Proces penal. Declaraţia inculpatului. Valoare probantă. Rejudecare. Incidenţa art.3858
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţele de fond şi apel au reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.
Pe de altă parte, declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Deşi inculpatul a negat constant în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe comiterea faptei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Principiul non reformatio in pejus are aplicabilitate atât în faţa instanţelor de control judiciar, cât şi în faţa instanţei sesizate cu rejudecarea cauzei, raţiunea ce stă la baza lui fiind impusă de necesitatea ca părţile să nu fie inhibate în dorinţa de a supune controlului judiciar hotărârile care le privesc. Aşadar, prin aplicarea acestui principiu, la rejudecarea cauzei în urma admiterii recursului declarat numai de inculpat, nu se poate crea acestuia o situaţie mai grea, prin condamnarea lui la pedepse mai mari decât cele stabilite iniţial, în primul ciclu procesual.
În aceste condiţii, apelul declarat de părţile civile prin care au solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cât şi acordarea unor cheltuieli judiciare care nu au fost statuate de către instanţa fondului, este inadmisibil, deoarece ele, neatacând hotărârile judecătoreşti anterioare, în al doilea ciclu procesual, prin admiterea apelului prezent s-ar agrava situaţia inculpatului în propria cale de atac, ceea ce nu este conform cu prevederile art.3858 C.proc.pen.
DECIZIA PENALĂ NR. 16/A/17.02.2009
Prin sentinţa penală nr.171/F din 29 octombrie 2008, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a condamnat pe inculpatul L.T.D., la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.pen., pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav prev.de art.174, 176 alin. 1 lit.d C.pen.;
S-a constatat că această infracţiune a fost comisă în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.pen. cu infracţiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin. 2 lit. d şi f C.pen. cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 82/F/17.05.2006 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă prin Decizia penală nr. 7334/18 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Conform art. 36 alin.1, 34 lit.b, 35 alin. 1 C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.pen..
S-a facut aplicarea art.71 rap. la art.64 lit. a,b C.pen..
Conform art. 36 alin. 3 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului fracţiunea executată în stare de arest preventiv în perioada 23 februarie 2002 - 21 decembrie 2004 .
S-a anulat vechiul mandat de executare (nr. 92/2006 din 30.01.2007, emis de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în baza Sentinţei penale nr. 82/F/2006, pentru pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin. 2 lit. d
şi f C.pen., cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)) şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei sentinţe.
A fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile F.R., şi R.S. suma de
2.000 lei RON (20.000.000 lei vechi) cu titlul de daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei O.I. ( câte 1.000 lei pentru fiecare dintre părţile civile), precum şi suma de 5.000 lei RON (50.000.000 lei vechi) cu titlul de daune morale ( câte 2.500 lei pentru fiecare parte civilă).
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului 3.760 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Moruţan Bianca .
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.77/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul L.T.D., pentru comiterea în concurs real prev.de art.33 lit. a C.pen., a infracţiunilor de omor prev.de art.176 alin.1 lit. d C.pen., tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit. d şi f C.pen. cu aplic.art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi violare de domiciliu prev.de art. 192 alin.2 C.pen. cu aplic.art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP).
Prin actul de acuzare se reţine în sarcina inculpatului că în seara zilei de 22 februarie 2002 a intrat în curtea victimei O.I., în vârstă de 71 de ani, din comuna Braniştea judeţul Bistriţa-Năsăud, încercând să pătrundă în beci prin forţarea uşii. La apariţia în curte a victimei, care a ieşit din casă la auzul zgomotului, inculpatul a devenit agresiv şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, lăsând-o căzută în stare de inconştienţă lângă un păr. În cele din urmă inculpatul a sustras din locuinţa victimei diferite bunuri (un electromotor, un radiocasetofon cu 5 casete audio, 10 litri untură, slănină, 5 litri vin etc) pe care le-a dus la domiciliul său, fiind ajutat de martorul S.Şt.
Se mai reţine în actul de acuzare că, în aceeaşi noapte, inculpatul a încercat să vândă electromotorul martorei D.R., pe care a trezit-o din somn în jurul orei 2,30, însă aceasta nu a acceptat cumpărarea.
Prin sentinţa penală nr.344/P din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a dispus conform art.334 C.proc.pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.T.D., din infracţiunile de omor deosebit de grav prev.de art. 176 alin.1 lit.d C.pen., tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen. cu aplic.art.13 C.pen. şi violare de domiciliu prev.de art. 192 alin.2, art.13 C.pen., în infracţiunile de furt calificat prev.de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g C.pen. şi violare de domiciliu prev.de art. 192 alin.2 C.pen. cu aplic.art.33 lit.a C.pen..
Apoi, în baza art. 345 alin.2 C.proc.pen. s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prev.de art.192 alin.2 C.pen., art.74 lit.a,c C.pen., art.76 lit.d C.pen. şi la pedeapsa de 2 ani, 9 luni şi 29 de zile închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1,209 alin.1 lit.g C.pen., art.74 lit.a,c C.pen., art.76 lit. c C.pen..
În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani, 9 luni şi 29 zile închisoare. Constatându-se că pedeapsa rezultantă aplicată a fost egală cu durata arestării preventive, conform art. 350 alin.3 lit.a C.proc.pen. s-a revocat măsura arestării preventive şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Conform art.346 alin.3 C.proc.pen. s-a dispus respingerea ca nefondată a acţiunii civile exercitate de părţile civile F.R. şi R.S., iar în baza art. 191 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 25.000.000 lei vechi cu titlul de cheltuieli judiciare.
Prin aceeaşi sentinţă, conform art.38 C.proc.pen. şi art.333 C.proc.pen. s-a disjuns cauza privind fapta de omor asupra victimei O.I. şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în vederea reluării şi completării urmăririi penale pentru stabilirea autorului faptei.
Instanţa care a pronunţat această dintâi hotărâre a făcut o analiză amănunţită a probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, ajungând la concluzia că acestea nu confirmă vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de omor şi implicit a tâlhăriei. În esenţă, s-a reţinut că în realitate inculpatul a pătruns în curtea victimei după ce fusese agresată de o altă persoană. Văzând-o culcată în curte, inculpatul a presupus că se află în stare de ebrietate şi doarme, situaţie în care - aşa cum recunoaşte - a sustras bunurile respective, care ulterior au fost descoperite la domiciliul său. În argumentarea soluţiei disjungerii cauzei în vederea completării urmăririi penale, în sensul stabilirii autorului infracţiunii de omor, instanţa care a pronunţat sentinţa penală nr.344/21.12.2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a făcut trimitere la unele indicii din care rezultă că omorul ar fi fost comis de numitul B.V., persoană care la acea vreme se afla încarcerată în Penitenciarul Bistriţa pentru executarea unei pedepse privative de libertate aplicată pentru infracţiunea de furt calificat şi care, în prezenţa unor martori (deţinuţi în acelaşi loc de detenţie) ar fi afirmat că în ziua de 22 februarie 2002 a fost în localitatea Braniştea şi l-a ucis pe O.I..
Prin decizia penală nr. 93/A din 6.04.2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 2221/2005 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi părţile civile,R.S. şi F.R. împotriva Sentinţei penale nr. 344/P/21 decembrie 2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, care a fost desfiinţată în întregime, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond (Tribunalul Bistriţa-Năsăud).
În considerentele deciziei instanţei de apel se arată că deşi instanţa de fond a reţinut şi motivat pe larg că omorul nu a fost comis de inculpat, în loc să pronunţe achitarea sa pentru această faptă în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 lit.”c” C.proc.pen., cum ar fi fost logic, a operat o schimbare de încadrare juridică (nepusă în discuţia părţilor conform art.334 C.proc.pen.), deşi infracţiunile de omor şi furt calificat au laturi obiective complet diferite sub aspectul acţiunii lor constitutive. S-a apreciat că o asemenea schimbare de încadrare nu era posibilă şi pe motivul că una dintre faptele supuse acestei operaţiuni juridice (omorul) nu s-a reţinut în sarcina inculpatului, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii.
În al doilea rând s-a relevat că instanţa de fond, cu privire la aceeaşi faptă a dispus şi disjungerea cauzei cu trimiterea sa la parchet pentru cercetarea presupusului autor, indicat ca fiind numitul B.V.. Ori, restituirea poate avea ca obiect numai completarea actelor de urmărire penală referitor la persoanele cu judecarea cărora instanţa a fost investită prin rechizitoriu, dacă procurorul nu a cerut extinderea procesului penal asupra altor persoane în condiţiile art. 337 C.proc.pen., ceea ce nu era cazul în speţă.
Aşa fiind, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a pronunţat prin sentinţa apelată două soluţii diametral opuse, privind una şi aceeaşi faptă materială, pe care a reţinut-o în sarcina inculpatului sub o altă încadrare juridică (aplicându-i şi o pedeapsă pentru aceasta) dar simultan a dispus disjungerea cauzei sub aspectul infracţiunii respective şi completarea urmăririi penale de către parchet.
Pentru considerentele arătate, Curtea a apreciat că ambiguitatea şi contradicţiile existente în sentinţa penală nr.344/P/21.12.2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei, caz de desfiinţare a hotărârii,
prevăzut de art.379 pct.2 lit.b C.proc.pen.. Prin urmare, în baza textului de lege menţionat au fost admise apelurile declarate şi în consecinţă a fost desfiinţată sentinţa atacată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Aşa fiind, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud sub nr. 2150/112/2005 (nr.în format vechi 2138/P/2005).
Prin sentinţa penală nr. 82/F/17.05.2006 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul penal nr.2150/112/2005 s-a dispus în baza disp.art. 334 C.proc.pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.T.D., din infracţiunile de tâlhărie şi violare de domiciliu prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen. şi prev.de art.192 alin.2 C.pen., ambele cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP).
În baza art. 345 alin.2 C.proc.pen. s-a dispus condamnarea inculpatului L.T.D. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a,b C.pen. pentru o perioadă de 5 ani, pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav prev.de art.174, 176 alin. 1 lit.d C.pen. şi la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev.de art.211 al. 2 lit.d şi „f” C.pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP).
Reţinând concursul de infracţiuni , în baza art.33 lit.a rap.la art.34 lit.b C.pen. pedepsele aplicate au fost contopite, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor , prev.de art. 64 lit.a şi b C.pen. pentru o perioadă de 5 ani în regim de detenţie, făcându-se aplic.art.71 rap. la art.64 C.pen., sub aspectul pedepsei accesorii.
Din pedeapsa rezultantă aplicată s-a dedus perioada de detenţie executată, respectiv din 23 februarie 2002 la 21 decembrie 2004 ( 2 ani, 9 luni şi 29 de zile).
În latura civilă a cauzei s-a dispus obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile către părţile civile F.R. şi R.S. ,în cuantum de 20.000.000 lei (2.000 lei RON) reprezentând cheltuieli cu înmormântarea victimei şi 50.000.000 lei (5.000 lei RON) cu titlul de daune morale.
În fine, în baza art. 191 C.proc.pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 36.400.000 lei (3.640 lei RON) cu titlul de cheltuieli judiciare.
Prin decizia penală nr.234/A/24.10.2006 a Curţii de Apel Cluj - Secţia Penală şi Minori a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul L.T.D. împotriva sentinţei penale nr. 82/F/17.05.2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată (în rejudecare) în dosarul penal nr. 2150/112/2005 (nr.format vechi 2138/P/2005).
Pentru a pronunţa această hotărâre (sentinţa penală nr. 82/F/17.05.2006) instanţa de fond (în rejudecare) pe baza probelor administrate în primul ciclu procesual (dos.nr.746/2003 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), a probelor din faza de urmărire penală precum şi a expertizei medico-legale - examen ADN efectuată de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti (f.69-70) a reţinut că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de omor şi tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată.
