Recurs al inculpatului condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării. Cerere pentru executarea pedepsei la locul de muncă.
| Comentarii |
|
Respingere. Înrăutăţirea situaţiei inculpatului în propria cale de atac
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr.309/R din 6 martie 2013
Judecătoria Dej prin sentinţa penală nr. 378 din 19 decembrie 2012, în baza art. 3201 Cod proc.pen., art. 184 alin.1 şi 3 Cod penal, condamnă pe inculpatul P.A., la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin.1 şi 3 Cod penal.
În temeiul art.71 C.pen.s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a, teza a II-a C.pen.
În temeiul art.81 C.pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 C.pen.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen.s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.
În temeiul art.359 C.proc.pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
S-a disjuns acţiunea civilă formulată de partea civilă R.M.I., asigurătorul de răspundere civilă fiind S.C. E.R.A.R. S.A. BUCUREŞTI, parte responsabilă civilmente fiind S.C. C.M.C. S.R.L. Dej, şi dispune formarea unui nou dosar.
În temeiul art.191 alin.1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin.1 şi 3 Cod penal.
În actul de sesizare a instanţei a fost reţinută următoarea situaţie de fapt:
La data de 12 martie 2012, în jurul orei 13,10, agenţii de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Dej au fost sesizaţi prin Dispecerat în legătură cu faptul că pe str.Văii din Dej a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală a două persoane şi avarierea a două autovehicule.
Deplasându-se la faţa locului împreună cu echipa de cercetare, agenţii au găsit două autovehicule implicate în accident, respectiv autoturismul marca Renault, care se afla în şanţul din dreapta a străzii, din direcţia de mers Ocna Dej spre Gherla, orientat cu faţa spre Gherla, condus de învinuitul P.A. şi autoturismul marca Ford, care se afla orientat cu faţa spre Gherla, condus de către partea vătămată R.M.I., care a suferit vătămări corporale, motiv pentru care acesta a fost transportat la Spitalul municipal Dej, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor efectuate, ţinând cont şi de declaraţiile celor doi conducători auto, s-a constatat faptul că învinuitul P.A., în timp ce conducea autoturismul Renault, pe str.Văii din Dej, din direcţia Ocna Dej spre Gherla, ajungând într-o curbă la stânga, a circulat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul Ford condus de către partea vătămată R.M.I..
Învinuitul P.A. şi partea vătămată R.M.I. au fost testaţi la data producerii accidentului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negative, iar probele biologice de sânge prelevate de la ambele părţi implicate în accident au fost zero grame la mie.
Aşa cum rezultă din certificatul medico legal nr.3132/II/b/67 din 11.05.2012, emis de IML Cluj, partea vătămată R.M.I. a suferit în urma accidentului vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, acesta constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 6.600 lei daune materiale şi 15.000 euro daune morale şi cheltuieli de judecată.
Se mai arată că faptele descries sunt confirmate şi de către martorul R.A.L..
Cu ocazia cercetărilor, s-a reţinut că învinuitul a declarat că se face vinovat de producerea accidentului, însă a arătat că în curba unde a avut loc accidentul la acea dată se aflau mai mulţi copaci care îi obstrucţionau vizibilitatea, precum şi faptul că în acea zonă se afla zăpadă, conjugată cu împrejurarea că autoturismul marca Ford avea o culoare argintiu metalizat, motiv pentru care nu l-a observat, iar a doua zi după accident copacii din acea curbă au fost tăiaţi.
În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele probe: proces - verbal de sesizare din oficiu ; proces-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului faptei, planşe foto cercetare la faţa locului; rezultatele testului alcooltest şi buletinele de analiză toxicologică-alcoolemie; plângerea părţii vătămate, raport de expertiză medico-legală şi constituire de parte civilă; declaraţiile învinuitului.
În faţa instanţei s-a depus din partea părţii vătămate R.M.I. o nouă constituire de parte civilă, pentru următoarele sume: 6.100 lei + 34.670 lei, reprezentând daune materiale şi 15.000 euro, reprezentând daune morale.
Potrivit poliţei de asigurare de la dosar, a fost introdus în cauză în calitate de asigurător S.A. de răspundere civilă fiind S.C. E.R.A.R. BUCUREŞTI.
Totodată, figurează ca şi parte responsabilă civilmente S.C. C.M.C. S.R.L. DEJ.
Raportat la prev.art.3201 din Codul de proc.pen., inculpatul a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cerere încuviinţată de către instanţă, astfel că pentru soluţionarea laturii penale a cauzei nu au fost administrate noi probe, procedându-se la audierea inculpatului care a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a solicitat ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii simplificate prev.de art. 320 ind. 1 C.pr.pen.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a constatat că situaţia de fapt imputată inculpatului a fost corect stabilită prin rechizitoriu, iar încadrarea juridică dată faptelor săvârşite este conformă cu textele de lege invocate.
