Stabilirea rezultatului alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice
| Comentarii |
|
Atâta timp cât instanţa de fond a avut la dispoziţie explicaţii ştiinţifice în legătură cu cele două valori identice ale alcoolemiei, nu se poate pune în discuţie existenţa unui dubiu care să conducă la o soluţie de achitare, deoarece, aşa cum s-a arătat, probele administrate în cauză reflectă, fără nicio urmă de îndoială, vinovăţia inculpatului şi comiterea de către acesta a infracţiunii ce i se impută prin actul de sesizare şi pe care, de altfel, a şi recunoscut-o fără niciun fel de rezerve.
(Decizia penală nr.15/A/03 februarie 2014)
Prin sentinţa penală nr.4632 din 9 octombrie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost achitat inculpatul.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că la data de 05.12.2010, în jurul orelor 22,35, inculpatul a fost depistat de către organele de poliţie în comuna B., conducând pe drumurile publice un autoturism având în sânge la momentul depistării o îmbibaţie alcoolică de cca 1,80 gr.%o.
În baza probelor administrate, instanţa de fond a constatat, că la data de 05.12.2010, în jurul orelor 22,35, conform procesului verbal de constatare şi a declaraţiei martorului direct SG, organele de poliţie din cadrul Postului de poliţie B. au oprit pentru control pe DN 7 C, în direcţie de mers C. – P. autoturismul Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare ***, condus de inculpat. Aceştia au observat că şoferul emana miros specific consumului băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,89 mg.%o alcool pur în aerul expirat, constatare făcută la orele 22,39.
Potrivit procesului verbal de constatare, a declaraţiei martorului asistent şi a primei declaraţii a inculpatului, care a precizat, încă de la început, organelor de poliţie în prezenţa martorului asistent, că în ziua respectivă nu a consumat nici un fel de alimente, iar în intervalul dintre orele 15,00-18,00, din aceeaşi zi, a consumat o cantitate de 2 l de bere Timişoreana pe stomacul gol.
A declarat, de asemenea, că a condus autoturismul din direcţia C. spre P. cu intenţia de a se deplasa în localitatea D.
Inculpatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, iar în urma analizei, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.856/07.12.2010, s-a constatat că la prima probă, orele 22,55, la cca 20 de minute de la comiterea faptei, inculpatul avea o alcoolemie de 1,80 gr.%o, iar la cea de-a doua probă de la ora 23,55 acesta avea tot o alcoolemie de 1,80 gr. %o.
Şi în declaraţia sa dată în faţa instanţei de judecată, în două rânduri, inculpatul a menţinut întru-totul situaţia de fapt. Aşa s-a întâmplat şi în declaraţiile iniţiale de la organele de poliţie când a relatat împrejurările în care a consumat alcoolul, respectiv intervalul orar în care a avut loc ingerarea de alcool, cantitatea de alcool şi faptul că acest alcool a fost consumat pe stomacul gol, întrucât inculpatul a declarat încă de la momentul depistării că în acea zi ceea ce se presupune că şi în noaptea anterioară, acesta nu a consumat nici un fel de mâncare.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legală, în raport de faptul că ambele valori ale probelor de sânge indicau aceeaşi alcoolemie de 1,80 gr.%o, deşi recoltarea s-a făcut la o oră distanţă între ele.
Totodată, inculpatul a declarat tot timpul pe parcursul procesului penal că ingerat într-un interval de timp între orele 15,00 -18,00 2 l de bere T. pe stomacul gol, întrucât în acea zi şi, respectiv, în noaptea anterioară nu mâncase nimic.
Urmare acestei solicitări, INML a trimis la dosarul cauzei înscrisurile de la filele *** pe care instanţa le-a luat în considerare ca fiind concluziile expertizei medico-legale.
În raport de înscrisul de la dosar, instanţa de fond a solicitat avizul Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul INML, având în vedere concluziile contradictorii ale actelor medico legale.
Astfel, Comisia Superioară Medico-Legală a emis avizul de la fila 48 dosar instanţă, prin care nu era avizat nici unul din actele medico legale supuse avizării.