Sub aspectul stării de fapt, în rejudecare s-au reţinut următoarele:
Inculpatul L.T.D. şi victima O.I. au fost consăteni şi se cunoşteau, deoarece inculpatul l-a ajutat pe acesta anterior, la diferite munci în gospodărie.
Deşi inculpatul a recunoscut în mod constant doar comiterea infracţiunii de furt, afirmând că nu a agresat victima, în urma analizării conţinutului declaraţiilor sale, instanţa de fond a reţinut că acesta nu a relatat adevărul în legătură cu modul de
desfăşurare a evenimentelor din noaptea de 22/23.02.2002. Astfel, iniţial inculpatul a declarat că în jurul orei 16 din ziua de 22.02.2002 l-a vizitat pe O.I., de la care primise ouă şi % litri vin, după care, pe la orele 21-22 s-a reîntors la locuinţa acestuia, găsindu-l căzut în curte. Crezând că victima este beată, s-a hotărât să fure, împrejurare în care a sustras din beci 3-4 litri de vin într-o oală de 15 litri, fără a mai aminti de restul bunurilor sustrase. În această primă declaraţie nu a menţionat despre intenţia sa de a transporta în casă victima şi nici despre întâlnirea din timpul nopţii cu vărul său, martorul S.Şt. (zis Pitiu).
În declaraţia ulterioară, inculpatul a menţionat că victima era căzută în curte, sforăia şi era îmbrăcată normal („pantaloni şi ceva haine”), că a încercat să o ducă în casă dar nu a reuşit şi că atunci i-a încolţit ideea de a fura „ceva de valoare”. Prin urmare, inculpatul a susţinut că a „controlat” în camere şi cămară, de unde a sustras un electromotor, o oală cu untură, slănină, un casetofon, casete şi câteva mărunţişuri, bunuri pe care le-a transportat până la poartă cu intenţia de a le ridica mai târziu. În aceeaşi declaraţie inculpatul a susţinut că a tăiat furtunul de la butelia de aragaz, pe care a pus-o într-un sac de rafie cu intenţia de a o sustrage şi a coborât în beci de unde a „tras” aproximativ 5 litri de vin într-o oală luată din casă.
Împrejurarea că inculpatul nu a relatat adevărul se desprinde din declaraţiile acestuia. Astfel, inculpatul a susţinut că victima era îmbrăcată normal, ori, dat fiind anotimpul în care s-au petrecut faptele şi ţinuta în care a fost găsită aceasta (desculţă şi în indispensabili) constituie temeiuri suficiente pentru a se reţine că a minţit. Chiar şi în ipoteza în care o altă persoană ar fi agresat victima înainte ca inculpatul să ajungă la domiciliul acesteia, dată fiind starea în care se afla, inculpatul ar fi trebuit să sesizeze că fusese agresată, ori, în nicio declaraţie nu pomeneşte că victima era lovită. A mai reţinut instanţa de fond că, comportamentul inculpatului, de a nu acorda un minim de ajutor victimei şi de a nu anunţa alte persoane, nu este unui firesc şi nu poate fi justificat prin starea avansată de ebrietate, fiind exclus ca acesta să nu fi sesizat că victima prezenta urme evidente de lovituri şi avea faţa mânjită de sânge, raportat la activitatea febrilă desfăşurată în noaptea incidentului (transportul lucrurilor furate, discuţiile cu vărul său, cu concubina, intenţia de a vinde electromotorul, încercarea de a scăpa de unele dintre bunurile sustrase).
Având în vedere aspectele relevate cât şi măsurile luate de inculpat pentru a nu se descoperi faptele sale (anume că în dimineaţa zilei următoare i-a cerut concubinei să-i spele cizmele pătate cu o substanţă roşie, probabil sânge şi îndemnul adresat acesteia de a nu spune anumite lucruri în legătură cu evenimentele deduse judecăţii) au creat primei instanţe convingerea că acesta prin declaraţiile date a încercat să ascundă infracţiunile comise.
Potrivit concluziilor Raportului de expertiză medico-legală, examen ADN, efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” cu ocazia rejudecării cauzei, asupra firelor de păr s-a reţinut că între profilul de referinţă al numitului L.T.D. şi profilul evidenţiat de firele de păr de la locul faptei, există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor markerilor genetici investigaţi, frecvenţa cu care se regăseşte profilul ADN autozomal al inculpatului în populaţia generală este de 2,36 x 10-17, iar ipoteza ca firele de păr recoltate de pe treptele casei victimei O.I. să provină de la numitul L.T.D. este de 4.22 x 10/16 mai probabilă decât ipoteza ca aceste fire să provină de la o persoană necunoscută.
Prin urmare, existenţa firelor de păr aparţinând inculpatului la locul faptei cât şi concluziile raportului de expertiză, au determinat instanţa de fond să tragă concluzia că între inculpat şi victimă a avut loc o altercaţie, soldată în final cu moartea victimei.
Apărările inculpatului în sensul că infracţiunea de omor ar fi fost săvârşită de o altă persoană, respectiv de martorul B.V. au fost înlăturate în baza probelor testimoniale administrate în prezenta cauză şi a actelor şi lucrărilor dosarului penal nr. 263/2003 al Judecătoriei Beclean. Instanţa de fond a apreciat că depoziţiile martorilor propuşi în apărare de inculpat, la rândul lor încarceraţi în Penitenciarul Bistriţa, sunt de circumstanţă, date cu scopul vădit de a-l ajuta. De asemenea, s-a evidenţiat că potrivit adresei nr.4963/7.04.2004 emisă de Penitenciarul Bistriţa ,martorii propuşi de inculpat nu s-au aflat în perioada carantinei în cameră cu martorul B.V.. Pe de altă parte, având în vedere declaraţiile inculpatului L.T.D. şi ale martorului Ignătuş Gheorghe Sabin s-a apreciat că inculpatul s-a deplasat la locuinţa victimei în jurul orelor 21,00-21,30 sau până la ora 22, ceea ce înseamnă că agresiunea s-a putut produce mai devreme. Ori, martorul B.V. susţine în declaraţia dată în prezenta cauză (f.7-9) că a plecat din localitatea Braniştea în jurul orelor 2223 sau mult mai târziu, cu ocazia audierii sale în dosarul nr. 263/2003 al Judecătoriei Beclean. În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că este exclus ca B.V. să fi agresat victima.
În ce priveşte încadrarea juridică dată faptei de tâlhărie, instanţa de fond a avut în vedere că infracţiunea a fost comisă anterior modificării textului incriminator prin Legea nr. 169/18.08.2002, prin care limitele de pedeapsă s-au majorat şi că, pe de altă parte, pătrunderea fără drept într-o locuinţă sau imobil este absorbită în latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie, comisă în formă agravată, prev.de art. 211 alin.2 lit. f C.pen..
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele comise, atitudinea inculpatului pe durata procesului penal, modalitatea săvârşirii faptelor. Având în vedere poziţia adoptată de inculpat pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond nu a reţinut în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prev.de art. 74 lit.a C.pen..
Sub aspectul laturii civile a cauzei, în baza disp.art. 14,346 C.proc.pen. rap.la art. 998 cod civil s-a admis acţiunea civilă formulată de părţile civile F.R. şi R.S. şi sa dispus obligarea inculpatului la plata de daune materiale în cuantum de
20.000.000 lei ROL, reprezentând cheltuielile de înmormântare a victimei şi
50.000.000 lei vechi, daune morale.
De asemenea, în baza art. 191 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 36.400.000 lei vechi cu titlul de cheltuieli judiciare.
Astfel cum s-a menţionat anterior, prin decizia penală nr. 234/A/24.10.2006 a Curţii de Apel Cluj - Secţia Penală şi de Minori, apelul inculpatului declarat împotriva sentinţei penale nr. 82/F/17.05.2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a fost respins, ca nefondat, instanţa de control judiciar însuşindu-şi considerentele primei instanţe. În plus, Curtea a relevat că din raportul de expertiză efectuat iniţial în cauză a rezultat că firele de păr ridicate de pe treptele imobilului victimei, sunt de natură umană, provin din regiunea păroasă a capului şi au fost detaşate prin smulgere. În raport de aceste probe ştiinţifice, instanţa de apel a apreciat că între inculpat şi victimă a avut loc o luptă şi probabil dintr-o postură de autoapărare, victima i-a smuls inculpatului câteva fire de păr care i-au căzut pe treptele casei. S-a mai relevat că în sprijinul dovedirii vinovăţiei inculpatului sunt şi aspectele relatate de inculpat cu ocazia expertizării sale psihiatrice. Astfel, în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică se arată că acesta prezintă tendinţe impulsive şi instabilitate psihică, consemnându-se totodată că, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor şi tâlhărie, a descris împrejurările comiterii faptei pe care a motivat-o ca fiind făcută sub influenţa alcoolului.
Apărarea inculpatului în sensul că infracţiunea de omor a fost comisă de o altă persoană, anume B.V. a fost înlăturată şi de instanţa de apel, care a apreciat că martorii propuşi de acesta nu înlătură în nici un fel probele strânse în acuzare.
Prin decizia penală nr.7334 din 18 decembrie 2006 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2150/112/2005 a fost admis recursul declarat de inculpatul L.T.D. împotriva Sentinţei penale nr. 234/A/24.10.2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia Penală şi de Minori, a fost casată decizia atacată şi Sentinţa penală nr.82/F/17.02.2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală, numai cu privire la infracţiunea de omor prev.de art.174,176 alin. 1 lit.d C.pen. şi referitor la latura civilă a cauzei sub aspectul acestei infracţiuni, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în aceste limite, la prima instanţă, respectiv Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Prin aceeaşi decizie au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul întrucât în urma analizării probelor administrate în cauză a constatat că acestea nu conduc fără dubii la concluzia reţinută de instanţele de fond şi apel cu privire la starea de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Astfel, instanţa de recurs a constatat că, probele administrate în cauză, fac dovada cu certitudine, a prezenţei inculpatului la locuinţa victimei precum şi a sustragerii unor bunuri, aspect recunoscut de acesta.
Deşi declaraţiile inculpatului conţin anumite inadvertenţe şi modificări, s-a apreciat că ele nu sunt de natură să întărească convingerea instanţei că la momentul exercitării agresiunilor asupra victimei inculpatul s-a aflat în locuinţa acesteia , câtă vreme nu există probe certe în acest sens.
În acest context s-a relevat că prezenţa inculpatului la locuinţa victimei este dovedită fără dubii, prin declaraţiile martorilor I.Gh.S. şi S.E. (concubina inculpatului), probe care se coroborează cu declaraţiile inculpatului. Însă, câtă vreme nu s-a stabilit momentul la care au avut loc agresiunile asupra victimei, precum şi faptul că în locuinţa acesteia în seara respectivă nu s-au mai aflat şi alte persoane, aceste declaraţii, care concordă cu cele ale inculpatului, fac dovada că inculpatul s-a aflat în acea seară în locuinţa victimei, fără a clarifica dacă în timpul exercitării agresiunilor ori ulterior acestui moment.
În ce priveşte constatările probei ştiinţifice a examenului ADN pornind de la firele de păr prelevate de la locul faptei, instanţa de recurs a menţionat că acestea fac dovada unei corespondenţe perfecte între profilul de referinţă al inculpatului şi profilul evidenţiat din firele de păr ridicate de pe treptele casei victimei. Însă, s-a făcut observaţia că această probă ştiinţifică poate conduce cu certitudine la această concluzie numai dacă nu se neglijează faptul că din declaraţiile inculpatului rezultă că acesta a încercat să ridice victima şi s-o ducă în casă, existând posibilitatea ca firele de păr de pe capul inculpatului să fi fost detaşate tocmai urmare a acestor manevre, aspect de natură să creeze incertitudine cu privire la momentul prezenţei inculpatului la locuinţa victimei. Pentru acest motiv, s-a apreciat utilă examinarea tuturor obiectelor ridicate de la faţa locului, în vederea înlăturării oricărui dubiu cu privire la eventuala prezenţă a unei alte persoane în locuinţa victimei.
