Schimbarea încadrării juridice a faptei după prezentarea materialului de urmărire penală - nulitate relativă - legala sesizare a instanţei. Tipul hotărârii de restituire a cauzei în vederea refacerii rechizitoriului
| Comentarii |
|
Examinând recursul promovat de parchet împotriva încheierii din data de 12.05.2010 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Curtea de Apel Cluj l-a apreciat ca fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin încheierea penală atacată, prima instanţă a admis, în baza dispoziţiilor art. 300 alin. (2) CPP, excepţia invocată de inculpat, a constatat nulitatea actului de sesizare a instanţei şi a restituit cauza la procuror în vederea refacerii acestuia.
Pentru a statua astfel, instanţa a reţinut că procurorul a încălcat dispoziţiile art. 238 CPP, potrivit cărora asupra propunerii de schimbare a încadrărilor juridice din referatul de terminare a urmăririi penale avea obligaţia de a decide prin ordonanţă în maxim 5 zile şi că în baza art. 253 CPP trebuia să procedeze la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală dacă a schimbat încadrarea juridică.
Constatarea că astfel s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului a fost considerată de instanţa de control judiciar ca fiind lipsită de fundament, în condiţiile în care încălcarea nu este iremediabilă, pentru că încadrarea juridică definitivă a faptei o stabileşte instanţa de judecată şi nu procurorul, sens în care practica judiciară s-a pronunţat în mod constant.
Nu orice încălcare a dispoziţiilor procesuale ce guvernează urmărirea penală se pretează a fi valorificată ca nulităţi absolute prin interpretarea -contrar spiritului textului - extensivă a dispoziţiilor art. 197 alin. (2) CPP, sediul materiei nulităţii absolute, acestea neatrăgând cu atât mai puţin refacerea actului de sesizare.
Astfel, dispoziţiile art. 300 alin. (2) CPP, conform cărora, cu ocazia verificării din oficiu la prima înfaţişare a regularităţii actului de sesizare, dacă se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregulari-tatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în
acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia, sunt aplicabile strict pentru a sancţiona viciile de formă şi de fond ale rechizitoriului, sens în care pledează instituirea excepţiei remedierii efectului nulităţii absolute prin completarea sau remedierea în orice alt mod a actului de sesizare de îndată sau la primul termen ce urmează neregularităţii.
Neregularitatea rechizitoriului pentru vicii de formă are loc şi atrage nulitatea absolută atunci când, de exemplu, acesta a fost întocmit de către un alt procuror decât cel prevăzut în normele ce reglementează competenţa, când sesizarea instanţei s-a făcut printr-un alt act procedural decât cel legal, iar pentru vicii de fond intervine doar în cazul lipsei unor menţiuni esenţiale cum sunt cele referitoare la faptă şi persoana pentru care se dispune sesizarea instanţei, iar în acest sens încadrarea juridică a faptei şi nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea urmăririi penale nu sunt esenţiale şi nu atrag nulitatea absolută a rechizitoriului, deoarece nu afectează în mod iremediabil natura acestuia de act de sesizare primară a instanţei de judecată.
C.A. Cluj, s. pen. şi min., dec. nr. 723/R/2010, nepublicată
Notă. 1. A se vedea şi C.S.J., s. pen., dec. nr. 217/30.01.1997- arătarea cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a unei alte încadrări juridice, cu pedeapsă mai uşoară decât încadrarea juridică dată faptei în rechizitoriu, constituie un caz de încălcare a dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, sesizarea instanţei neputând să se refere la alte infracţiuni decât cele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, inclusiv prezentarea materialului de urmărire penală.
2. Cu privire la tipul hotărârii prin care instanţa restituie cauza procurorului în vederea refacerii rechizitoriului, s-a arătat în doctrină că textul art. 300 alin. (2) CPP face vorbire de restituirea dosarului, pe când textul art. 332 alin. (2) face trimitere nu la restituirea dosarului, ci a cauzei pentru refacerea urmăririi penale.
Astfel, în cazul restituirii cauzei, potrivit art. 332 alin. (2) CPP, pentru refacerea urmăririi penale, instanţa se dezînvesteşte, actul de sesizare a instanţei încetând să-şi producă efectele, impunându-se reluarea urmăririi penale, aşa cum se precizează în mod expres în dispoziţiile art. 272 CPP. Ulterior reluării urmăririi penale, procurorul trebuie să întocmească un nou rechizitoriu sau poate chiar dispune o soluţie de netrimitere în judecată.
Alta este însă situaţia când se dispune restituirea nu a cauzei, ci a dosarului în vederea refacerii rechizitorului, potrivit art. 300 alin. (2) CPP,
când nu are loc efectiv o dezînvestire ca în cazul prevăzut de art. 332 alin. (2) CPP.
în acest sens, din conţinutul textului art. 300 alin. (2) se poate observa că are loc o restituire a dosarului nu pentru reluarea urmăririi penale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 332 alin. (2) CPP şi art. 272 CPP, ci pentru refacerea rechizitorului, în acest caz nefiind obligatoriu ca instanţa să fie sesizată cu un rechizitoriu nou, ci cu acelaşi rechizitoriu, dar refăcut.
Mai mult, nu există nici posibilitatea, de pildă, ca procurorul să constate că se impune o soluţie de neurmărire şi să nu mai dispună sesizarea instanţei, aşa cum o atare situaţie de excepţie se poate ivi odată cu reluarea urmăririi penale potrivit art. 332 alin. (2) CPP.
Aşadar, în acest caz nefiind vorba de o efectivă desesizare a instanţei aşa cum se arată expres în dispoziţiile art. 332 alin. (2) CPP, ci de trimitere a dosarului la procuror pentru refacerea actului de sesizare, practic nu are loc o dezînvestire a instantei.
Neavând loc o atare dezînvestire şi în cazul art. 300 alin. (2) CPP, hotărârea dată nu poate fi sentinţă, ca şi în cazul art. 332 alin. (2) CPP, ci încheiere