Urmare a acestui fapt, instanţa de fond a solicitat din nou avizul Comisiei Superioare Medico-Legală care, prin concluziile de la dosar, a lămurit întru-totul situaţia de fapt.
În discuţie, a fost stabilirea curbei alcoolemiei ştiindu-se că, pe stomacul gol, absorţia este mai rapidă şi completă în prima oră de la ingerare, iar apoi segmentul descendent al acesteia este o linie aproape abruptă.
Or, în raport de faptul că inculpatul ingerase alcool pe nemâncate în cantitatea arătată între orele 15,00 -18,00 din ziua constatării faptei, curba alcoolemiei trebuia să fie puternic ascendentă în prima oră de la terminarea consumului de alcool, iar segmentul descendent al acesteia era puternic descendent după orele 19,00, timp în care curba ascendentă intra în declin.
De asemenea, a apreciat instanţa de fond, o altă problemă ce trebuie explicată era compusă din valorile identice ale alcoolemiei celor două probe de sânge şi cauza existenţei aceleiaşi valori.
Exista posibilitatea ca această valoare să fie identică, dacă curba ascendentă şi descendentă ar fi avut loc în intervalul de prelevare al probelor de sânge ceea ce se presupunea că inculpatul ar fi consumat o cantitate d e alcool pe stomacul gol cu câteva minute înainte de constatarea faptei, adică cu câte minute înainte de orele 22,35.
Comisia Superioară Medico-Legală, prin avizul din data de 19.06.2013, a stabilit următoarele: „Buletinul de analiză toxicologică cel în care s-au stabilit valorile de alcoolemie identice ar putea fi avizat dar niciodată invalidat în situaţia în care s-a respectat metoda de lucru, fapt care este neverificabil şi nereproductibil.”
De asemenea, comisia a stabilit că poate fi avizată şi expertiza medico-legală, cea care crease un dubiu în legătură cu valoarea alcoolemiei.
Astfel, comisia a luat în considerare datele de anchetă care nu s-au schimbat sub nici o formă pe durata întregului proces-penal şi rata teoretică de eliminare a alcoolului din sânge de 0,15 gr/oră şi a stabilit că dacă inculpatul ar fi băut cei 2 l de bere în intervalul 15,00-18,00, s-ar fi ajuns la o alcoolemie maximă de 0,85 gr/l000 ml la orele 18,30, iar la ora 22,55 ora primei recoltări ar fi avut cca 0,20 gr/l000 ml.
De asemenea, a reţinut instanţa de fond, comisia a mers mai departe şi a calculat dacă inculpatul ar fi băut în jurul orelor 18,00 în timp de o oră pe stomacul gol în intervalul17,30-18,30 cei 2 l de bere, având-se în vedere curba descendentă obligatorie aşa cum este descrisă în manualul de medicină legală la filele mai sus precizate, inculpatul ar fi ajuns la o alcoolemie maximă de 1,15 gr/1000 ml la orele 19,00 ajungând la orele 22,55 adică la ora primei recoltări la 0,55 gr/1000 ml.
Totodată, comisia, luând în calcul acoolemia de 1,80 gr/1000 ml de la orele 22,55, a precizat, că pentru a ajunge la această valoare, inculpatul ar fi trebuit să bea o cantitate de bere de 5 grade tărie de cca 5,5 l între orele 15,00-18,00 şi asta în situaţia în care la acea oră alcoolul ar fi fost în faza de eliminare. Acest lucru este însă contrazis de buletinul de analiză, care arată că la orele 22,55, alcoolul se afla în corpul inculpatului în fază de absorţie.
Cealaltă ipoteză, a arătat prima instanţă, luată în calcul de comisie, care stabileşte că pentru a ajunge la ora 22,55 cu alcoolemie în creştere pentru un interval de timp prevăzut între orele 17,30-18,30, inculpatului i-ar fi fost necesară spre ingerare o cantitate de 4 l de bere, condiţii care însă nu se regăsesc, în împrejurările descrise de organele de poliţie în actele în care a fost constatată fapta.
