Neregularitatea actului de sesizare a instanţei prin ne-îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 262, 263 C. proc. pen. Concluzii asupra legalităţii sesizării instanţei
| Comentarii |
|
C. proc. pen., art. 262-263
Existenţa de ambiguităţi în descrierea faptelor ce formează obiectul urmăririi penale şi a unor necorelări evidente între partea expozitivă şi dispozitivă a rechizitoriului şi între acestea şi actele procedurale întocmite pe parcursul urmăririi penale nu pot fi de natură să învestească legal instanţa de judecată. în conformitate cu art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
Prin urmare, obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp obiectul investirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat şi ca act de investire. Pentru a determina ce se înţelege prin „faptă” şi „persoană” arătate în actul de sesizare, se impune ca dispoziţiile art. 317 C. proc. pen. să fie raportate la cele ale art. 263 C. proc. pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului.
Decizia penală nr. 394 din 4 iunie 2010
Prin sentinţa penală nr. 117 din 26.02.2010, a Tribunalului Iaşi, s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 228 C. proc. pen., art. 253, art. 257 C. proc. pen., art. 262, art. 263, art. 2, art. 6 şi art. 197 alin. (2) C. proc. pen., restituirea cauzei la D.I.I.C.O.T. în vederea: refacerii actului de sesizare prin înlăturarea nelegalităţilor derivând din neînceperea urmăririi penale şi nepunerea în mişcare a acţiunii penale faţă de unii dintre inculpaţi şi cu privire la faptele descrise în considerentele prezentei hotărâri; refacerii actului de sesizare în sensul asigurării concordanţei dintre faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cu privire la care s-a prezentat materialul de
urmărire penală, încadrarea juridică ce va fi dată acestora, astfel încât instanţa să poată fi legal învestită; înlăturării tuturor nelegalităţilor constatate şi prezentate în considerentele prezentei sentinţe; prezentării din nou a materialului de urmărire penală fiecăruia din cei şase inculpaţi,
conform art. 253, art. 257 C. proc. pen.
In luarea acestei hotărâri, instanţa de fond a constatat că sesizarea nu este Jăcutâ potrivit legii, neregularităţile neputând fi înlăturate prin completări făcute de reprezentantul parchetului, sens în care a reţinut următoarele:
Urmărirea penală este nelegală prin aceea că s-au încălcat dispoziţiile art. 238 C. proc. pen. în ceea ce priveşte pe fiecare inculpat în parte; astfel, de la momentul declanşării urmăririi penale şi până la momentul prezentării materialului de urmărire penală, nu există nici un act procesual din care să rezulte schimbarea de încadrare juridică operată de procuror, sub aspectul reţinerii dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. c) C. pen., astfel cum s-a reţinut prin procesul-verbal de prezentare a
materialului de urmărire penală şi din dispozitivul rechizitoriului.
In ceea ce priveşte conţinutul rechizitoriului, acesta cuprinde o serie de contradicţii şi, prin raportare la cele anterior menţionate, fiind încălcate dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen., sesizarea instanţei fiind, implicit, nclegală.
Astfel, potrivit art. 24 din Constituţie dreptul la apărare este garantat.
Garantarea dreptului la apărare este reglementat şi în art. 6 C. proc. pen., unde în alin. (3) se prevede că organele judiciare au obligaţia să încu-noştinţeze pe învinuit sau inculpat despre fapta pentru care este ccrcetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.
Această obligaţie este înscrisă şi în art. 6 alin. (3) lit. a) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, potrivit căreia orice acuzat trebuie să fie informat în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.
In cauza de faţă, ca urmare şi a neregularităţilor din actul de sesizare mai sus reţinute, inculpaţii se află în imposibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.