Instanţa a reţinut astfel că, în timp ce inculpatul conducea autoturismul Renault pe str.Văii din Dej, din direcţia Ocna Dej spre Gherla, ajungând într-o curbă la stânga, a circulat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul Ford condus de către partea vătămată R.M.I.. Aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr.3132/II/b/67 din 11.05.2012, emis de IML Cluj-Napoca, partea vătămată R.M.I. a
suferit în urma accidentului vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa a constatat totodată şi faptul că inculpatul nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la conducerea pe drumurile publice, aşa cum este reglementată de OUG 195/2002.
Potrivit art. 47 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, conducatorii vehiculelor care circula din sensuri opuse trebuie sa pastreze intre vehicule o distanta laterala suficienta si sa circule cat mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulatie respective.
De asemenea conform art. 48 din acelasi act normativ , conducatorul de vehicul este obligat să respecte regimul legal de viteza şi sa o adapteze in functie de conditiile de drum astfel incat să poata efectua orice manevra in conditii de siguranta.
Prin urmare, nesocotirea dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, prin neadaptarea vitezei legale in trafic şi păstrarea distantei regulamentare fata de vehiculul ce circula din sens opus relevă culpa inculpatului în producerea evenimentului rutier, între nerespectarea normelor legale specifice locului producerii accidentului şi urmarea produsă - vătămarea corporală a părtii vatamate existând un evident raport de cauzalitate.
Din această perspectivă, s-a reţinut că potrivit prev.art.184 alin.1 Cod Penal, lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi fapta prin care s-a pricinuit o vătămare care necesită îngrijiri medicale de cel mult 60 zile, săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Potrivit alin.3, dacă savârsirea faptei prev in alin.1 este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda .
În drept, fapta inculpatului P.A. care, la data de 12 martie 2012, în jurul orei 13,10, în timp ce conducea autoturismul marca Renault, pe str.Văii din Dej, din direcţia Ocna Dej spre Gherla, ajungând într-o curbă la stânga, a circulat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul marca Ford, condus de către partea vătămată R.M.I., în urma accidentului rezultând vătămarea corporală a părtii vătămate, care a necesitat pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev.şi ped. de art.184 alin.1 şi 3 Cod Penal.
Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de lovire a părţii vătămate cu partea stângă a autoturismului pe care îl conducea inculpatul în data de
12.03.2012. Acţiunea inculpatului produce urmarea tipică cerută de art.184 alin.1 Cod Penal , respectiv vătămarea integrităţii corporale a părţii vătămate pentru a cărei vindecare au fost necesare 30-35 zile de îngrijiri medicale. Raportul de cauzalitate este demonstrat prin faptul că, potrivit declaraţiilor părţii vătămate, coroborate cu cele ale inculpatului, vătămarea integrităţii corporale a părtii vătămate este consecinţa directă a acţiunii de lovire.
Având în vedere că fapta a fost comisă în timp ce inculpatul se deplasa cu autovehiculul pe str.Văii din mun.Dej, aşadar în timpul exerciţiului unei activităţi reglementate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice (OUG
nr.195/2002R), sunt îndeplinite condiţiile reţinerii alin.3 al art.184 Cod penal. În susţinerea acestei concluzii sunt dispoziţiile art. 47 si art. 48 din OUG nr. 195/2002 R, prevederi legale pe care inculpatul le-a încălcat prin acţiunea sa de conducere a autovehiculului pe drumurile publice.
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de art.184 alin.1 şi 3 Cod Penal şi prevăzută de art.19 alin.1 pct.2 Cod Penal, întrucât acesta a realizat conduita contrară obligaţiei sale de diligenţă (rezultată din încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice), nu a prevăzut ca o posibilă urmare a faptei sale producerea unei vătămări a integrităţii fizice a celorlati participanti la trafic, dar prin raportare la împrejurările concrete în care s-a desfăşurat acţiunea-existenţa marcajelor longitudinale pentru separarea sensurilor de circulaţie, vizibilitate bună, carosabil uscat , cer senin (potrivit proces verbal de cercetare la faţa locului)- trebuia şi putea să prevadă rezultatul faptei sale.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată, în conformitate cu disp. art.52 Cod penal, prin prisma criteriilor prev. de art.72 Cod penal, instanţa a ţinut seama de natura şi gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, urmarea produsă, persoana şi conduita inculpatului, ce nu posedă antecedente penale şi a dat dovadă de o comportare sinceră în cursul procesului, recunoscând şi regretând cele întâmplate, urmând a aplica şi prev.art.3201 Cod proc.pen., inculpatul beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Faţă de complexul împrejurărilor reale mai sus mentionate s-a apreciat că nu se justifică şi nu este oportună reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, care să determine aplicarea unei pedepse sub limita specială, atâta timp cât nu se regăsesc în conduita acestuia, lipsa antecedentelor penale nesemnificând mai mult decât un comportament normal, de conformare.
