Respingerea pătrunderii fără drept într-o locuinţă. Legitimă apărare. Prezumţie relativă
| Comentarii |
|
C. pen. art. 44 alin. (1) şi (21), art. 174
C. proc. pen., art. 10 lit. e)
Legiuitorul a instituit în art. 44 alin. (21) C. pen. o prezumţie relativă de legitimă apărare, susceptibilă de probă contrară, în favoarea celui care comite o faptă prevăzută de legea penală, pentru a respinge pătrunderea fără drept în locuinţa sa a unei persoane.
în situaţia dată, nu este necesară existenţa atacului din partea victimei, textul de lege vizând o situaţie premisă distinctă, şi anume o pătrundere fără drept, făptuitorul acţionând în sensul respingerii acesteia, şi nu al vreunui atac.
C.A. Craiova, s. pen., dec. nr. 1028 din 7 decembrie 2007,
nepublicată
Prin sentinţa penală nr. 1232 din 19 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta B.M. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, privind pe intimatul I.A., fiind menţinută soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de acesta.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, petenta B.M. a contestat rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
In motivarea plângerii, petenta a arătat, prin altele, că în cauză, din actele premergătoare, nu s-a făcut dovada existenţei legitimei apărări, prevăzută de art. 44 C. pen., respectiv a ipotezelor instituite în alin. (2) şi (3), LA. respingând pătrunderea fără drept a victimei
B.I. în locuinţa sa, prin fugărirea victimei, iar din cauza stării de tulburare sau temere în care s-a aflat, agresorul (I.A.) a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
în urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus în baza art. 228 alin. (2) şi (6), raportat la art. 10 lit. e)
C. proc. pen. şi art. 44 alin. (1), alin. (21) şi alin. (4) C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prevăzute de art. 174 C. pen., iar în temeiul art. 228 alin. (4) şi (6), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul I.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) şi i)C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că în noaptea de 5/6 octombrie 2005, numitul I.B. a pătruns, prin escaladare, în imobilul aparţinând familiei I., situat în mun. Bucureşti. Acesta a sustras mai multe bunuri mobile din locuinţa acestora, iar când a fost surprins de numitul A.I., a încercat să fugă din imobil, a sărit de la etajul I şi ulterior a escaladat ţevile de gaze din dreptul garajului subteran şi terasei de la parter, locaţie unde a fost găsit şi împuşcat în cap cu arma de vânătoare de făptuitorul A.I.
S-a apreciat că este incidenţă o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, respectiv legitima apărare, în sensul că I.A. a acţionat pentru respingerea pătrunderii fără drept în domiciliul său a unui intrus, nu cunoştea care sunt intenţiile persoanei observate pe ţeava de gaze şi nici nu a avut concret reprezentarea dacă aceasta este una şi aceeaşi persoană pe care a văzut-o în interiorul imobilului său.
Prin rezoluţia pronunţată s-a dispus neînceperea urmăririi penale ca urmare a incidenţei art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi a art. 44 C. pen., referitor la legitima apărare. Aceasta din urmă înlătură caracterul penal al faptei ca urmare a lipsei vinovăţiei făptuitorului. Fapta celui care acţionează în legitimă apărare este esenţialmente prevăzută de legea penală, dar nu este săvârşită cu vinovăţie şi nu prezintă relevanţă ce natură are respectiva faptă penală, în ce act normativ este prevăzută, care îi sunt limitele de pedeapsă sau orice alte atribute.
La analiza reţinerii legitimei apărări, instanţa de fond a avut în vedere în primul rând poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de faptă la momentul săvârşirii acesteia, neavând relevanţă elementele de fapt sau de drept descoperite ulterior şi care dacă ar fi cunoscute de făptuitor la momentul respectiv ar fi trebuit să-l determine pe acesta la abordarea unei alte conduite, atâta vreme cât acesta nu trebuia sau nu putea să le prevadă.
în acest sens, prima instanţă a reţinut faptul că făptuitorul dormea, în dormitorul din propriul domiciliu şi a fost trezit în timpul nopţii de soţia sa însărcinată, aceasta avertizându-1 că în casă a pătruns un hoţ. Acesta, imediat ce a fost trezit din somn, a constatat că într-adevăr în cadrul uşii dormitorului se afla o persoană străină, moment în care a înjurat-o şi i-a cerut să iasă afară. A urmărit-o până la bucătărie şi apoi s-a întors pentru a suna la poliţie. Un factor psihologic foarte important pentru autor este că soţia acestuia, după ce constatase în prealabil că poşeta sa, care era aşezată la vedere şi conţinea o sumă mare de bani şi un telefon celular încrustat cu perle şi cristale preţioase, nu fusese sustrasă, a concluzionat că intrusul nu intenţionează să fure, ci a venit pentru a-i ucide, comunicându-i cu claritate acest lucru „eu i-am spus lui A. că s-a intrat în casă nu pentru furtul bunurilor, ci pentru a ne omorî”. Această afirmaţie a venit să întărească temerea autorului, care s-a deplasat la etajul al doilea de unde a luat puşca de vânătoare dintr-un dulap, a introdus patru cartuşe în încărcător şi unul pe ţeavă, coborând ulterior pentru a se edifica dacă persoana care i-a pătruns ilegal în domiciliu mai este acolo şi eventual pentru a se apăra pe el însuşi şi soţia însărcinată de o eventuală acţiune violentă, de ucidere din partea intrusului.
