Poliţist. Luarea măsurii arestării preventive. Cercetare pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie. Pericol pentru ordinea publică
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, încheierea nr. 4 din 18 ianuarie 2013
Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul C.I.M.S., cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 7 alin. 3 din Legea 78/2000.
În motivarea sesizării s-a arătat, în esenţă, că în cauză există probe din care rezultă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat şi că sunt îndeplinite cerinţele art. 148 lit. f C.proc.pen. deoarece lăsarea în libertate este probat că prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere natura şi gravitatea faptei presupus a fi comise de către inculpat şi de calitatea acestuia de comisar-şef de poliţie judiciară.
Audiat atât în faţa procurorului, cât si în instanţă inculpatul a negat constant comiterea infracţiunii si a solicitat respingerea sesizării şi cercetarea sa în stare de libertate cu motivarea că nu se face vinovat de comiterea faptei imputate, că a solicitat si primit de la inculpat doar suma de 1000 Euro cu titlu de împrumut şi că nu există probe care să dovedească că prezintă pericol public dacă ar fi lăsat în stare de libertate.
În subsidiar, inculpatul a solicitat luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate.
Procedând la soluţionarea sesizării prin prisma motivelor invocate şi pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Rezultă din datele dosarului că inculpatul este ofiţer de poliţie judiciară cu gradul de comisar şef în cadrul I.P.J. Cluj - Serviciului Arme, Muniţii şi Explozivi, fiind desemnat organ de cercetare.
Faţă de inculpatul C.I.M.S. s-a dispus începerea urmăririi penale potrivit Rezoluţiei cu numărul 3/P/2013, din data de 16.01.2013, ora. 16.00, a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 7 alin. 3 din Legea 78/2000.
Ulterior, prin Ordonanţa nr. 3/P/2013 din 17.01.2013 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de susnumitul inculpat pentru infracţiunile menţionate, iar prin Ordonanţa de reţinere cu numărul 3/P/2013, din data de 17 ianuarie 2013 s-a luat faţă de inculpatul
C.I.M.S. măsura reţinerii pe timp de 24 ore, începând cu data de 17 ianuarie 2013, ora 13.20, până la data de 18 ianuarie 2013, ora 13.00.
În fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2011 inculpatul, ofiţer de poliţie, a lăsat să se creadă faţă de denuntatorul G.G. că are influenţă pe lângă organele de urmărire penală (procurori şi ofiţeri de poliţie) şi funcţionari din cadrul RAR Cluj, respectiv de la Serviciul Înmatriculări Auto Cluj şi, contra unor sume de bani, poate interveni pe lângă aceştia în vederea restituirii către denunţător a unui autoturism de teren marca Kia Sportage şi, ulterior, pentru omologarea şi înmatricularea acestuia. În acest scop, inculpatul a pretins si primit de la denunţătorul G.G. mai multe sume de bani, în total
5.000 euro si 3.500 lei, sumele fiind remise inculpatului în perioada 2011-2012, în mai multe transe.
Potrivit art. 148 al. 1 C.proc.pen., arestarea inculpatului se poate dispune dacă sunt întrunite condiţiile cerute de art. 143 C.proc.pen., respectiv dacă inculpatul este ascultat în prezenţa apărătorului şi există probe ori indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, precum şi că există vreunul din cazurile prevăzute la art. 148 lit. a-f C.proc.pen.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unor noi infracţiuni, fiind necesar astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atât la luarea, cât şi la prelungirea măsurii arestării preventive, este suficient să existe indicii (şi nu exclusiv probe indubitabile din care să rezulte vinovăţia inculpatului) că inculpatul a săvârşit infracţiunea. În hotărârile Brogan c. Marii Britanii şi Murray c. Marii Britanii, Curtea a arătat că art. 5 paragraf. 1 lit. c nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul arestării. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu au acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea.
În cauza de faţă, există indicii temeinice în sensul art. 143 C.proc.pen. şi art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, relevante sub aspectul îndeplinirii acestei condiţii fiind mijloacele de probă administrate până în prezent.
Astfel, denunţătorul G.G. a arătat că în cursul lunii iunie 2010 a cumpărat un autoturism de teren marca Kia Sportage de la numitul C.R., cu privire la care a aflat la momentul la care s-a deplasat la R.A.R. Cluj pentru identificare, că figurează ca fiind furat. Ulterior, autoturismul a fost ridicat de organele de poliţie, întocmindu-se dosarul penal cu nr. .../P/2010 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca ca urmare a plângerii formulate de denunţător. Denuntatorul a făcut demersuri pentru a i se restitui masina si pentru că nu a reusit a apelat la inculpatul C.I.M.S..
De mentionat este faptul că inculpatul a confirmat existenta unei relaţii apropiate si de lungă durată cu denuntătorul.
