Violare de domiciliu. Scop - lipsă de relevanţă juridică
| Comentarii |
|
C. pen., art. 192 alin. (1) şi (2)
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (1) C. pen., infracţiunea de violare de domiciliu constă în pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia.
Din modul de reglementare a acestei infracţiuni se desprinde concluzia că nu interesează motivul sau scopul faptei, acestea neavând nicio influenţă asupra existenţei infracţiunii.
în condiţiile în care prin acţiunile inculpatului este realizată pătrunderea fără drept în curtea părţii vătămate, iar inculpatul a acţionat cu intenţie (directă sau indirectă) în acest sens, fapta constituie fără îndoială infracţiunea de violare de domiciliu.
C.A. Ploieşti, s. pen., dec. 548/2005, Sintact
Prin decizia nr. 319/2005, rămasă definitivă prin respingerea recursului inculpatului de către Curtea de Apel Ploieşti prin decizia penală 548/2005, ca urmare a admiterii apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, a fost desfiinţată în parte în latura penală sentinţa penală nr. 557/2004 a Judecătoriei Vălenii de Munte, fiind înlăturate dispoziţiile privind condamnarea inculpatului V.P. în baza art. 192 alin. (1) C. pen., raportat la art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. d) C. pen. şi dispoziţiile privind achitarea inculpatului V.G. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 C. pen. Totodată, rejudecând cauza în fond conform art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., tribunalul a dispus condamnarea inculpaţilor V.P. şi V.G. la câte un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prin art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei în ambele cazuri.
Judecătoria a constatat, în fapt, că la data de 7.02.2004 inculpaţii V.P. şi V.G. s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate şi au intrat în curtea acesteia, motivat de faptul că aceasta mai devreme l-ar fi lovit pe inculpatul V.G. A reţinut judecătorul fondului că inculpatul V.P. a chemat pe partea vătămată încercând să-l lovească cu furca şi tot acest inculpat a refuzat să părăsească domiciliul părţii vătămate la cererea acesteia, fiind întrunite numai în privinţa acestui inculpat dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. pen.
în privinţa inculpatului V.G. instanţa de fond a reţinut că acesta nu a pătruns fără drept în domiciliul părţii vătămate, urmărind să obţină o recunoaştere a faptei săvârşite anterior asupra sa şi nici nu a refuzat să îl părăsească, pentru că nu i s-a cerut aceasta, el încercând doar să-l împiedice pe inculpatul V.P. de a lovi una dintre martore.
Tribunalul a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 192 C. pen., infracţiunea de violare de domiciliu constă în pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia.
Astfel, din modul de reglementare a acestei infracţiuni se desprinde concluzia că nu interesează motivul sau scopul faptei, acestea neavând nicio influenţă asupra existenţei infracţiunii.
Altfel spus, din moment ce în speţă este realizată prin acţiunile inculpatului pătrunderea fără drept în curtea părţii vătămate, deci latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 192 C. pen., iar inculpatul a acţionat cu intenţie (directă sau indirectă), fapta constituie fără îndoială infracţiune, motiv pentru care se impunea condamnarea şi a inculpatului V.G.
Cum fapta a fost comisă de către cei doi inculpaţi împreună, în speţă se impunea, ca atare, reţinerea formei agravante a infracţiunii, respectiv art. 192 alin. (2) C. pen., şi nu art. 192 alin. (1) C. pen.