Pentru considerentele anterior expuse, constatând că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi constituie infracţiune în sensul art.17 Cod Penal , în temeiul art. 345 alin.2 din Codul de Procedura Penală, instanţa l-a condamnat pe inculpatul P.A. pentru săvârşirea infractiunii de vătămare corporală din culpă, prev şi ped de art.184 alin.1 şi 3 Cod penal, la pedeapsa de 4 luni închisoare, apreciind că această pedeapsa va constitui un avertisment suficient pentru inculpat de a nu mai săvârşi fapte cu caracter penal în viitor şi care corespunde, ca natura şi cuantum, scopului sancţionator şi preventiv (special şi general) edictat de dispozitiile art.52 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin.1 şi 2 Cod Penal, cu referire la Decizia RIL nr. 74/2007 a ICCJ, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a-II-a Cod Penal, ca pedeapsă accesorie, constatând, raportat la natura faptelor săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului, existenta unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, activităţi ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exerciţiul autorităţii, motiv pentru care exercitiul acestora va fi interzis pe perioada prev de art. 71 alin.2 Cod Penal.
În ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanţa a apreciat că, prin raportare la gradul de pericol social al faptei, reflectat în pedepsa concret aplicată şi la periculozitatea inculpatului, evidenţiată prin absenţa antecedenţelor penale, reintegrarea şi reinserţia socială a acestuia se poate realiza şi fără executarea pedepsei în regim de detentie şi privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care, în temeiul art.
81 alin.1 şi art.82 alin.1 Cod Penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 (patru) luni pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 82 alin.3 Cod Penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 Cod Procedură Penală s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 Cod Penal privind revocarea suspendării condiţionate.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, raportat la prev.art.3201 alin.5 din Codul de proc.pen., având în vedere că pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de noi probe în faţa instanţei, s-a dispus disjungerea acţiunii civile şi formarea unui nou dosar.
În temeiul art.191 alin.1 C.proc.pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 500 lei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs inculpatul P.A. care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei judecătoriei şi rejudecând dosarul a se dispune executarea pedepsei aplicate la locul de muncă potrivit art.86/7 C.pen., întrucât unitatea la care îşi desfăşoară activitatea este de acord cu această modalitate de executare a sancţiunii. Arată că a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii, pe care a săvârşit-o din culpă, a încercat să o despăgubească pe partea civilă însă aceasta formulând pretenţii exagerate, a reuşit doar o reparare parţială a pagubei cauzate.
Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la
care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.
Din verificarea pieselor dosarului rezultă că la dozarea şi individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere persoana inculpatului, care nu posedă antecedente penale, a fost sincer şi a regretat comiterea infracţiunii, care a fost săvârşită din culpă, precum şi împrejurarea că recurentul a uzat de disp.art.3201 C.proc.pen., procesul soluţionându-se pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
S-a reţinut totodată că latura civilă a cauzei a fost disjunsă pentru a se administra probe referitor la întinderea despăgubirilor solicitate de partea civilă R.M.I..
Raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi la cele reale referitoare la infracţiune, prima instanţă în mod judicios a apreciat că revocarea inculpatului se poate realiza şi fără executarea pedepsei, dispunându-se suspendarea condiţionată a acesteia, recurentul fiind la prima încălcare a legii penale.
Solicitarea inculpatului din faţa Curţii, în sensul de a se schimba modalitatea de executare, constituie o înrăutăţire a situaţiei juridice în propria cale de atac, ceea ce nu este posibil, contravenind disp.art.372 rap.la art.3857 C.proc.pen.şi 3858 C.proc.pen., astfel că nu i se poate da curs.
Câtă vreme instanţa de fond a hotărât ca sancţiunea aplicată să nu se execute, nu se poate ca în propriul recurs, Curtea să dispună executarea acesteia, deoarece o asemenea hotărâre ar contraveni textelor legale mai sus invocate.
Cererea inculpatului adresată Curţii putea să constituie obiectul unei solicitări adresată judecătoriei, care prin prisma disp.art.52 şi 72 C.pen., putea sau nu să-i dea curs.
Faţă de cele expuse mai sus, se va respinge ca nefondat recursul inculpatului în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen., recurentul va fi obligat plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. (Judecător Delia Purice)