Hotărârea instanţelor de fond şi apel a fost criticată şi sub aspectul înlăturării ca nesincere a declaraţiilor martorilor deţinuţi în penitenciar, propuşi în apărare de inculpat, în condiţiile în care s-a acordat valoare probatorie declaraţiei martorului B.V. aflat în aceeaşi situaţie, respectiv condamnat şi deţinut în Penitenciarul Bistriţa pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt comisă în noaptea de 21/22 februarie 2002 într-o localitate învecinată.
De asemenea, s-a relevat că din declaraţia martorei S.E. (concubina inculpatului) rezultă că în seara săvârşirii faptei, inculpatul purta un jerseu cu faţa din piele, iar la întoarcere a venit fără el. Pe de altă parte, fiicele victimei, părţile civile F.R. şi R.S., în memoriile depuse la dosar, susţin că jacheta ridicată de la faţa locului aparţine martorului S.Şt., care presta ocazional munci în gospodăria tatălui lor, aspect care de asemenea nu a fost clarificat.
În consecinţă, s-a apreciat că probele administrate fac doar dovada că inculpatul, în seara respectivă, a fost la locuinţa victimei şi a sustras unele obiecte, fiind incerte în ce priveşte modalitatea de săvârşire a infracţiunii de omor, datorită valorificării insuficiente a obiectelor ridicate de la locuinţa victimei cu ocazia cercetării la faţa locului.
În condiţiile unui probatoriu insuficient şi reţinând existenţa unor declaraţii de martori care indică şi altă persoană ca autor al infracţiunii de omor, Înalta Curte a apreciat că nu a putut concluziona, fără dubii, că inculpatul a săvârşit actele de violenţă asupra victimei.
Aşa fiind, s-a solicitat instanţei de fond ca în rejudecarea cauzei să procedeze la completarea probatoriului cu următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 116 şi următ. C.proc.pen., efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se stabili profilul genetic al probei de referinţă -saliva de pe mucurile de ţigară, respectiv care sunt profilele genetice ce se regăsesc pe mucurile de ţigară ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului.
S-a mai recomandat efectuarea unei expertize biocriminalistice pentru a se stabili dacă jacheta ridicată de la faţa locului prezenta urme de natură biologică umană, posibile a fi supuse unei analize genetice, pentru a se stabili profilul persoanei de la care provin.
În raport de rezultatele cercetării urmelor de sânge ridicate de la faţa locului, în situaţia în care nu s-a efectuat expertizarea urmelor de sânge prelevate de la faţa locului, s-a solicitat instanţei de fond să analizeze posibilitatea efectuării unei astfel de expertize, având în vedere că există posibilitatea identificării autorului prin depistarea la faţa locului a unor urme de sânge aparţinând a două grupe de sânge diferite.
De asemenea, s-a dispus ca prima instanţă să solicite organului de cercetare penală rezultatul cercetărilor criminalistice a urmelor de mâini, ca urmare a fragmentelor papilare ridicate de la locul faptei. În cazul în care nu s-au efectuat cercetări în acest sens, s-a solicitat ca instanţa de fond să analizeze oportunitatea efectuării unei expertize dactiloscopice asupra fragmentelor papilare ridicate de la locul faptei.
Având în vedere solicitarea inculpatului de a fi supus testului poligraf, s-a recomandat încuviinţarea acestei probe pentru a se stabili dacă în privinţa acestuia se evidenţiază reacţii specifice tensiunii emoţionale şi dacă acestea pot fi interpretate drept indice al comportamentului simulat.
De asemenea, s-a solicitat instanţei de fond, ca în rejudecare, în exercitarea atribuţiilor rolului activ, în conformitate cu disp.art.287 şi art. 3,4 din C.proc.pen., să administreze orice probă concludentă şi utilă în vederea aflării adevărului şi în scopul justei soluţionări a cauzei.
În ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, Înalta Curte a reţinut această faptă în sarcina inculpatului, apreciind că sub aspect subiectiv s-a dovedit că inculpatul a avut reprezentarea săvârşirii ei, iar din punct de vedere volitiv a voit să lege activitatea sa de fapta comisă anterior asupra victimei, profitând de starea acesteia, în vederea îndeplinirii scopului propus, de sustragere a bunurilor victimei. De
asemenea, s-a relevat că pentru infracţiunea de tâlhărie, instanţa de fond a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei, potrivit tuturor criteriilor prevăzute de art.72 C.pen..
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, în temeiul art.38515 alin.1 pct.2 lit. c C.proc.pen., Inalta Curte a admis recursul declarat de inculpat, a casat decizia atacată şi sentinţa penală nr.82/7/17.05.2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud numai cu privire la infracţiunea de omor prev.de art.174, art.176 alin.1 lit.d C.pen. şi la latura civilă a cauzei sub aspectul acestei infracţiuni şi a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite, la prima instanţă respectiv Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Aşa fiind, cauza s-a reînregistrat pentru a treia oară la Tribunalul Bistriţa-Năsăud sub nr. 152/112/2.02.2007.
Primind cauza spre rejudecare instanţa a procedat la completarea probatoriului prin administrarea unor noi probe, astfel cum s-a solicitat prin decizia penală nr. 7334/18 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În prealabil este de menţionat că imediat după pronunţarea Deciziei penale nr.7334/18 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul L.T.D. a părăsit ţara, sustrăgându-se astfel de la executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 92/2006 din 30.01.2007 emis în baza Sentinţei penale nr. 82/17.05.2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pentru executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie prev.de art. 211 alin.2 lit. d,f C.pen., art.13 C.pen. (f.33, f.28-30, f.35, f. 129). În aceste condiţii, nu a mai fost posibilă supunerea inculpatului la testul poligraf, astfel cum s-a solicitat prin decizia de casare.
Nu a fost posibilă nici efectuarea expertizei biocriminalistice asupra jachetei ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului pentru a se stabili dacă prezintă urme de natură biologică umană şi profilul genetic al persoanei de la care provin, întrucât obiectul de îmbrăcăminte în cauză nu a putut fi pus la dispoziţie de organele de urmărire penală. O adresă în acest sens (nr.35473/5.04.2007) a fost emisă de serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud (f.50) care a comunicat că în cadrul serviciului nu s-a aflat niciun obiect de îmbrăcăminte provenit din cauza dedusă judecăţii şi nici nu ar putea preciza unde ar putea fi găsită jacheta în cauză. Însă, în şedinţa publică din 21.03.2007, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a depus la dosar fotografia jachetei găsite cu ocazia cercetării la faţa locului. Este de menţionat că atât concubina inculpatului, S.E. (f. 153155), cât şi vărul acesteia S.Şt. (f. 174-176), audiaţi sub acest aspect (la termene diferite) au declarat că jacheta din fotografie a aparţinut inculpatului şi a fost purtată de acesta în noaptea crimei.
În baza adresei nr.35328/12.03.2007, serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud a înaintat instanţei 13 plicuri cuprinzând diferite categorii de urme recoltate în cauză precum şi planşe fotografice cuprinzând fotogramele urmelor ridicate de la faţa locului în cauza privind omorul săvârşit asupra victimei O.I. în data de 22/23.02.2002 (f.42-45). În baza acestor probe a fost întocmit de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, Institutul Criminalistic - Serviciul Identificări Judiciare, Raportul de expertiză dactiloscopică nr.67730 din 27.04.2007 (f.57-70) prin care s-au concluzionat următoarele: urma papilară ilustrată în foto nr. 6(B) a fost creată de victima O.I.; urmele papilare ilustrate la foto 7,9,10,11 şi 12 conţin suficiente detalii caracteristice dactiloscopice de identificare; urmele papilare ilustrate în foto 5,8 nu conţin suficiente detalii caracteristice dactiloscopice de identificare.
Având în vedere aceste concluzii, instanţa a solicitat o completare la raportul de expertiză dactiloscopică, în sensul comparării urmelor papilare ilustrate la foto
7,9,10,11 şi 12, care conţin suficiente detalii caracteristice dactiloscopice de identificare cu urmele papilare ale inculpatului L.T.D. şi ale martorului B.V. B. (f.83).
Ulterior, prin adresa nr.67730/TC/14.06.2007, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Institutul Criminalistic (f.89) a comunicat că în urma examinării şi verificării dactiloscopice a impresiunilor papilare ale numiţilor L.T.D. şi B.V. B. (existente în baza de date a organelor judiciare), prin raportare la urmele papilare ilustrate în fotografiile nr.7,9,10,11 şi 12 în Raportul de expertiză dactiloscopică nr.67730/27.04.2007 s-a constatat că rezultatul este negativ (f.89-96).
În fine, în rejudecare a fost întocmit şi un Raport de expertiză medico-legală -Examen ADN (completare), nr.A 15/13839/2006 din 23.11.2007, de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina MInovici” - Laborator Genetică, având ca obiectiv principal stabilirea identităţii posibilelor urme biologice prezente pe corpurile delicte şi compararea cu profilul AdN de referinţă al inculpatului L.T.D.. În cuprinsul acestui raport de expertiză, aflat la dosar f.116-121, se precizează următoarele:
1.Analiza prin teste de identificare rapidă a microurmelor biologice evidenţiate la nivelul eşantioanelor de scoarţă de copac şi de hârtie de filtru cu pete brun-roşcate ridicate de lângă fes, a pus în evidenţă prezenţa sângelui de natură umană.
Analiza prin teste de identificare rapidă a microurmelor biologice evidenţiate pe fragmentul de lemn de pe uşa de acces la baie nu a pus în evidenţă prezenţa sângelui de natură umană.
2.Genotiparea microurmelor de la nivelul ţigărilor din plicurile nr.6, nr.7 şi nr.8 a pus în evidenţă câte un profil ADN unic aparţinând uneia şi aceleiaşi persoane de sex masculin. Între caracterele genetice aparţinând profilului de referinţă al inculpatului L.T.D. şi profilele evidenţiate pe probele de mai sus există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor markerilor genetici analizaţi.
3.Din interpretarea probabilistică şi statistică a datelor rezultă că:
ipoteza „eşantioanele de ţigări găsite la locul faptei” conţin ADN provenit de la inculpatul L.T.D. este de 4,23 x 10/16 ori mai probabilă decât ipoteza ca
„eşantioanele de ţigări găsite la locul faptei conţin ADN provenit de la o persoană
necunoscută de sex masculin”.
4.Genotiparea microurmelor biologice din depozitul subunghial al victimei O.I. şi de pe scoarţa de copac, din plicul nr.4, a pus în evidenţă câte un profil ADN unic, aparţinând uneia şi aceleiaşi persoane de sex masculin. Între caracterele genetice aparţinând profilului de referinţă al victimei O.I. şi profilele evidenţiate pe probele de mai sus există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor markerilor genetici analizaţi.
5.Din interpretarea probabilistică şi statistică a datelor rezultă că:
ipoteza „depozitul subunghial şi scoarţa de copac conţin ADN provenit de la numitul O.I. este de 2,09 x 10/14 ori mai probabil decât ipoteza „depozitul subunghial şi scoarţa de copac conţin ADN provenit de la o persoană necunoscută de sex masculin .
6.Din punct de vedere statistic s-a estimat că frecvenţa cu care se regăsesc profile ADN de referinţă în populaţia generală este de: 2,36 x 10/-17 pentru inculpatul L.T.D. şi de 4,77 x 10/-15 pentru victima O.I..
7.Genotiparea microurmelor recoltate de pe tencuiala, hârtia de filtru cu pete brune şi fragmentele de lemn din plicurile nr.9, nr.10 şi nr.11, nu a pus în evidenţă nici un profil genetic, cel mai probabil datorită cantităţii mici de material biologic sau a degradării acestuia în condiţiile expunerii la factorii din mediul ambiental.
