Sintagma „instanţă legal sesizată” din conţinutul art. 300^2 CPP - semnificaţie juridică
Comentarii |
|
Prin încheierea din 16.08.2012 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor conform dispoziţiilor art. 3002, cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) CPP.
Inculpaţii au arătat că, în conformitate cu prevederile art. 3002 CPP, când inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, astfel că este necesar ca instanţa de judecată să fi fost legal sesizată, iar
sesizarea instanţei debutează cu citirea actului de sesizare, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Instanţa a făcut precizarea că instituţia juridică a verificării arestării inculpatului în cursul judecăţii, instituită la art. 3002, cu trimiteri detaliate la art. 160b CPP, constituie una dintre dispoziţiile generale, cadru, din faza procesuală amplă a judecăţii, nefiind de acceptat o mixtură cu activitatea procedurală a citirii actului de sesizare a instanţei, act ce declanşează cercetările judecătoreşti, ca parte integrantă din etapa desfăşurării concrete a judecării cauzelor în primă instanţă.
Prin utilizarea sintagmei „instanţa legal sesizată” în textul art. 3002 CPP, nu se produce o confuziune instituţională cu „verificarea regularităţii actului de sesizare”, care este paralelă în reglementare, într-un cadru adecvat distinct.
Legalitatea sesizării presupune doar o analiză minimală (cerută inclusiv la luarea măsurii arestului în cursul urmăririi penale), vizând instanţa competentă să judece cauza.
Totodată, s-a reţinut că formula interpretativă propusă de inculpaţi apare forţată şi prin prisma efectului scontat, care ar urmări paralizarea organelor judiciare în a se pronunţa pe o problemă stringentă cum este cea a verificării stării de arest.
Examinând aceeaşi critică de nelegalitate invocată în recurs, instanţa de control judiciar a considerat că aceasta nu poate fi avută în vedere, pe de o parte pentru argumentele expuse faţă de prima instanţă pe care şi le-a însuşit, iar pe de altă parte având în vedere distincţiile de aplicabilitate a normelor invocate faţă de condiţiile particulare care le caracterizează.
Astfel, legiuitorul român, în ceea ce priveşte conţinutul art. 300 CPP, a statuat condiţii concrete referitoare la regularitatea actului de sesizare, ceea ce presupune controlul respectării dispoziţiilor art. 263-264 CPP referitoare la cuprinsul rechizitoriului şi verificarea acestuia.
Dispoziţiile art. 300'şi 3002din acelaşi cod cuprind condiţii exprese privind menţinerea arestării inculpatului, primirea dosarului, verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii.
Aşadar, cu ocazia verificării măsurii arestării preventive dispuse, are loc un control de legalitate şi temeinicie a acesteia, ce presupune implicit şi competenţa materială a instanţei în raport cu pretinsele infracţiuni comise, anterior celui de regularitate a actului de sesizare al cărui conţinut este circumstanţiat numai normelor invocate.
Aşadar, instanţa de recurs a arătat că sintagma folosită de legiuitor, „instanţa legal sesizată”, din conţinutul art. 3002 CPP, are un conţinut diferit faţă de prevederile art. 300 din acelaşi cod, privind verificarea re
gularităţii actului de sesizare, ale cărui condiţii se circumstanţiază numai prevederilor art. 263-264 CPP.
I.C.C.J., Completul de 5 judecători, dec. nr. 175/22.08.2012,