Pătrunderea într-un loc împrejmuit care nu ţine de locuinţă. Achitare
| Comentarii |
|
C. pen., art. 192 alin. (1) şi (2)
C. proc. pen., art. 10 lit. d), art. 11 pct. 2 lit. a)
în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. pen., pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără consimţământul persoanei care o foloseşte, constituie infracţiunea de violare de domiciliu.
Locul împrejmuit care permite accesul în magazinul părţii vătămate nu face parte din locuinţa sau dependinţele locuinţei acesteia în sensul textului de lege, în cauză lipsind, astfel, unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu.
C.A. Constanţa, s. pen., dec. nr. 1020/P din 7 noiembrie 2011,
nepublicată
Prin sentinţa penală nr. 249 din data de 7 martie 2011, Judecătoria Constanţa a dispus achitarea inculpatului D.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., pentru care a condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt. Inculpatul D.L. şi părţile vătămate D.E. şi D.D. sunt vecini şi rude. Locuinţele celor două familii sunt una lângă cealaltă, fiind despărţite de un gard. Curtea locuinţei părţilor vătămate era despărţită printr-un gard înalt de o altă curte de acces (prevăzută cu un gard de aproximativ 50 cm spre stradă), care permitea intrarea în interiorul unui magazin prevăzut cu terasă, aparţinând părţilor vătămate. între părţi exista de o lungă perioadă de timp o stare conflic-tuală, pe fondul căreia în ziua de 16.07.2005, în jurul orelor 08,30-
09,00, între D.F. şi D.E., părinţii inculpatului, care se deplasau pe trotuarul din dreptul locuinţei părţilor vătămate, D.E. şi D.D. şi partea vătămată D.E., a izbucnit un conflict spontan, pe parcursul căruia D.E. a luat un scaun din plastic în mână cu care l-a ameninţat pe D.E., tatăl inculpatului, care, la rândul său, a ameninţat-o cu bastonul pe care îl avea în mână.
în acest timp inculpatul D.L. venea de la serviciu şi se îndrepta spre casă. Văzând incidentul a intervenit în conflict. L-a luat pe tatăl său, D.E., şi l-a băgat în curte şi în apărarea tatălui său, s-a întors la partea vătămată D.E., a intrat în curtea ce permitea accesul în interiorul magazinului, ce aparţinea părţilor vătămate şi a început să o agreseze pe D.E. în timp ce era agresată, partea vătămată D.E. a strigat la fiul său D.D., care se afla în casă, pentru a veni în ajutorul său.
D.D. a ieşit din casă şi în timp ce încerca să aplaneze conflictul, şi să o ridice pe mama sa de la pământ, a fost lovit de inculpat cu o bară din fier peste braţul drept, suferind o fractură epifiză distală metacap IV la mâna dreaptă.
în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, instanţa a reamintit că, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. pen., pătrunderea fară drept, în orice mod, într-o locuinţă, sau loc împrejmuit ţinând de aceasta fără consimţământul persoanei care o foloseşte, constituie infracţiunea de violare de domiciliu.
în cauză a rezultat că inculpatul a pătruns în curtea care permitea accesul general în magazinul dotat cu o terasă aparţinând părţii vătămate D.E., care, deşi era un loc împrejmuit, nu reprezenta un loc în care partea vătămată îşi desfăşura viaţa personală.
Apreciind că locul împrejmuit care permite accesul în magazinul părţii vătămate nu face parte din locuinţa sau dependinţele locuinţei în sensul textului de lege, instanţa a constatat că nu există infracţiunea de violare de domiciliu şi astfel a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru art. 192 alin. (2) C. pen.
In termen legal, împotriva acestei sentinţe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, inculpatul D.L. şi părţile civile D.E. şi D.D. criticând-o pentru nelegalitate şi nete-meinicie.
Parchetul şi părţile civile D.E. şi D.D. au criticat hotărârea primei instanţe inclusiv sub aspectul greşitei achitări a inculpatului D.L. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale nr. 249 din 7 martie 2011, în raport de criticile formulate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Constanţa a constatat că recursurile declarate sunt nefondate.
în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., în mod corect prima instanţă, analizând probele dosarului, a apreciat că locul împrejmuit care permite accesul în magazinul părţii vătămate nu face parte din locuinţa sau dependinţele locuinţei acesteia în sensul textului de lege, astfel că în mod corect s-a reţinut că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Notă. Prin „loc împrejmuit” se înţelege un loc separat printr-o îngrăditură de locurile învecinate care, ca şi dependinţa, întregeşte folosinţa locuinţei (de exemplu, o curte, o grădină etc.). Nu este necesar ca împrejmuirea să fie făcută cu un zid sau gard care să facă inaccesibil locul: este suficient ca împrejmuirea să fie făcută în aşa fel încât să rezulte voinţa titularului ca nimeni să nu pătrundă în acel loc fără voia sa. întrucât noţiunea de „domiciliu” implică ideea de loc în eare o persoană îşi desfăşoară viaţa personală, un loc chiar separat printr-o îngrăditură nu constituie un loc împrejmuit în înţelesul textului, dacă de acel loc viaţa privată a persoanei nu este legată în niciun fel.