De asemenea, s-au solicitat Postului de Poliţie al comunei Braniştea, date referitoare la comportamentul inculpatului L.T.D. în comunitatea locală (raza comunei Braniştea judeţul Bistriţa-Năsăud) având în vedere imposibilitatea efectuării unui referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud precum şi date referitoare la martorul B.V.B. Din informaţiile comunicate a rezultat comportamentul violent al inculpatulu,i dar şi al martorului B.V.B. (f. 140).
Pentru a verifica acuzaţia de omor adusă martorului B.V. B. de către inculpatul L.T.D., dar şi realitatea susţinerilor martorului M.D. (deţinut în aceeaşi perioadă în Penitenciarul Bistriţa), f.447-448 din dos.nr.746/2003, instanţa a solicitat Poliţiei Oraşului Beclean indicarea adresei persoanelor cu numele D.D. şi D.P. care locuiesc pe raza localităţii Figa. După comunicarea datelor de stare civilă a persoanelor în cauză s-a dispus audierea în calitate de martor a tuturor persoanelor cu numele D. (f.142) constatându-se că acestea nu cunosc împrejurări referitoare la fapta de omor săvârşită în februarie 2002 în localitatea Braniştea şi nu îl cunosc pe
B.V. sau pe inculpatul L.T.D..
În final s-a dispus reaudierea dataliată a concubinei inculpatului , S.E. şi a martorului S.Şt. (zis Pitiu) vărul inculpatului, care în cele din urmă, prin declaraţiile date, au lămurit împrejurări esenţiale în cauză (f. 153-155 şi f. 174-176).
Reaudierea inculpatului nu a mai fost posibilă întrucât s-a sustras atât executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie cât şi judecăţii, fiind dat în urmărire generală (Adresa nr.18348/13.03.2007 a IPJ Bistriţa-Năsăud - Serviciul de Investigaţii Criminale)
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, în rejudecare, sub aspectul infracţiunii de omor, în baza Deciziei penale nr. 7334/18 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul L.T.D. şi victima O.I., în vârstă de 71 de ani, au fost consăteni, ambii domiciliind în comuna Braniştea , judeţul Bistriţa-Năsăud.
În ziua de 22 februarie 2002, în jurul orei 16,30, la cererea victimei, care locuia singură, inculpatul a lucrat în gospodăria acesteia, ajutându-i la cărat tulei şi la curăţat gunoiul din grajd, primind în schimb, pentru munca prestată % litri de vin şi 5 ouă. Apoi, inculpatul a reparat uşa de la un magazin din localitate, împrejurare în care a continuat să consume alcool, după ce pe parcursul aceleiaşi zile a băut în mai multe rânduri, ultima dată ţuică, în jurul orei 15 la locuinţa sa, împreună cu tatăl concubinei sale de la acea vreme, martora S.E.
Inculpatul s-a întors la domiciliu în jurul orelor 19-19,30, în stare avansată de ebrietate, de unde, după aproximativ o jumătate de oră, a plecat acasă la martorul S.Şt. (vărul său), să aducă lapte pentru fiica sa.Inculpatul a ajuns la locuinţa martorului menţionat în jurul orei 20, care întrebându-l unde a consumat băuturi alcoolice i-a răspuns că acasă la O.I., în gospodăria căruia a lucrat în timpul zilei.
Apoi, după circa 30 de minute, cei doi au plecat împreună la locuinţa inculpatului cu intenţia de a duce laptele.Aici, inculpatul şi S.Şt. au început să consume din nou alcool, iar după un timp relativ scurt (15-20 de minute), cu certitudine în jurul orei 21,30 - 22, au plecat din nou împreună.Martorul l-a însoţit pe inculpat aproximativ 10 minute, după care cei doi s-au despărţit, S.Şt. plecând acasă, unde după un timp s-a culcat.
Inculpatul fiind sub influenţa alcoolului şi-a continuat deplasarea singur cu intenţia de a cumpăra ţuică, ajungând în cele din urmă la locuinţa victimei O.I., în a cărei gospodărie a lucrat în timpul zilei şi a fost servit cu vin.Ajuns la poarta victimei a început să o împingă, cu intenţia de a intra în curte, deşi toate luminile erau stinse. Această împrejurare a fost sesizată de martorul Ignătuş Gheorghe Sabin, care, în
jurul orei 21,15, ajuns la domiciliu, încerca să intre cu maşina în curtea locuinţei sale situată vis-a-vis de cea a victimei (f.119 dos.de urm.penală).Prin declaraţia dată la 23.02.2002 (la o zi de la săvârşirea faptei), martorul a menţionat explicit că la lumina farurilor l-a văzut pe inculpat, aflat în stare de ebrietate, încercând insistent să intre în curtea victimei.
Prin coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa reţine că în cele din urmă inculpatul a intrat în curte şi apoi în locuinţa victimei. Având în vedere planşele fotografice existente în dosarul de urmărire penală, se apreciază că victima a fost luată prin surprindere sau chiar trezită din somn (faţă de ţinuta vestimentară în care a fost găsită decedată). Intre inculpat şi victimă a avut loc o altercaţie care este posibil să fi început în casă (din moment ce niciunul dintre vecini nu a auzit zgomote) şi a continuat pe treptele casei, iar apoi în curte. În mod cert, în această luptă, victima s-a aflat într-o postură de autoapărare faţă de agresiunea exercitată de inculpat, care a lovit-o violent peste cap şi corp, până când nu s-a mai putut ridica, fiind găsită moartă în dimineaţa zilei următoare, lângă un păr din curte.
Că evenimentele s-au derulat în modalitatea arătată, sunt relevante îndeosebi firele de păr găsite pe treptele casei, care provin din regiunea păroasă a capului inculpatului şi care i-au fost smulse de victimă în încercarea de a scăpa de violenţele exercitate asupra sa.
În urma violenţelor exercitate de inculpat, victima a decedat, din Raportul de expertiză medico-legală nr.968/III/125 din 21.06.2001, întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca (f.50-54 dos.de urm.penală) rezultând că moartea a fost violentă şi că s-a datorat contuziei şi hemoragiei cerebrale în cadrul unui politraumatism cu infiltrate epicraniene, plăgi contuze, echimoze şi excoriaţii.
De asemenea, se mai arată în actul medico-legal , că leziunile traumatice constatate pe corpul victimei s-au produs prin lovire repetată cu corpuri contondente, (posibil cu pumni sau picioare) urmată de cădere şi târâre.
Deşi nu s-a procedat şi la examinarea medico-legală a inculpatului imediat după comiterea faptei, trebuie menţionat că şi acesta a suferit unele leziuni, sesizate de către S.E. şi S.Şt., în seara de 22.02.2002 şi în dimineaţa zilei de 23.02.2002. Cei doi martori, cu prilejul reaudierii, în cazul acestei din urmă rejudecări (dos.nr.152/112/2007), au relatat că inculpatul prezenta lovituri la mână (S.E.- f. 155) şi peste corp (S.Şt. f. 175).
În condiţiile în care victima era căzută în curte, dar încă în viaţă, inculpatul a intrat din nou în locuinţa sa şi a sustras mai multe bunuri (electromotor, casetofon şi casete, butelie de aragaz, slănină, untură şi alte mărunţişuri) pe care le-a pus într-un sac pe care l-a aşezat în apropierea porţii. Ulterior a intrat în beci, de unde a „tras” 5 litri de vin pe care i-a pus într-o oală.
Cu vinul sustras şi o bucată de slănină , în jurul orei 24, inculpatul s-a deplasat la locuinţa vărului său, S.Şt.. În acest context, trebuie menţionat că în prealabil,în jurul orei 23,15, astfel cum a declarat S.E. (f.155 dos.152/112/2007), inculpatul s-a întors pentru scurt timp acasă, fără să ducă cu acea ocazie vreun bun sustras, împrejurare în care concubina acestuia a sesizat că nu mai era îmbrăcat cu haina cu care plecase mai devreme, haină pe care a recunoscut-o în fotografia de la f.39. De asemenea, este de observat atitudinea manifestată de inculpat, care s-a adresat concubinei cerându-i „să-i dea două palme” (f. 154), după care la circa 10 minute a plecat din nou de la domiciliu.
Revenind asupra deplasării inculpatului la locuinţa martorului S.Şt. din jurul orei 24, întrebat de acesta de unde are vinul şi slănina, inculpatul i-a răspuns că de la O.I.. Apoi, inculpatul a continuat să consume vin şi la locuinţa lui S.Şt., care
sesizând că „se tot îndrepta de spate” (f. 175), l-a întrebat de ce face aceste gesturi. Inculpatul s-a justificat spunând că „a picat” şi „a început să se vaiete că-l doare umărul”, astfel că a început să se frece cu mâna. Martorul a remarcat şi starea de agitaţie în care se găsea inculpatul, comparativ cu momentul la care , cu circa două ore în urmă ,s-au despărţit, precum şi faptul că hainele îi erau în dezordine şi „scoase din pantaloni”. În fine, deşi nu a putut declara cu certitudine dacă inculpatul era îmbrăcat în acel moment cu jacheta fotografiată la f.39, martorul a menţionat expres că acea haină a fost a inculpatului şi că a purtat-o în acea seară.
După aprox.o oră, martorul S.Şt. i-a explicat inculpatului că trebuie să se odihnească întrucât în ziua următoare trebuie să ajute un vecin la lemne. În această situaţie inculpatul s-a ridicat cu intenţia de a pleca acasă, însă în timp ce martorul îl însoţea la poartă i-a cerut să-l ajute să ia nişte lucruri lăsate lângă gardul victimei. Întrucât inculpatul era băut şi la beţie devenea extrem de violent, de frică să nu fie lovit, S.Şt. l-a însoţit pe inculpat până la locuinţa victimei.Aici, inculpatul a intrat în curte şi a luat bunurile sustrase, cerându-i martorului să-l ajute să le transporte la locuinţa sa. Martorul a acceptat, însă pe traseu inculpatului i-a venit ideea să vândă motorul electric numitei D.R. care a fost trezită din somn în jurul orei 2,30-2,40.
În fine, cei doi au ajuns la locuinţa inculpatului în jurul orei 3, potrivit susţinerilor concubinei inculpatului (f. 154), care i-a auzit discutând în hol, unde au şi lăsat „ceva”.Ulterior, inculpatul a intrat în cameră, s-a aşezat în pat şi după ce s-a uitat un timp la televizor a adormit.
In dimineaţa zilei de 23.02.2002, în jurul orei 7, când s-a aflat că O.I. a fost găsit mort, S.E. i-a adus la cunoştinţă inculpatului acest fapt. Acesta a replicat spunându-i că el a fost acolo în timpul nopţii, dar că doar a furat. Cu aceeaşi ocazie ia mai spus concubinei că a fost ajutat la transportul bunurilor de S.Şt.. După această discuţie, inculpatul i-a dat cizmele să i le spele, S.E. declarând că a văzut pe ele, între altele, şi „pete roşii, uscate”, însă nu a putut preciza cu certitudine dacă erau de vin sau de sânge. De asemenea, inculpatul i-a mai cerut să nu spună vreunei persoane despre cele petrecute în timpul nopţii şi să nu se implice în „povestea asta”, amintindu-i că „fetiţa este mică”.
Această stare de fapt din care rezultă vinovăţia inculpatului L.T.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra victimei O.I., rezultă cu prisosinţă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, extrem de relevante fiind declaraţiile martorilor S.E. şi S.Şt., date cu ocazia rejudecării cauzei, acesta din urmă punctând momentul în care, cu ocazia audierilor din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, în faţa sa şi a poliţiştilor care instrumentau dosarul , inculpatul a recunoscut fapta (f.175).
