reintrodus în apartament mobila şi celelalte lucruri ce fuseseră evacuate şi s-a reinstalat în apartament. Cu privire la mama inculpatului, P.I., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală de către procuror şi aplicarea unei amenzi administrative.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, criticându-se soluţia instanţei de fond de către Parchet pentru greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Inculpatul P.T. a criticat soluţia instanţei de fond pentru greşita condamnare a sa la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 892/A din 15 iulie 1998 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a Il-a penală, s-au respins, ca nefondate, ambele apeluri, apreciindu-se că instanţa de fond a achitat în mod corect pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., fapta acestuia de a pătrunde în locuinţa părţii vătămate în lipsa acesteia neputând fi socotită ca o violare de domiciliu.

S-a respins şi apelul declarat de inculpat, apreciindu-se că acesta a fost condamnat în mod corect pentru infracţiunea prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen.

împotriva deciziei penale nr. 892/A/1998 a Tribunalului Bucureşti au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul P.T., ambii criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei interpretări a probelor administrate în dosar.

Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat ambele hotărâri pentru greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., arătând că sunt îndeplinite elementele constitutive ale acesteia, deoarece făptuitorul a pătruns în domiciliul părţii vătămate, după ce fusese evacuat din acesta, şi fără consimţământul ei.

Motivul de recurs invocat de parchet a fost analizat în cadrul dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. referitoare la hotărârea prin care s-a comis o gravă eroare de fapt.

In raport de probele administrate în dosar, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că recursul formulat de parchet este fondat, deoarece între situaţia de fapt reţinută de instanţe şi probele dosarului există o contradicţie flagrantă, acestea din urmă dovedind, fără niciun dubiu, vinovăţia inculpatului.

Ambele instanţe au motivat achitarea inculpatului pornind de la premisa că pentru a exista infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. este nevoie ca locuinţa să fie ocupată efectiv de partea vătămată şi că este necesară lipsa consimţământului acesteia.

Această motivare nu poate fi reţinută, deoarece elementul subiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 192 C. pen. constă în aceea că cel care pătrunde fără drept în domiciliul altei persoane este conştient că o face fară consimţământul acesteia, el prevăzând rezultatul şi urmărind producerea lui.

Legea cere ca pătrunderea să fie efectuată fară drept, adică în mod abuziv şi fară nicio justificare legală.

Sub aspectul laturii obiective este necesară pătrunderea făptuitorului în domiciliu, aceasta trebuind să fie efectivă. Şi acest element a fost realizat, deoarece inculpatul a pătruns în apartament după ce a fost evacuat din acesta de către executorul judecătoresc, el forţând uşa de acces, deşi nu avea nici un drept.

Inculpatul a avut reprezentarea că acţionează fără drept, distrugând încuietorile instalate la uşa de acces.

Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că există elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 192 C. pen. şi că, în mod greşit, instanţele de fond şi apel au achitat pe inculpat pentru aceasta.

Aşa fiind, a admis, ca fondat, recursul declarat de parchet, s-au casat decizia şi sentinţa instanţei de fond, iar inculpatul a fost condamnat, în baza art. 192 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă cu închisoarea, în care s-a contopit şi pedeapsa de 6 luni ce i-a fost aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen., făcându-se totodată aplicarea dispoziţiilor art. 81-82 C. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Pătrunderea într-o locuinţă care nu este ocupată efectiv de partea vătămată. Violare de domiciliu