Pedeapsă. Individualizare. Criterii. Măsuri de siguranţă. Interzicerea de a se afla în anumite localităţi. Condiţii

La stabilirea pedepsei pe care trebuie să o execute cel vinovat de comiterea unei fapte penale se iau în consideraţie toate criteriile enumerate de art. 72 din Codul penal.

Ponderea fiecăruia dintre aceste criterii, la individualizarea pedepsei, este chibzuită în raport de realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 din Codul penal.

în cazul infracţiunii de furt, interzicerea de a se afla în anumite localităţi se poate aplica oricare ar fi pedeapsa stabilită şi chiar dacă inculpatul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni.

(Decizia nr. 504/R din 27 martie 2002 - Secţia Ipenală)

Prin Sentinţa penală nr. 1351/2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute prin rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal, în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal şi, în baza acestui text de lege, a fost condamnat inculpatul L.F. la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 116 din Codul penal s-a luat faţă de inculpatul L.F. măsura de siguranţă a obligării de a nu se afla în municipiul Bucureşti, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 4 iulie 2001, inculpatul a spart cu o piatră geamul portierei dreapta-faţă al unui autoturism, iar din interior a sustras un radiocasetofon, pe care l-a vândut ulterior cu 2,4 milioane lei.

împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul L.F., care a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul dozării pedepsei şi al greşitei aplicări a măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în municipiul Bucureşti, deoarece nu a fost condamnat la o pedeapsă mai mare de 5 ani (art. 116 alin. 2 din Codul penal).

Prin Decizia penală nr. 134/A/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală a respins ca nefondat apelul inculpatului L.F., cu motivarea că prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepsei, conform criteriilor art. 72 din Codul penal, şi o corectă aplicare a prevederilor art. 116 din Codul penal, întrucât inculpatul este recidivist şi deci măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi se aplică, chiar dacă pedeapsa la care a fost condamnat nu depăşeşte 5 ani.

Această decizie penală a fost atacată cu recurs, pentru motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi pct. 171 din Codul de procedură penală, constând în aceea că pedeapsa este prea aspră şi nu se impune aplicarea măsurii de siguranţă prevăzute de art. 116 din Codul penal.

Recursul este nefondat.

Astfel, la stabilirea pedepsei de 4 ani închisoare, au fost avute în vedere atât datele referitoare la faptă (gradul de pericol social concret, modalitatea şi împrejurările comiterii, urmările cauzate), cât şi aspectele privind persoana inculpatului, respectiv starea de recidivă, atitudinea manifestată în faţa organelor judiciare şi vârsta acestuia.

Procedându-se în acest mod, rezultă că s-a dat eficienţă criteriilor statornicite de prevederile art. 72 din Codul penal, pedeapsa astfel individualizată fiind aptă să realizeze atât scopul prevenţiei generale, cât şi al celei sociale.

Critica recurentului, cu privire la aplicarea art. 116 din Codul penal, este, de asemenea, nefondată, deoarece acesta este recidivist şi a comis o infracţiune de furt, împrejurări în raport de care, potrivit alin. 2 şi 4 al acestui text de lege, nu mai este necesar ca pedeapsa să fie peste 5 ani, pentru a i se interzice celui în cauză a se afla în municipiul Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Pedeapsă. Individualizare. Criterii. Măsuri de siguranţă. Interzicerea de a se afla în anumite localităţi. Condiţii