Sub aspectul vinovăţiei inculpatului privitor la infracţiunea de omor în raport de care cauza a fost trimisă spre rejudecare, sunt relevante următoarele probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşele fotografice (f. 1 -33), raportul de constatare medico-legală nr.57/III/2002 întocmit de serviciul Medico-Legal Bistriţa-Năsăud (f.36-47), Raportul de expertiză medico-legală nr.968/III/125 din
21.06.2001 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca (f.50-67), procesul-verbal de percheziţie domiciliară (f.68) şi dovada restituirii bunurilor sustrase aparţinătorilor victimei (f.69-70), însoţite de planşele fotografice (f.70-75), Raportul de expertiză nr.174.114 din 5.04.2002, întocmit de Institutul de Criminalistică - Serviciul IV (f.79-81), Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.E2/10353 întocmit de Institutul de Medicină Legală, Prof. Dr.Mina Minovici” Bucureşti (f.89-90), Avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul acestui institut (f.91), probe aflate în dosarul de urmărire penală, Raportul de expertiză medico-legală - Examen ADN,
nr.A15/13839/2006 din 20.03.2006, întocmit de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, aflat la f.69-70, dos.nr.2138/P/2005 (în cadrul celei de-a doua rejudecări a cauzei), Raportul de expertiză medico-legală - Examen ADN (completare), nr.A15/13839/2006 din 23.11.2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, efectuat în dosarul nr. 152/112/2007 în cadrul rejudecării cauzei în baza Deciziei penale nr.7334/18 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (f. 116-121), Raportul de expertiză dactiloscopică nr.67730/27.04.2007 întocmit de Institutul de Criminalistică-Serviciul de Identificări Judiciare (f.58-70 din acelaşi dosar, Adresa nr. 67730/TC/14.06.2007 a Institutului de Criminalistică (f.89-96 din acelaşi dosar), Adresa nr.9/28.01.2008 a Postului de Poliţie al comunei Braniştea, judeţul Bistriţa-Năsăud (f. 140-141), Adresa Poliţiei oraşului Beclean (f. 142).
Sunt relevante sub aspectul vinovăţiei inculpatului privitor la infracţiunea de omor, îndeosebi declaraţiile martorului I.Gh.S.-f.119 dos. de urmărire penală f.205-206 dosar. nr. 746/2003 şi f.153-155 din dos.nr.152/112/2007), S.Şt. (f. 105-107 dos.de urm.penală şi f.199-200 din dos.nr.746/2003 şi f. 174-175 din dos.nr.152/112/2007) dar şi declaraţiile date de acesta în dosarul nr. 746/2003, procesul-verbal de confruntare (f.108 dos.de urm.penală), declaraţiile martorei B.R. (f.117), B.L. a (f.118 - ambele din dosarul de urmărire penală), D.R. (f.120 dos.de urm.penală), declaraţia martorului B.V.B. (f.247 dos.nr.746/2003) probele existente în dosarul acvirat nr.263/2003 al Judecătoriei Beclean, declaraţiile părţilor civile R.S. şi F.R. din faza de urmărire penală (f. 112-114) şi din cursul cercetării judecătoreşti (f. 187,189-190 dos. pen.nr.746/2003).
Dovedirea vinovăţiei inculpatului rezultă cu certitudine în primul rând din probele ştiinţifice administrate în cauză. Astfel, după ce, pe parcursul urmăririi penale, prin Raportul de expertiză nr.147 114/5.04.2002 întocmit de Institutul de Criminalistică (f.79-80 dos.de urm.penală) s-a stabilit că firele de păr ridicate de pe treptele imobilului victimei „provin din regiunea păroasă a capului şi au fost detaşate prin smulgere” şi că acestea „se aseamănă în privinţa caracteristicilor morfologice. cu modelele de comparaţie recoltate din regiunea păroasă a capului numitului L.T.D.”, s-a procedat la examenul ADN al aceloraşi fire de păr prelevate de la locul faptei, concluzionându-se , conform Raportului de expertiză medico-legală - Examen ADN nr.A15/13839/2006 din 20.03.2006 (f.69-70 dos.nr.2138/P/2005( că analiza markerilor ADN a pus în evidenţă un profil unic, aparţinând unei persoane de sex masculin. Prin acest din urmă raport de expertiză s-a mai concluzionat că „între profilul de referinţă al numitului L.T.D. şi profilul evidenţiat din firele de păr de la locul faptei există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor markerilor genetici investigaţi”, că din punct de vedere statistic, frecvenţa cu care se regăseşte profilul ADN autozomal al numitului L.T.D. în populaţia generală este de 2,36 x 10/-17 şi că ipoteza „firele de păr recoltate de pe treptele casei victimei O.I. provin de la numitul L.T.D. este de 4,22 x 10/16 mai probabilă decât ipoteza „firele de păr recoltate de pe treptele casei victimei O.I. provin de la o persoană necunoscută”.
De asemenea, prin raportul de expertiză medico-legală - Examen ADN (completare) nr.A15/13839/2006 din 23.11.2007 întocmit de Institutul naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” (f. 116-122) s-a stabilit între altele, că „genotiparea microurmelor de la nivelul ţigărilor din plicurile nr.6,7 şi 8, au pus în evidenţă câte un profil ADN unic, aparţinând uneia şi aceleiaşi persoane de sex masculin. Între caracterele genetice aparţinând profilului de referinţă al numitului L.T.D. şi profilele evidenţiate pe probele de mai sus, există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor markerilor genetici analizaţi”, arătându-se totodată că, ipoteza „eşantioanele de ţigări
găsite la locul faptei conţin ADN provenit de la numitul L.T.D. este de 4,23 x 10/16 ori mai probabilă decât ipoteza „eşantioanele de ţigări găsite la locul faptei conţin ADN provenit de la o persoană necunoscută de sex masculin”.
Faptul că firele de păr ale inculpatului găsite pe treptele imobilului victimei au fost detaşate prin smulgere demonstrează că în realitate a avut loc o luptă în care au fost antrenaţi inculpatul şi victima, aceasta din urmă aflată într-o postură de autoapărare, împrejurare în care i-a smuls inculpatului firele de păr care au căzut pe treptele casei. Că evenimentele s-au derulat în modalitatea descrisă, rezultă între altele atât din susţinerile martorului S.Şt., la care inculpatul a dus vinul şi slănina sustrase de la victimă, care a relatat că acesta era agitat, cu hainele în dezordine şi se văieta că el doare umărul şi spatele (f. 175) dar şi din declaraţia martorei S.E. (concubina) care în dimineaţa zilei de 23.02.2008 a sesizat că inculpatul era lovit la mână. În acest context este de observat că în Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul de Medicină Legală Prof.Dr.Mina Minovici Bucureşti se consemnează că inculpatul, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav şi tâlhărie, a descris împrejurarea comiterii faptei pe care a motivat-o ca „fiind făcută sub influenţa alcoolului”, arătându-se totodată în cuprinsul acestuia act medico-legal că inculpatul prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, având însă discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat. Tendinţele impulsive şi agresive ale inculpatului au fost de altfel evidenţiate cu claritate atât de martorii S.E. şi S.Şt., dar şi de Postul de Poliţie al comunei Braniştea, prin adresa nr.9/28.01.2008 (f. 153-155, f.174-176, f.150-151).
Susţinerea inculpatului că nu a agresat victima ci doar a sustras bunuri din casa acesteia în condiţiile în care a găsit-o căzută în curte, lângă păr, nu corespunde realităţii, Ea va fi înlăturată în primul rând pentru considerentele relevate anterior dar şi raportat la declaraţiile date din care rezultă cu claritate că încă de la început a ascuns adevărul. Astfel, după ce în prima declaraţie (f.93 dos. urm.penală) a relatat că în jurul orei 16,30 din ziua de 22.02.2002 l-a ajutat pe O.I. în gospodărie şi a primit de la acesta % litri vin şi ouă, s-a întors la locuinţa acestuia în jurul orei 21-22, când găsindu-l căzut în curte, l-a strigat şi crezându-l beat, s-a hotărât să-l fure, fără să menţioneze despre intenţia de a-l transporta în casă şi nici despre întâlnirea de peste noapte cu vărul său S.Şt. sau despre celelalte bunuri sustrase, prin declaraţia ulterioară (f.94), a revenit, dând detalii referitor la felul în care era îmbrăcată victima („pantaloni şi ceva haine”), încercarea de a o transporta în casă, iar în ce priveşte furtul, a enumerat chiar şi bunurile sustrase. Din cuprinsul acestor declaraţii se desprinde cu prisosinţă faptul că inculpatul nu a relatat adevărul fiind imposibil ca acesta să nu fi observat ţinuta vestimentară nefirească a victimei, care era desculţă, plină de sânge şi se văieta, cu atât mai mult cu cât a susţinut că a încercat să o ridice şi să o ducă în casă. Pe de altă parte, comportamentul inculpatului, de a nu acorda un minim de ajutor victimei, de a nu anunţa vecinii că aceasta era căzută în curte , iarna şi pe timp de noapte, nu este unul firesc şi nu poate fi justificat nici prin starea de ebrietate în care se afla raportat la activitatea febrilă desfăşurată în noaptea crimei (transportul bunurilor furate, discuţiile cu vărul său, încercarea de a vinde bunurile sustrase,solicitarea adresată concubinei de a-i spăla cizmele şi de a nu povesti nimănui ce s-a petrecut în timpul nopţii).
În fine, este de observat că în cele din urmă inculpatul a revenit chiar şi asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală, în faţa instanţei susţinând, fără temei, că în ziua de 22.02.2002 nu a făcut nicio vizită lui O.I. (f.191 dos.746/2003).
Este evident că inadvertenţele din declaraţiile inculpatului şi modificarea acestora nu-i sunt favorabile, ci conduc şa convingerea că a procedat în acest fel cu intenţia vădită de a nu se descoperi săvârşirea faptei de omor.
În fine, apărarea la care inculpatul a recurs după sesizarea primei instanţe prin actul de acuzare, în sensul că o altă persoană, indicată ca fiind B.V., ar fi cea care a omorât victima, nu este dovedită, ci reprezintă o altă încercare de a scăpa de răspundere penală.
Examinând probele testimoniale existente în dosarul nr.263/2003 al Judecătoriei Beclean în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr.129/9.05.2003 prin care B.V. Benone a fost condamnat la pedeapsa de 1an şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat comisă în noaptea de 22/23.02.2002 în oraşul Beclean, prin coroborare cu cele administrate în prezenta cauză, instanţa apreciază că este exclus ca acesta să fi săvârşit acte de agresiune asupra victimei O.I.. Astfel, din probele dosarului nr. 263/2003 al Judecătoriei Beclean , rezultă că B.V. Benone a plecat din localitatea Braniştea (unde s-a săvârşit fapta) spre localitatea Beclean, în jurul orelor 1 noaptea (f.7-9) sau între orele 22-23, potrivit declaraţiei de la f.24-25. Ori, potrivit declaraţiei martorului I.Gh.S. (f.119 dos.de urm.penală) care se coroborează cu cea a concubinei inculpatului S.E. (f.153 dos.nr.152/112/2007), inculpatul a fost văzut încercând să intre în curtea victimei în jurul orei 21,30-22.