Este vorba de o distanţă temporală mai mare de 4 minute, aşa cum rezultă din experimentul judiciar întocmit în cauză. în mod rezonabil,
I.A. a putut considera că autorul pătrunderii prin efracţie a avut un timp suficient pentru a ieşi din domiciliu său dacă într-adevăr intenţionase doar să fure ceva. A coborât până la parter, deplasându-se pe terasa amenajată în această locaţie până în dreptul garajului aflat la demisol, moment în care a observat o persoană aflată pe ţevile de gaze care coborau spre acest garaj. A tras un foc de armă în zona capului acelei persoane, soldat cu moartea victimei.
Instanţa de fond a apreciat că făptuitorul I.A. a considerat că persoana aflată pe ţevile de gaze din dreptul terasei nu este una şi aceeaşi persoană pe care o întâlnise în casă, considerând că se afla în faţa unei grupări de infractori care a pătruns în imobilul său cu scop de tâlhărie sau omor, după cum îi spusese şi soţia sa anterior, sau cel puţin este vorba de o singură persoană dar tenace, care urmăreşte cu deosebită stăruinţă aducerea la îndeplinire a planului său infracţional, rămânând în domiciliul proprietarului, chiar dacă fusese somată să plece.
în ceea ce priveşte alcoolemia numitului B.I., de 1,50 gr alcool etilic în sânge, aceasta nu avea cum să fie cunoscută dinainte de către făptuitorul A.I. pentru a se putea pretinde acestuia să abordeze o altă conduită, specifică interrelaţionării cu o persoană aflată în stare de ebrietate. în acest context, făptuitorul I.A. a fost îndreptăţit să considere că intrusul aflat pe ţevile de gaze din imobilul său nu este o persoană care fuge, ci este una care se afla în această locaţie pentru a-şi camufla prezenţa în imobil, pentru a se ascunde şi a-şi putea duce planul infracţional (posibil tâlhărie, omor, viol) până la capăt. Din acest punct de vedere, I.A. a considerat că acţionează pentru respingerea unei pătrunderi fără drept în domiciliul său a unui potenţial infractor periculos, fiind îndeplinite condiţiile art. 44 alin. (1) şi (21) C. pen.
Cu privire la susţinerile prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din cuprinsul rezoluţiei de respingere a plângerii, conform cărora în situaţia art. 44 alin. (21) C. pen. nu mai este necesară existenţa atacului victimei, tribunalul le-a apreciat drept întemeiate, textul de lege vizând o situaţie premisă distinctă, şi anume o pătrundere fară drept, prin mijloace ilicite, iar agentul acţionează în sensul respingerii acesteia, şi nu a vreunui atac.
S-a apreciat că nu este vorba de o prezumţie absolută, ci de una relativă, susceptibilă de proba contrară.
Cum în speţă nu s-a dovedit că făptuitorul I.A. a acţionat în alte scopuri decât cel al respingerii pătrunderii fară drept a unei persoane care îi violase domiciliul şi despre care bănuia că urmăreşte să-l tâlhărească sau să-i ucidă familia, prezumţia a operat în favoarea acestuia şi s-a reţinut incidenţa cauzei care înlătură caracterul penal al faptei.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta B.M., acesta fiind respins de Curtea de Apel Craiova (instanţă sesizată în urma strămutării cauzei), pentru aceleaşi motive avute în vedere şi de instanţa de fond.
Notă. în literatura de specialitate s-a arătat că dacă nu oricare faptă de violare de domiciliu (pătrunderea fără drept, în orice mod) se poate suprapune pe o prezumţie legală de legitimă apărare, atunci când, însă, locuinţa sau domiciliul făptuitorului îi sunt puse acestuia în primejdie, printr-o pătrundere fără drept şi într-o modalitate agravată, expres şi limitativ prevăzută, prin viclenie, efracţie, violenţă sau alte asemenea mijloace, prezumţia legală după care acelaşi făptuitor a acţionat în continuare în legitimă apărare implică, concomitent, şi reţinerea separată a unei infracţiuni de violare de domiciliu, în formă calificată, comisă de către potenţiala victimă şi pentru care urmărirea penală şi trimiterea în judecată au loc din oficiu.