Mai rezultă din declaratia denuntatorului că inculpatul a i-a dat asigurări că, urmare a relatiilor avute cu procurorii care instrumentau cazul de furt auto, cu politistii de la serviciul înmatriculări auto si functionarii de la RAR, corelativ cu influenta ce o avea asupra lor, în schimbul unor sume de bani va reusi să obtină în favoarea denuntătorului
restituirea, precum si omologarea si înmatricularea masinii. În acest scop, denuntatorul ia remis inculpatului sume de bani în valută si monedă natională (1000 euro, 2000 euro, 1500 lei si 2000 lei) - f. 13 si urm., f. 46 si urm. dos.u.p.
Sustinerile denuntatorului sunt confirmate de concubina acestuia, martora G.L. care a asistat la momentul remiterii unora dintre sume si a cunoscut care a fost scopul pentru care banii au fost dati inculpatului.
Deoarece până spre finalul anului 2012 nu a rezolvat problema legată de înmatricularea autoturismului, denuntatorul i-a solicitat inculpatului să îi restituie banii remişi. În acest scop, cei doi s-au întâlnit la domiciliul denuntatorului în data de 09.01.2013 (când inculpatul a restituit suma de 1000 euro) si 15.01.2013 (când inculpatul, însotit de numitul R.A., a restituit suma de 2000 euro).
În sensul celor arătate de denunţător sunt si de notele de redare a convorbirilor purtate între acesta şi inculpat, înregistrate în mediul ambiental discuţiile referindu-se atât motivul remiterii banilor, cât si la restituirea sumei de bani si la cuantumul acesteia. [...]
Acestea fiind spuse, Curtea reţine că, în raport de circumstanţele cauzei, astfel cum au fost descrise mai sus, există fapte şi informaţii apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca inculpatul să fi săvârşit infracţiunea pentru care este urmărit penal şi, prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.
In privinţa condiţiilor prevăzute de art. 148 lit. f C.proc.pen., cerinţa cuprinsă în teza I a acestui articol (referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul) este îndeplinită.
Cât priveşte pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, pentru a se constata existenţa acestei condiţii cerute de textul art. 148 lit. f C.proc.pen., se porneşte şi de la pericol social al infracţiunii de a cărei comitere este bănuit inculpatul, fiind însă imperios necesară şi existenţa unor date şi probe care să convingă judecătorul că pentru siguranţa publică se impune privarea de liberate a acestuia ceea ce face ca aceste noţiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci şi date referitoare la fapte, nu de puţine ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii.
În speţă, inculpatul este cercetat pentru comiterea unor infracţiuni deosebit de grave, gravitate rezultând nu numai din caracterul aspru al sancţionării de către legea penală, ci şi din aceea că susnumitul, prin natura funcţiei, era chemat să vegheze la respectarea legii şi aplicarea corectă a acesteia.
În aprecierea acestei ultime condiţii, Curtea are în vedere si caracterul activităţii infracţionale, de natură a compromite prestigiul, autoritatea, credibilitatea organelor, instituţiilor, organismelor statului, serviciilor publice, precum şi corectitudinea, integritatea corpului magistratilor si funcţionarilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora, îndeplinind funcţiile încredinţate. În acest sens, nu pot fi nesocotite realităţile sociale, ordinea publică trebuind a fi înţeleasă şi ca reacţie a cetăţenilor în raport de comiterea faptelor de natură penală, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei
publice că justiţia, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii, sancţionând prompt şi eficient mai ales faptele de corupţie, recrudescente în societatea contemporană, din categoria cărora face parte şi cea imputată inculpatului.
Toate aceste aspecte îndreptăţesc concluzia că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere şi insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept şi valorile sociale, ordinea publică implicând un climat social firesc, în care să fie asigurată funcţionarea normală a instituţiilor statului.
Prin prisma celor mai sus arătate, se constată că măsura arestării preventive a inculpatului se impune pentru o mai bună desfăşurare a procesului penal, conform art.136 al.1 C.p.p., iar circumstanţele personale ale acestuia vor fi avute în vedere cu ocazia soluţionării în fond a cauzei, în măsura în care va fi trimis în judecată, iar instanţa se va orienta spre o soluţie de condamnare.
Sub acest aspect, aptitudinile intelectuale şi conduita în societate a inculpatului nu sunt de natură a determina instanţa să se orienteze, la acest moment procesual, spre luarea unei alte măsuri preventive, mai puţin restrictive, câtă vreme tocmai acestea i-au asigurat inculpatului posibilitatea ocupării unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat, funcţie de care nu a ezitat să se folosească apoi pentru a comite presupusa fapta penală, ştirbind astfel autoritatea şi prestigiul atât a instituţiei în cadrul căreia şi-a desfăşurat activitatea, dar si a celor vizate prin activitatea presupus infractională.
Pentru toate aceste motive, constatând îndeplinite cerinţele legale, în temeiul art. 149/1 C.proc.pen. se va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj şi se va dispune luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul C.I.M.S. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 18 ianuarie 2013, ora 15,15, până la 15 februarie 2013, inclusiv, ora 15,15.
Se va dispune emiterea mandatului de arestare preventivă potrivit prezentei.
Potrivit art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne in sarcina statului.