În aceste condiţii , în mod cert actele de agresiune s-au derulat în jurul orei 22 şi au fost urmate succesiv de cele de furt a bunurilor, de transportarea lor în etape la poartă, de revenire în beci pentru a sustrage vin, operaţiuni care au determinat prelungirea prezenţei inculpatului la locuinţa victimei, fără să fie întrerupt de cineva. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât casa în care locuieşte sora numitului
B.V.B., aflându-se vis-a-vis de cea a victimei O.I., la aprox.30 metri, conform adresei nr. 9/28.01.2008 a Postului de Poliţie Braniştea (f. 150-151 dos. nr.152/112/2007) în mod cert acesta ar fi observat „activitatea” desfăşurată de inculpat, dacă acesta se pregătea să plece spre Beclean, luând în considerare varianta că a plecat din Braniştea între orele 22-23 sau, nu a sesizat-o de loc, dacă ar fi plecat în jurul orei 1, presupunând că până atunci a dormit. Însă, având în vedere distanţa 6-7 km dintre Braniştea şi Beclean parcursă pe jos de B.V.B. în noaptea de 22/23.02.2007 şi împrejurarea că acesta s-a reîntors cu bunul sustras în jurul orei 3-3,30 (f.8-9 dos.nr. 263/2003 al Judecătoriei Beclean) este mai aproape de adevăr ca acesta să fi plecat din Braniştea în jurul orei 1 (cum constant a susţinut cu ocazia audierii prin declaraţiile date în dosarul nr. 263/2002 al Judecătoriei Beclean f.1-11), fără ca prezenţa sa acasă să aibă vreo legătură cu infracţiunea de omor. Pe de altă parte, astfel cum a declarat în dosarul nr.263/2003 al Judecătoriei Beclean, B.V.B. a dormit până la momentul plecării spre Beclean, fiind evident că altfel ar fi sesizat cele petrecute peste drum de locuinţa sa şi s-ar fi folosit de cele văzute în contextul în care i s-au adus acuzaţii de omor. Ori acesta nu a făcut declaraţii referitor la fapta dedusă judecăţii şi nici nu există probe sau indicii că B.V.B. ar fi fost în conflict cu victima. Pe de altă parte, este de observat că niciodată inculpatul nu a justificat în detaliu ce a făcut între orele 22-24 din ziua de 22.02.2002 ci, bazându-se pe relaţia sa de duşmănie cu B.V.B., după transferarea sa în Penitenciarul Bistriţa, aflând despre fapta comisă de acesta, a speculat această împrejurare în favoarea sa, cu ajutorul altor deţinuţi.
În lipsa unor probe serioase care să dovedească acuzaţiile aduse martorului
B.V.B., instanţa a înlăturaT depoziţiile martorilor R.F. (f.338), K.D. (f.375), F.E. (f.378, M.D. (f.475 (deţinuţi în penitenciar) apreciind că sunt de circumstanţă cu scopul vădit de a-l ajuta pe inculpat să scape de răspundere penală.
În acest context, este de observat că probele ştiinţifice administrate în cauză nu au evidenţiat prezenţa numitului B.V.B. la locul faptei (f.89-96 dos.152/112/2007). De asemenea, susţinerea inculpatului (f.192 dos.746/2003 vol.I) în sensul că un vecin de-al victimei „respectiv G.G., în seara zilei respective ar fi văzut o persoană chiar în părul din curtea victimei, sub care aceasta a fost găsită ulterior”, verificată prin audierea persoanei indicate (f.376) s-a dovedit a fi falsă. De asemenea, a fost verificată şi afirmaţia martorului M.D., deţinut în Penitenciarul Bistriţa (f.447-448) în sensul că în prezenţa numiţilor D.D., D.P. şi M.V., martorul B.V.B. ar fi recunoscut comiterea omorului din Braniştea. Şi aceste persoane citate şi audiate în calitate de martor au declarat că nu ştiu nimic în legătură cu fapta dedusă judecăţii şi că nu îl cunosc pe B.V.B. (f.476 dos.nr.746/2003 vol.II şi f.208-210 din dos.nr. 152/112/2007).
În consecinţă, instanţa a apreciat că vinovăţia inculpatului sub aspectul infracţiunii de omor este pe deplin dovedită şi că aceasta întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art. 174,176 alin.1 lit.d C.pen., astfel cum se reţine prin decizia penală nr. 7334/18 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , în baza căreia s-a dispus rejudecarea cauzei. Este de menţionat că referitor la infracţiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen., Sentinţa penală nr. 82/F/17.05.2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a fost menţinută fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.92/2006 din 30.01.2007 (f.33), nepus în executare, privitor la pedeapsa de 5 ani închisoare întrucât inculpatul se sustrage , fugind în străinătate imediat după pronunţarea Deciziei penale nr.7334/18 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procedând la individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 C.pen. cu referire la limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret al faptei comise, urmările cauzate şi persoana inculpatului. Având în vedere gravitatea deosebită a faptei care nu a fost recunoscută de inculpat, comportamentul adoptat pe durata soluţionării cauzei şi sustragerea lui de la judecată şi executarea pedepsei, conduita sa violentă şi agresivă chiar şi în raporturile cu persoanele care îi sunt apropiate, nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante.
Întrucât cauza se află în rejudecare în urma apelului şi recursului declarate de inculpat (împotriva Sentinţei penale nr.82/17.05.2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud), s-au avut în vedere disp.art.385/8 alin.1 C.proc.pen., în sensul neagravării situaţiei în propriul recurs , astfel că s-a dispus condamnarea inculpatului L.T.D. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.”a,b” C.pen. (ca pedeapsă complementară), pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev.de art. 174,176 alin.1 lit.d C.pen..
S-a constatat că această infracţiune a fost comisă în concurs real, prev.de art.33 lit.a C.pen., cu infracţiunea de tâlhărie, prev.de art.211 alin.1 lit. d,f C.pen. , art.13 C.pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 82/F/17.05.2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul penal nr. 2150/112/2005 (în format vechi 2138/P/2005) definitivă prin Decizia penală nr.7334/18 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Conform art.36 alin.1, 34 lit.b, 35 alin.1 C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.”a,b” C.pen., cu executare în regim de detenţie şi aplicarea pedepsei accesorii conform art.71 rap.la art.64 lit.”a,b” C.pen..
Conform art.36 alin.3 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului fracţiunea executată în stare de arest preventiv în perioada 23.02.2002- 21.12.2004. Sub acest aspect s-a avut în vedere că arestarea preventivă s-a dispus pentru infracţiunea de tâlhărie, iar ulterior s-a menţionat de către instanţa de control judiciar, deducerea arestării executate din pedeapsa aplicată pentru această faptă.
S-a anulat vechiul mandat de executare (nr.92/2006 din 30.01.2007 emis de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în baza Sentinţei penale nr. 82/F/2006) pentru pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.”d,f” C.pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi se va dispune emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei sentinţe.
Având în vedere că prin Decizia penală nr. 7334/18 decembrie 2006 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost casată Decizia penală nr. 234/2006 a Curţii de Apel Cluj şi Sentinţa penală nr. 82/F/2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud numai cu privire la infracţiunea de omor prev.de art.174,176 alin.1 lit.d C.pen. şi referitor la latura civilă a cauzei sub aspectul acestei infracţiuni, instanţa a soluţionat în acest cadru procesual şi acţiunea civilă exercitată de părţile vătămate R.S. şi Fustos Rodica, însă ţinând seama de dispoziţiile art.385/8 alin.1 C.proc.pen. , în sensul neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac, prevederi legale care au aplicare şi cu ocazia rejudecării.
Aşa fiind, s-a dispus, conform art.14,346 C.proc.pen. rap.la art.998 Cod civil, obligarea inculpatului la plata către părţile civile R.S. şi Fustos Rodica a sumei de
2.00 lei RON (20.000.000 lei vechi) cu titlul de daune materiale, respectiv câte 1.000 lei pentru fiecare dintre acesta, reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei O.I., care au fost considerate dovedite prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (f.198,207).
De asemenea, în baza aceloraşi texte de lege, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 5.000 lei RON (50.000.000 lei vechi) cu titlul de daune morale (câte 2.500 lei pentru fiecare dintre părţile vătămate).
Deşi daunele morale acoperă doar în parte suferinţa părţilor civile prin moartea tatălui lor, instanţa a avut în vedere că acestea s-au constituit părţi civile doar cu suma de 50.000.000 lei vechi, fără să solicite actualizarea acestei sume la data pronunţării hotărârii. De asemenea, părţile civile nu au atacat Sentinţa penală nr. 82/17.05.2006 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 2138/2005, astfel că, în rejudecarea cauzei, după admiterea unei căi de atac exercitată de inculpat, conform art. 385 C.proc.pen., nu se poate înrăutăţi situaţia acestuia în niciun fel.
Conform art. 191 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 3.760 lei (din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu, Moruţan Bianca, iar diferenţa, costul expertizelor medico-legale şi cheltuielilor judiciare aferente judecării în această din urmă rejudecare a cauzei.
Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel inculpatul L.T.D. şi părţile civile R.S. si F.R..
Prin motivele orale susţinute de apărătorul din oficiu, inculpatul a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea în întregime a sentinţei tribunalului şi judecând pe fond cauza, achitarea sa în baza art.10 lit.c rap.la art.11 pct.2 lit.a
C.proc.pen.întrucât nu el este autorul infracţiunilor deduse judecăţii ci o altă persoană, probatoriul testimonial şi ştiinţific ataşat dosarului demonstrând cu prisosinţă această împrejurare.
Prin scriptul depus la dosar la fila 2, părţile civile au solicitat admiterea apelului lor, desfiinţarea soluţiei tribunalului atât sub aspect penal cât şi sub aspect civil.
Astfel, părţile civile au apreciat că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului la 25 de ani închisoare, iar sub aspectul laturii civile au considerat că pe lângă despăgubirile materiale şi morale stabilite s-a omis a li se acorda cheltuielile judiciare avute în toate ciclurile procesuale in sumă de 1.499 RON (14.499.000 Rol).
Curtea, examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:
Conform art. 1 din C.proc.pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Raportând apelul inculpatului, motivele invocate, la actele şi probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul L.T.D. nu a recunoscut infracţiunile reţinute în sarcina sa, astfel că în stabilirea vinovăţiei acestuia, instanţa de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declaraţia sa.
Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la
toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 C.proc.pen.
Având în vedere criticile aduse de inculpat hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.
Potrivit art. 345 al.1 Cod pr.penala, asupra invinuirii aduse inculpatului, instanta hotărăste prin sentinţă, pronuntind după caz condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal.
Art. 345 al.2 din acelaşi Cod, precizeaza ca solutia de condamnare a inculpatului se pronunta numai daca instanta constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savirsita de inculpat.
Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savirsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, „ urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existenţa infractiunilor, la identificarea faptuitorilor şi la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca „ judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in şedinţă, oral, nemijlocit si in contradictoriu”.
Astfel, probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in şedinţă publică in mod nemijlocit, oral şi in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala , hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanţ deductiv , fara discontinuitate.
Ori, în cauza, probele strânse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate în faza judecătii, dovedesc, în mod cert, ca autorul infractiunilor de omor deosebit de grav prev.de art.174, 176 alin.1 lit.d C.pen., tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen. este inculpatul L.T.D. şi că faptele au existat în realitate.
Toţi martorii indicaţi în rechizitoriul parchetului au fost audiaţi nemijlocit de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud .
Verificând în mod nemijlocit conţinutul declaraţiilor martorilor rezultă fără echivoc că inculpatul este autorul infracţiunilor comise asupra părţii vătămate O.I..
Astfel, în declaraţia de la fila 175 martorul S.Şt. arată că „în seara de 22 februarie 2002 inculpatul a recunoscut că avea vinul de la victima O.I. spunând că a primit produsul de la victimă. În timp ce consumam vin, inculpatul se tot îndrepta de spate, ca si cum era lovit. L-am întrebat de ce face acele gesturi, iar acesta mi-a
spus „că a picat”, s-a văitat că-l doare umărul şi s-a frecat cu mâna. Inculpatul era supărat şi cumva agitat comparativ cu starea în care l-am lăsat când ne-am despărţit în jurul orei 22,30. Hainele îi erau deranjate şi scoase din pantaloni. Inculpatul mi-a cerut un cuţit pentru că intenţiona să taie slănină dintr-o bucată pe care o avea asupra lui. Inculpatul mi-a răspuns că avea slănina tot de la victimă şi că a primit-o tot în acea noapte pentru că l-a ajutat în ziua anterioară pe victimă în gospodărie...În aceeaşi declaraţie, martorul arată că „inculpatul a recunoscut omorul la sediul organelor de poliţie Bistriţa la 23 februarie 2002 unde textual a afirmat că l-a omorât pe O.I.”.
