Prezenţa inculpatului la judecată. Inculpatarestat. Neaducere la judecată.
| Comentarii |
|
Neaducerea inculpatului arestat la judecarea cauzei în primă instanţă, şi anume la dezbateri, atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, deoarece potrivit art. 314 alin. 2 C. proc. pen., aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie, iar în conformitate cu prevederile art. 197 alin. 2 teza a ll-a C. proc. pen., dispoziţiile relative la prezenţa inculpatului, când aceasta este obligatorie potrivit legii, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Secţia Penală, decizia nr. 455 din 23 februarie 1998.
Prin Sentinţa penală nr. 49 din 12 iunie 1997 a Tribunalului Călăraşi, inculpatul C.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută în art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.
S-a reţinut că, în ziua de 17 august 1995, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la domiciliul unui locuitor din comuna Fundeni împreună cu alte persoane, printre care se afla şi victima I.P. La refuzul victimei de a da curs cererii inculpatului de a-i servi cu bere pe cei care erau de faţă, acesta a lovit-o cu cuţitul în zona gâtului, cauzându-i moartea.
Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia penală nr. 192
din 4 septembrie 1997, a respins apelul declarat de inculpat.
împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, susţinând, între altele, că nu a fost adus la judecată în ziua când au avut loc dezbaterile, precum şi că, deşi se afla în refuz de hrană la data respectivă, nu s-a împotrivit să fie adus la instanţă.
Recursul inculpatului este fondat.
Potrivit art. 314 alin. 2 C. proc. pen., judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului când acesta se află în stare de deţinere, aducerea inculpatului arestat la judecată fiind obligatorie.
Or, la termenul de judecată din 12 iunie 1997, când au avut loc dezbaterile în fond, inculpatul, care se afla în stare de arest, nu a fost adus la judecată.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 197 alin. 2 şi 3 C. proc. pen., dispoziţiile relative la prezenţa inculpatului, când aceasta este obligatorie potrivit legii, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii care nu poate fi înlăturată în nici un mod, putând fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare şi din oficiu.
De asemenea, prin art. 3859 pct. 5 C proc.pen. se prevede că hotărârile sunt supuse casării în cazul când judecata a avut loc fără participarea inculpatului, când aceasta este obligatorie potrivit legii.
Prin urmare, în raport cu prevederile legale menţionate, care au caracter imperativ, urmează a se admite recursul inculpatului, a se casa hotărârile pronunţate în fond şi în apel şi a se trimite cauza, pentru rejudecare, la prima instanţă.
Motivarea instanţei de fond şi a instanţei de apel în sensul că aducerea inculpatului arestat la instanţă nu poate avea loc împotriva voinţei acestuia este contrară prevederilor legale sus arătate, din interpretarea cărora rezultă că aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie în toate cazurile. în raport de caracterul imperativ al acestor dispoziţii, aducerea lor la îndeplinire poate fi realizată şi silit de organul care asigură paza deţinutului, fără a fi necesar acordul său.
Este de observat, totodată, că textul art. 291 alin. 2 C. proc. pen., invocat de instanţa de apel cu ocazia examinării motivului de casare referitor la lipsa de la judecată a inculpatului arestat, potrivit căruia neprezentarea părţilor citate nu împiedică judecarea cauzei, nu este aplicabil în situaţia inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere, întrucât aducerea lor este obligatorie potrivit legii.