Potrivit dispoziţiilor art. 238 C. proc. pen. dacă în cursul urmării penale se constată „împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru carc s-a dispus începerea urmăririi penale” procurorul dispune acest lucru „prin ordonanţă”. Conform art. 257 C. proc. pen. procurorul trebuie să-i prezinte învinuitului „...materialul de urmărire penală potrivit dispoziţiilor art. 250 şi următoarele, care se aplică în mod corespunzător”. Or, potrivit art. 253 C. proc. pen. procurorul este „obligat să procedeze din nou la prezentarea materialului, dacă a efectuat noi acte
de cercetare penala, sau dacă a constatat că trebuie să fie schimbată încadrarea juridică a faptei”.
Raportat la aceste texte, analizate coroborat, se constată, mai întâi, că procurorul nu poate dispune trimiterea în judecată a inculpaţilor cu privire la o altă infracţiune decât cea pentru care li s-a prezentat materialul de urmărire penală fară a proceda, în prealabil, la o nouă prezentare a materialul de urmărire penală conform art. 257 raportat la art. 250 şi urm. C. proc. pen. Este de observat că la prezentarea din nou a materialului de urmărire penală, inculpaţii ar fi avut toate drepturile prevăzute de art. 251 şi art. 252 C. proc. pen., respectiv de a da declaraţii şi de a face cereri (în noţiunea de „cereri” incluzându-se orice fel de cereri şi nu doar cele de probe).
Prin urmare, analiza coroborată a art. 262 şi art. 263 alin. (4) C. proc. pen., cât şi a art. 253 C. proc. pen., relevă că prin rechizitoriu nu se poate schimba încadrarea juridică sau reţine o altă încadrare, diferită dc cea existentă la momentul prezentării materialului de urmărire penală, fară încălcarea dreptului la apărare a persoanei trimise în judecată.
Din altă perspectivă, potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală”. Or, după cum s-a arătat, inculpaţii (sau parte dintre ei) au fost trimişi în judecată pentru o altă faptă decât cea pentru care sc efectuase urmărirea penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. încălcarea dispoziţiilor relative la sesizarea instanţei este sancţionată cu nulitatea absolută. Această nulitate nu poate fi înlăturată în nici un mod şi implică refacerea actului de sesizare întocmit cu încălcarea dispoziţiilor imperative sus-
menţionate. In acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora: „în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refaccrii acestuia”.
In termen legal, DIICOT a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică, sub aspectul greşitei restituiri la procuror, apreciind că instanţa a fost regulat sesizată şi solicită trimiterea cauzei la Tribunal pentru continuarea judecaţii.
Examinând sentinţa instanţei de fond prin prisma motivelor invocate de DIICOT Iaşi, curtca de apel a constatat că recursul este nefondat.
Curtea a considerat că textele de lege trebuie interpretate în sensul în care au fost edictate, în aşa fel încât să îşi producă efectele. Prin urmare, nulităţile nu trebuie tolerate, ci trebuie sancţionate în mod efectiv şi eficient, unul dintre mecanismele de cenzură a actelor îndeplinite de către procuror fiind instituţia restituirii cauzei în vederea refacerii actelor invalidate dc cătrc instanţe.
Rechizitoriul, ca act de inculpare, trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă, dar şi de conţinut. Art. 6 parag. 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului obligă autorităţile judiciare care exercită funcţia de acuzare să informeze persoana bănuită de comiterea unei infracţiuni, în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, din analiza considerentelor rechizitoriului întocmit în speţă, se constată că învinuirile aduse inculpaţilor sunt atât dc neclare, încât aduc atingere dreptului la un proces echitabil şi îngreunează exercitarea efectivă şi concretă a dreptului de a se apăra.
Curtea a îmbrăţişat argumentarea în esenţă a primei instanţe conform căreia încălcările prezentate mai sus, conduc la concluzia că urmărirea penală este nelegală, că actul de sesizare a instanţei, este nul.
Sesizând nelegalitatea actelor de urmăririi penale faţă de inculpaţii din prezenta cauza, dc inechitatea procedurilor judiciare desfăşurate în etapa premergătoare trimiterii în judecată, precum şi de nulitatea actului de sesizare a instanţei, atât ca act subsecvent începerii urmăririi penale, cât şi în substanţă, datorită confuziilor învinuirilor, instanţa de fond în mod legal a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale.