De asemenea, prin declaraţia dată nemijlocit în faţa instanţei (f.153) concubina inculpatului S.E. arată că „în dimineaţa zilei de 23.02.2002 a sesizat că inculpatul L.T.D. era lovit la mână, iar în legătură cu evenimentele petrecute în noaptea de
22.02.2002 a precizat că în jurul orelor 21,30 dar sigur înainte de ora 22,00, inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorului Szilagyi Ştefan pentru a aduce lapte minorei ce o au împreună, venind de la domiciliul martorului însoţit de acesta, au stat la locuinţa inculpatului vreo 20 de minute după care au plecat împreună la domiciliul martorului. La plecare inculpatul era îmbrăcat cu o haină din piele cu mânecile dintr-un material mai deschis, culoarea crem deschis, pe feţele hainei fiind desenate dungi. În jurul orelor 23,15 inculpatul a revenit acasă fără a mai fi îmbrăcat însă cu haina cu care a plecat. În legătură cu dispariţia hainei mi-a spus că a lăsat-o la martorul S.Şt.. Când a revenit, inculpatul i-a cerut martorei „să-i dea două palme”. În dimineaţa zilei de 23.02.2002 inculpatul i-a dat martorei cizmele din cauciuc pentru a i le spăla, ocazie cu care martora a observat pe ele noroi şi pete roşii, uscate. Mai mult, înainte de a fi solicitat de către organele de poliţie să se deplaseze la sediul lor pentru a da declaraţii „inculpatul i-a cerut martorei să nu spună cuiva despre cele petrecute în timpul nopţii şi să nu se implice în „povestea asta” pentru că fetiţa este mică”.
Aceeaşi martoră, arată că în noaptea de 22.02.2002 inculpatul însoţit fiind de martorul S.Şt. a adus la locuinţa comună vin şi produse alimentare despre care a afirmat că le-a sustras de la locuinţa victimei.
Declaraţiile constante ale martorilor din faza de urmărire penală cât şi din faza de cercetare judecătorească B.R., B.L., I.Gh.S., I.C., D.R., se coroborează perfect cu actele medico-legale depuse la dosarul cauzei, respectiv cu raportul de expertiză medico-legală al victimei cât şi cu concluziile rapoartelor de expertiza întocmite de Institutul de Criminalistică al Ministerului de Interne Bucureşti cât şi cu raportul de expertiză medico-legală examen ADN întocmit de IML Mina Minovici Bucureşti vizând eşantioanele de ţigări găsite la locul faptei şi cu raportul de expertiză medico-legală examen ADN al firelor de păr ridicate de pe treptele imobilului victimei pentru a se stabili dacă aparţin sau nu, inculpatului sau unei alte persoane, precum şi cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică al inculpatului întocmit de IML Bucureşti, expertiză cu ocazia căreia inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie asupra victimei O.I., iar motivaţia oferită medicilor a fost aceea că „faptele au fost comise ca efect al consumului exagerat de alcool”.
Ca o concluzie unică şi neechivocă, ce se desprinde din probele ştiinţifice la care s-a făcut referire este aceea că probele ADN atestă că firele de păr recoltate de pe treptele casei victimei provin de la inculpat iar eşantioanele de ţigări găsite la locul faptei conţin ADN provenit de la numitul L.T.D., respectiv, acelaşi inculpat.
În aceste condiţii, apărarea inculpatului formulată cu ocazia judecăţii, în celelalte cicluri procesuale în sensul că i s-au găsit fire de păr la locuinţa victimei ca
efect al ridicării părţii vătămate de la sol pentru a îl transporta în casă, victima fiind gasită în curte, va fi înlăturată ca nesinceră, probele ştiinţifice ale dosarului atestând că firele de păr ale apelantului găsite pe treptele imobilului victimei au fost detaşate prin smulgere, punând în evidenţă faptul că în realitate a avut loc o luptă în care au fost antrenaţi, apelantul şi victima, aceasta din urmă aflată într-o postură de autoapărare, context în care i-a smuls inculpatului firele de păr care au căzut pe treptele casei.
Probele testimoniale directe şi indirecte, probele ştiinţifice la care s-a făcut referire mai sus, se coroborează perfect chiar şi cu declaraţia inculpatului dată în faţa medicilor psihiatri de la IML Mina Minovici Bucureşti în care a descris împrejurarea comiterii infracţiunilor pe care le-a motivat ca fiind săvârşite sub influenţa alcoolului. Dacă nu s-ar fi ştiut vinovat şi implicat în uciderea victimei O.I., nu i-ar fi atras atenţia concubinei în dimineaţa de 23.02.2002 de a nu declara nimic despre cele petrecute în noaptea anterioară, organelor de poliţie, nici nu ar fi rugat-o să-i tragă două palme, raportat la mustrările de conştiinţă pe care le-a avut ca urmare a uciderii vecinului său, o persoană în vârstă, căruia i-a sustras ulterior bunurile materiale agonisite pentru traiul zilnic, şi nici nu i-ar fi solicitat concubinei să-i spele cizmele din cauciuc care purtau urme de culoare roşie. Împrejurarea că în noaptea uciderii victimei, inculpatul şi-a ascuns şi aruncat jacheta pe care a purtat-o în jurul orelor 21,30 când s-a deplasat în zona locuinţei victimei, demonstrează fără nici un dubiu că aceasta purtând urme materiale ale crimei, a fost cu bună ştiinţă,dosită de către inculpat, condiţii în care nici nu a putut fi supusă unei expertize biocriminalistice aşa cum s-a cerut de către instanţa supremă în motivarea recursului promovat de către inculpat şi admis de către magistraţii Înaltei Curţi.
Vinovăţia inculpatului reiese indubitabil şi din coroborarea raportului de expertiză medico-legală al victimei întocmit de IML Cluj, din care rezultă că leziunile traumatice ale acesteia s-au produs prin lovire repetată cu corpuri contondente, posibil cu pumni sau picioare, urmată de cădere şi târâre, cu declaraţiile martorilor
S.Şt. şi S.E. care la unison atestă că inculpatul a doua zi după crimă prezenta lovituri la mână şi peste corp, acuzând dureri de spate. Mai mult, anterior săvârşirii omorului, inculpatul era într-o stare de relativ calm, iar după săvârşirea acestuia aceeaşi martori arată că el era agitat iar hainele erau în dezordine scoase din pantaloni şi părul răvăşit, prezentând leziuni la mână şi dureri de spate, lipsindu-i totodată jacheta de culoare crem cu dungi, cu care era îmbrăcat anterior săvârşirii infracţiunii de omor.
Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţele de fond şi apel au reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.
Pe de altă parte, declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Inculpatul nu a mai putut fi audiat de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud în cursul prezentei judecăţi, deoarece aceeaşi instanţă l-a pus în libertate prin sentinţa penală 344 din 21 decembrie 2004 când a apreciat că poate fi condamnat doar la o pedeapsă de 2 ani, 9 luni şi 29 de zile pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi furt calificat, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, ceea ce i-a permis inculpatului să părăsească fraudulos ţara, în prezent fiind dat în urmărire internă şi internaţională, conform scriptului depus la dosarul curţii (f.18).
În legătură cu atitudinea inculpatului este de observat că dacă nu ar aprecia că este vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată trebuia să rămână pe teritoriul ţării şi a se prezenta în faţa organelor judiciare pentru a combate lipsa de temeinicie a probelor în acuzare furnizate de parchet. Faptul că se teme de rigorile legii, este demonstrată de sustragerea sa de la executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie prin sentinţa penală 82 din 17 mai 2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, condamnare care s-a dispus după prima desfiinţare a hotărârii instanţei de fond de către Curtea de Apel Cluj, când dosarul a fost trimis pentru rejudecare ca efect al admiterii apelurilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi al părţilor civile.
Datorită absenţei inculpatului care s-a sustras cu rea credinţă rejudecării cauzei, nici Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi nici Curtea de Apel Cluj nu a mai putut dispune efectuarea testului poligraf şi nici expertiza biocriminalistică asupra jachetei purtată de inculpat în noaptea crimei pentru a se stabili dacă prezintă urme de natură biologică umană şi profilul genetic al persoanei de la care provin urmele.
Imposibilitatea administrării probelor ştiinţifice este demonstrată prin adresa IPJ Bistriţa-Năsăud care a comunicat că în cadrul serviciului nu s-a aflat nici un obiect de îmbrăcăminte provenit din cauza dedusă judecăţii, iar raportul de constatare al comportamentului simulat presupune neapărat prezenţa inculpatului şi acordul acestuia la administrarea probei.
Este de precizat că la 21 martie 2007 procurorul de şedinţă aparţinând Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a depus la dosar fotografia jachetei găsite cu ocazia cercetării la faţa locului, dar care ulterior nu a mai putut fi găsită pentru a fi expertizată.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
Tribunalul Bistriţa-Năsăud a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situaţiei de fapt expusă în considerentele hotărârii şi a vinovăţiei inculpatului.
Au fost avute în vedere procesul-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşele fotografice (f. 1 -33), raportul de constatare medico-legală nr.57/III/2002 întocmit de serviciul Medico-Legal Bistriţa-Năsăud (f.36-47), Raportul de expertiză medico-legală nr.968/III/125 din 21.06.2001 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca (f.50-67), procesul-verbal de percheziţie domiciliară (f.68) şi dovada restituirii bunurilor sustrase aparţinătorilor victimei (f.69-70), însoţite de planşele fotografice (f.70-75), Raportul de expertiză nr.174.114 din 5.04.2002, întocmit de Institutul de Criminalistică - Serviciul IV (f.79-81), Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.E2/10353 întocmit de Institutul de Medicină Legală, Prof. Dr.Mina Minovici” Bucureşti (f.89-90), Avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul acestui institut (f.91), probe aflate în dosarul de urmărire penală, Raportul de expertiză
medico-legală - Examen ADN, nr.A15/13839/2006 din 20.03.2006, întocmit de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, aflat la f.69-70, dos.nr.2138/P/2005 (în cadrul celei de-a doua rejudecări a cauzei), Raportul de expertiză medico-legală - Examen ADN (completare), nr.A15/13839/2006 din
23.11.2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, efectuat în dosarul nr. 152/112/2007 în cadrul rejudecării cauzei în baza Deciziei penale nr.7334/18 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (f. 116-121), Raportul de expertiză dactiloscopică nr.67730/27.04.2007 întocmit de Institutul de Criminalistică-Serviciul de Identificări Judiciare (f.58-70 din acelaşi dosar, Adresa nr. 67730/TC/14.06.2007 a Institutului de Criminalistică (f.89-96 din acelaşi dosar), Adresa nr.9/28.01.2008 a Postului de Poliţie al comunei Braniştea, judeţul Bistriţa-Năsăud (f. 140-141), Adresa Poliţiei oraşului Beclean (f. 142).
Sunt relevante sub aspectul vinovăţiei inculpatului privitor la infracţiunea de omor, îndeosebi declaraţiile martorului I.Gh.S. (f.119 dos. de urmărire penală f.205-206 dosar. nr. 746/2003 şi f.153-155 din dos.nr.152/112/2007), S.Şt. (f. 105-107 dos.de urm.penală şi f.199-200 din dos.nr.746/2003 şi f. 174-175 din dos.nr.152/112/2007) dar şi declaraţiile date de acesta în dosarul nr. 746/2003, procesul-verbal de confruntare (f.108 dos.de urm.penală), declaraţiile martorei B.R. (f.117), B.L. (f.118 - ambele din dosarul de urmărire penală), D.R. (f.120 dos.de urm.penală), declaraţia martorului B.V.B. (f.247 dos.nr.746/2003) probele existente în dosarul acvirat nr.263/2003 al Judecătoriei Beclean, declaraţiile părţilor civile R.S. şi F.R. din faza de urmărire penală (f. 112-114) şi din cursul cercetării judecătoreşti (f. 187,189-190 dos. pen.nr.746/2003).
Curtea de Apel analizând probele administrate a constatat că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunilor de omor deosebit de grav si tâlhărie.
