Procedura plângerii prealabile - Schimbarea încadrării juridice a faptei în faţa instanţei de judecată
| Comentarii |
|
Declararea neconstituţionalităţii unor dispoziţii înscrise în partea specială a Codului penal - Gestiunea frauduloasă.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 al. 1 C.pen., faptă săvârşită în perioada noiembrie 1993 - noiembrie 1996.
Admiţând apelul inculpatului, prin decizia penală nr. 219 din 1 aprilie 1999, Tribunalul Buzău a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că în temeiul art. 11 pct.2 lit. b rap. La art. 10 lit. f C.proc.pen., a dispus încetarea procesului penal pentru această infracţiune, pe considerentul că lipseşte plângerea prealabilă cerută de art. 214 al. 3 C.pen., astfel cum au fost modificate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 4 februarie 1999.
Soluţia este nelegală.
Este de observat că obiectul material al infracţiunii deduse judecăţii îl formează produse în valoare de peste 1 miliard lei, aparţinând unei societăţi comerciale pe acţiuni, unul dintre acţionari fiind şi Statul român.
Or, potrivit art. 214 al. 3 teza II C.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140 din 14 noiembrie 1997, în vigoare atât la data comiterii faptei, cât şi la data efectuării actelor de urmărire penală şi soluţionării cauzei în fond, atunci când bunul aparţine măcar în parte statului, nu era necesară formularea plângerii prealabile pentru exercitarea acţiunii penale.
într-adevăr, ulterior, respectiv la data de 4 februarie 1999, prin decizia nr. 5, Curtea Constituţională a înlăturat această dispoziţie discriminatorie pentru ocrotirea proprietăţii, situaţie în care indiferent de natura acesteia, în cazul infracţiunii de gestiune frauduloasă, acţiunea penală de porneşte numai la plângerea prealabilă.
Cum o atare modificare legislativă echivalează cu o schimbare a încadrării juridice dată faptei în raport de calificările înscrise în partea specială a Codului penal, instanţa de apel era obligată să se supună dispoziţiilor art. 286 al. 2 C.pr.pen., respectiv să cheme partea vătămată în instanţă şi să o întrebe dacă înţelege să facă plângerea pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi, după caz, să continue sau să înceteze procesul penal.
Or din materialul dosarului rezultă că apelul inculpatului a fost judecat la data de 1 aprilie 1999, în lipsa părţii vătămate şi fără a exista dovezi că s-au luat măsuri de citare pentru a se prezenta în instanţă în vederea precizării poziţiei procesuale, inclusiv sub aspectul formulării plângerii prealabile pentru fapta dedusă judecăţii.
Aşa fiind, întrucât în raport de cele expuse la data de 1 aprilie 1999, partea vătămată era în termen pentru respectarea procedurii prevăzute de art. 279 C.proc.pen., rezultă că decizia pronunţată în cauză este nelegală, fiind lovită de nulitatea înscrisă sub art. 3859 al. 1 pct.2 C.proc.pen.
De altfel, fiind citată în recursul exercitat de parchetul de pe lângă tribunal la data de 17 august 1999, partea vătămată a depus plângere împotriva inculpatului, cerând trimiterea în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 214 C.pen.
Cum o atare nelegalitate nu poate fi îndreptată în recurs, fără privarea inculpatului de un grad de jurisdicţie, conform art. 38515 pct.2 lit. c C.proc.pen., casându-se decizia atacată se va trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel, în vederea rejudecării căii de atac exercitată în raport de întregul obiect al cauzei, cu care a fost sesizată prima instanţă. (decizia penală nr. 1091-R din 15 septembrie 1999).