Deşi inculpatul a negat constant în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe în anul 2004, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au suport probator.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Vinovăţia inculpatului rezultă fără putinţă de tăgadă din declaraţiile constante ale martorilor S.E. şi Szilagyi Ştefan, care se coroborează perfect cu rapoartele şi completările actelor de expertiză medico-legală ale victimei, examenele ADN efectuate asupra firelor de păr şi asupra mucurilor de ţigări găsite la locul faptei, probe prin care s-a dovedit indubitabil că ele conţin ADN provenit de la inculpat.
Inculpatul în mod constant în faza de urmărire penală şi în prima faza de judecată nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, susţinând că nu a tâlhărit şi omorât victima, de remarcat fiind însă că declaraţiile sale nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar.
Din raportul de expertiză medico-legală al victimei , rezultă că aceasta a suferit agresiuni cu pumnii şi picioarele peste tot corpul, dovedindu-se totodată că a doua zi inculpatul prezenta leziuni la mână şi îl durea spatele.
Inculpatul apelant a încercat să plaseze asupra altor persoane vinovăţia săvârşirii faptei susţinând că victima a fost omorâtă şi tâlhărită de către numitul
B.V.B., apărare înlăturată ca neveridică de probele administrate în cauză.
Curtea a înlăturat şi susţinerea inculpatului în sensul că victima a fost scăpată din mâini de către el în timp ce încerca să o transporte în casă, context în care i-au
căzut fire de păr pe treptele acesteia, apărarea fiind combătută de probele ştiinţifice ADN depuse la dosar.
În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, deoarece evidenţa identităţii dintre autor şi persoana inculpatului este indubitabilă.
În concluzie, rezultă fără echivoc că victima a primit din partea inculpatului mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele peste tot corpul, în urma cărora aceasta a decedat.
Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 şi art.52 C.proc.pen. care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.
Aşa fiind, în speţă s-a dovedit în afara oricărui dubiu că inculpatul este autorul infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie comise asupra victimei O.I., astfel că apărarea sa va fi înlăturată ca nesinceră, neputându-se pronunţa o soluţie de achitare în baza art.10 lit.c C.proc.pen.
Deşi instanţa de fond a stabilit în mod corect vinovăţia inculpatului, pedeapsa aplicată acestuia nu reflectă pericolul social sporit al faptei şi al făptuitorului apărând ca netemeinică, dar aflându-ne în rejudecare ca efect al admiterii recursului promovat doar de inculpat, nu se poate agrava situaţia acestuia în propria cale de atac, principiu de drept înscris în art.3858 C.proc.pen.
În privinţa pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea apreciază că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpatul a comis o infracţiune contra vieţii. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viaţa.
Este adevărat că, într-o societate democratică, şi dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.
Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al celor mai apropiaţi semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Prin urmare, este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.
Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este şi în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanţei, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuţie în fiecare caz în contradictoriu şi după examinarea împrejurării dacă interdicţia respectă principiul proporţionalităţii.
Pentru motivele ce preced, apelul inculpatului a fost respins ca nefondat în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Cu privire la apelul părţilor civile:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sentinţa penală 344/2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, inculpatul L.T.D., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani, 9 luni şi 29 zile închisoare pentru comiterea infracţiunilor de furt
calificat şi violare de domiciliu, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de omor deosebit de grav prev.de art.174 şi art.176 lit.d C.pen.şi tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen.cu art.13 C.pen. şi constatându-se că pedeapsa rezultantă aplicată a fost egală cu durata arestării preventive, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a revocat măsura arestării preventive şi a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, respingând ca nefondată acţiunea civilă exercitată de părţile civile F.R. şi R.S..
Prin aceeaşi sentinţă, s-a disjuns cauza privind fapta de omor comisă de inculpat asupra victimei O.I. şi s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în vederea refacerii urmăririi penale şi stabilirea adevăratului autor al infracţiunii de omor deosebit de grav. Sentinţa penală 344/2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi părţile civile R.S. şi F.R..
Prin decizia penală 93 din 6 aprilie 2005 Curtea de Apel Cluj a admis ambele apeluri şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bistriţa-Năsăud atât sub aspect penal cât şi sub aspect civil.
În urma rejudecării dosarului, s-a pronunţat sentinţa penală 82 din 17 mai 2006 de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin care inculpatul a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru infracţiunea de omor deosebit de grav şi 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b C.pen.şi la 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen.cu aplic.art.13 C.pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată acelea de: omor deosebit de grav prev.de art.174, 176 alin.1 lit.d C.pen. tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen.cu art.13 C.pen.şi violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 C.pen.cu aplic.art.13 C.pen.totul cu art.33 lit.a C.pen.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să achite părţilor civile suma de 2000 lei ron daune materiale şi 5000 lei ron daune morale.
Această sentinţă nu a mai fost atacată cu apel de către părţile civile, ci
doar de către inculpat , astfel că prin decizia penală 234 din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei de mai sus a Curţii de Apel Cluj, a formulat recurs doar
inculpatul, fără ca hotărârea să fie recurată şi de către părţile civile.
Prin decizia penală 7334 din 18 decembrie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale 234 din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, a casat atât decizia curţii cât şi sentinţa tribunalului 82/17.02.2006, numai cu privire la infracţiunea de omor şi referitor la latura civilă a dosarului sub aspectul acestei infracţiuni, trimiţând cauza spre rejudecare în aceste limite la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, îndrumând instanţa de fond să administreze mai multe probe ştiinţifice a examenului ADN (fire de păr provenind de la inculpat prelevate de la locul faptei, examenul mucurilor de ţigări ridicate de la locul infracţiunii, expertizarea jachetei inculpatului).
În urma rejudecării, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a pronunţat sentinţa penală 171 din 29 oct.2008 în care sub aspect penal a reţinut vinovăţia inculpatului dar aflându-ne în rejudecare, în calea de atac exercitată doar de inculpat, nu s-a putut agrava situaţia personală a acestuia, conform art.3858 C.proc.pen.şi s-a menţinut pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b
C.pen.
Acelaşi principiu al neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac, a funcţionat şi sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei, inculpatul fiind obligat să achite celor două părţi civile suma de 2000 lei ron daune materiale şi 5000 lei ron
daune morale, instanţa supremă indicând prin hotărârea sa că rejudecarea speţei va avea loc numai în privinţa infracţiunii de omor, corelativ pretenţiile părţilor civile putând fi analizate doar în privinţa acestei infracţiuni, limitele casării fiind impuse de instanţa superioară.
În aceste condiţii, părţile civile după primul ciclu procesual nemaiatacând cu apel sentinţa penală 82/17 mai 2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, şi nici cu recurs decizia penală 234/24.10.2006 a Curţii de Apel Cluj, prezentul apel apare ca inadmisibil pentru următoarele considerente:
Principiul non reformatio in pejus are aplicabilitate atât în faţa instanţelor de control judiciar, cât şi în faţa instanţei sesizate cu rejudecarea cauzei, raţiunea ce stă la baza lui fiind impusă de necesitatea ca părţile să nu fie inhibate în dorinţa de a supune controlului judiciar hotărârile care le privesc. Aşadar, prin aplicarea acestui principiu, la rejudecarea cauzei în urma admiterii recursului declarat numai de inculpat, nu se poate crea acestuia o situaţie mai grea, prin condamnarea lui la pedepse mai mari decât cele stabilite iniţial, în primul ciclu procesual.
În cazul în care recursul inculpatului a fost admis, dispunându-se rejudecarea de către prima instanţă, aceasta, soluţionând cauza, nu-i poate aplica o pedeapsă mai grea decât cea stabilită prin hotărârea casată, întrucât s-ar încălca prevederile art.3858 C.proc.pen.aşa cum am mai arătat.
În aceste condiţii, apelul declarat de părţile civile prin care au solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de omor deosebit de grav cât şi pentru cea de tâlhărie, cât şi acordarea unor cheltuieli judiciare care nu au fost statuate de către instanţa fondului, este inadmisibil, deoarece ele neatacând hotărârile judecătoreşti anterioare, în al doilea ciclu procesual, în cursul anului 2006, prin admiterea apelului prezent s-ar agrava situaţia inculpatului în propria cale de atac, ceea ce nu este conform cu prevederile art.3858 C.proc.pen.
Aşa fiind, apelul părţilor civile s-a respins ca inadmisibil în baza art.379 pct.1 lit.a C.proc.pen.
DIRECTE
1. Plângere împotriva ordonaţei procurorului. Obiect.
Este inadmisibilă plângerea adresată instanţei, formulată în temeiul art.2781
C.proc.pen. împotriva modului de soluţionare de către procuror a unei petiţii potrivit Ordonanţei guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de rezolvare a petiţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.233/2002 întrucât, conform dispoziţiilor art.278/1
C.proc.pen., numai rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată pot forma obiectul controlului judiciar în procedura reglementată prin acest text.
SENTINŢA PENALĂ NR. 9/D/27.01.2009
Petenta S.A., a formulat plângere împotriva referatului din 5 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj dat în dosarul nr.951/VIII/1/2008 al aceluiaşi parchet prin care i s-a comunicat că în dosarul nr.784/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a impus neînceperea urmăririi penale deoarece făptuitoarea M.L.M. a decedat fiind aplicabile prevederile art.10 lit.g C.proc.pen.
Prin referatul de mai sus, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a constatat următoarele:
Petenta S.A. susţine că procurorul M.P.D. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj care a adoptat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în dosarul 784/P/2005, a comis infracţiunea de neglijenţă în serviciu prin această rezoluţie, deoarece nu a ţinut cont de probele de la dosar ce existau în favoarea familiei petiţionarei şi care o incriminau pe făptuitoarea M.L.M..
Petiţionarea susţine că procurorul a hotărât în mod nelegal şi netemeinic prin rezoluţia din 6 iunie 2006 neînceperea urmăririi penale în cauza privind-o pe M.L.M., şefa Laboratorului de Expertize Criminalistice Cluj cercetată sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la plângerea petentei pentru modul în care a întocmit un raport de expertiză grafică criminalistică, în dosarul civil 1630/2002 a Judecătoriei Simleu Silvaniei.
S-a apreciat de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj că plângerea petiţionarei este nefondată, deoarece în mod judicios prin rezoluţia din 6 iunie 2006, procurorul a reţinut că se impunea neînceperea urmăririi penale deoarece făptuitoarea M.L.M. a decedat, fiind aplicabile prev.art.10 lit.g C.proc.pen.
Existând unul din cazurile care împiedică începerea urmăririi penale, nu a rezultat nici pe fond întocmirea abuzivă a raportului de expertiză criminalistică care era în defavoarea petenţilor.
Din datele primite de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj rezultă că S.A. nu a formulat plângere împotriva rezoluţiei din dosarul 784/P/2005.
S-a apreciat că nu se impun cercetări suplimentare, iar soluţia procurorului fiind temeinică şi legală, nu se justifică acuzele petentei.
Aşa fiind, conform prevederile art.6 din OG 27/2002 modificată prin Legea 233/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi art.64 din Legea 304/2004, acest referat comunicat petentei s-a clasat şi s-a arhivat la Parchetul Curţii de Apel Cluj.
Impotriva acestui referat înregistrat sub nr.951/VIII/1/2008 petenta S.A. a formulat plângere la Curtea de Apel Cluj.
Plângerea petentei este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Plângerea adresată instanţei, formulată în temeiul art.2781
C.proc.pen.împotriva modului de soluţionare de către procuror a unei petiţii potrivit Ordonanţei guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de rezolvare a petiţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.233/2002, este inadmisibilă, întrucât, conform dispoziţiilor art.278/1 C.proc.pen., numai rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată pot forma obiectul controlului judiciar în procedura reglementată prin acest text.
Aşa fiind, în baza art.278/1 lit.a C.proc.pen.s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionară împotriva referatului din 5 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj dat în dosarul 951/VIII/1/2008 al aceluiaşi parchet.
In baza art.192 alin.2 C.proc.pen. petenta fost obligată la plata în favoarea statului a sumei de 150 lei cheltuieli judiciare.
ÎNTOCMIT, Judecător DELIA PURICE
- preşedintele secţiei penale -<