Într-o ultimă ipoteză, care ar explica o alcoolemie maximă atinsă la orele 23,00, instanţa de fond a apreciat, că ar fi presupus ca inculpatul să fi consumat cu 5 minute înainte de a fi oprit de către poliţist, adică în jurul orelor 22,30 cca 3,2 l de bere în concentraţie de 5 grade tărie. Acest lucru ar fi făcut posibil existenţa, valorile de alcoolemie de 1,80 stabilite pe stomacul gol, conform buletinului de analiză.
Însă această situaţie a fost exclusă, deoarece ingerarea unei cantităţi de cca 3,2 l de băutură carbogazoasă în numai 45 de minute este aproape imposibilă.
Nici în acest aviz, comisia nu a dat o explicaţie clară a celor două valori identice de alcoolemie stabilită la analiza sângelui, ce au fost reţinute în sarcina inculpatului.
Ultima explicaţie din aviz dată de comisie, ar putea fi cea care ar arăta situaţia în care s-ar realiza o astfel de ipoteză, însă, aşa cum însăşi comisia a stabilit, această ipoteză ar fi imposibilă.
Instanţa de fond a apreciat, că potrivit dispoziţiilor legale în materie, tragerea la răspundere penală în situaţia de faţă se face doar pe baza analizei probelor de sânge, nefiind prevăzută în legislaţie condiţia ca răspunderea penală să fie atrasă de unele valori stabilite prin etilotest.
Acest lucru se explică şi prin faptul că legiuitorul a vrut să fie cât mai precis în stabilirea răspunderii, aceasta făcându-se exclusiv pe baza analizei toxicologice. Nu a dorit ca această răspundere să fie stabilită pe baza constatării făcute cu un dispozitiv ce nu prezintă siguranţă în stabilirea valorilor de alcool în corpul uman.
De altfel, a reţinut instanţa de fond, în cauza de faţă nici Comisia Superioară Medico- Legală în plenul său nu a dat o dezlegare clară a situaţiei în care se afla inculpatul la momentul comiterii infracţiunii, aceasta nu a explicat sub nici o formă cum a fost posibilă constatarea toxicologică la un interval de o oră a două valori de alcoolemie identice.
Valoarea însă a alcoolemiei la acea dată nu a putut fi însă stabilită, potrivit legii.
În aceste condiţii, a apreciat instanţa de fond, fapta comisă de către inculpat nu este prevăzută de către legea penală fiind de natură contravenţională, astfel că în baza art.11 pct. 2 lit. a Cpp şi art. 10 lit.b Cpp, l-a achitat pe inculpat, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002.
Este adevărat, a reţinut prima instanţă, că la începutul procesului penal instanţa a dispus la cererea inculpatului ca judecata în prezenta cauză să se facă într-un proces cu recunoaşterea vinovăţiei potrivit art.320 in.1 C.pr.pen.
Instanţa, însă, a aplicat în cauză art.6 alin.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care precizează că „orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită”.
Această dispoziţie stabileşte prezumţia de nevinovăţie în dispoziţiile convenţionale. Ea priveşte în primul rând atitudinea judecătorului chemat să se pronunţa asupra acuzaţiei. Acesta trebuie să abordeze judecarea cauzei fără părtinire şi fără prejudecăţi. El nu trebuie să pornească de la prezumţia sau bănuiala că acuzatul este vinovat. Sarcina probei revine celui care acuză, iar îndoiala profită persoanei acuzate.
Condamnarea unui inculpat, a apreciat instanţa de fond, în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie, este de natură să atragă constatarea încălcării art.6 parag 2 din Convenţie, fapt pe care Curtea l-a reţinut în numeroasele sale hotărâri în care a constatat că statele au încălcat dispoziţiile convenţionale.
În cauza de faţă, instanţa de fond a aplicat cu prioritate dispoziţiile convenţionale mai sus amintite deoarece a constatat până la pronunţarea hotărârii după ce inculpatul a solicitat aplicarea art.320 ind.1 C.pr.,pen, că în cauză lipsesc dovezi convingătoare de vinovăţie faţă acesta , deşi acesta se declarase vinovat.
Astfel, au fost înfrânte dispoziţiile interne în materie de procedură penală, aşa cum au fost modificate prin OUG nr.121/2011, ca urmare a Deciziei nr.1470/08.11.2011 a Curţii Constituţionale.
Prin decizia penală nr. nr.15/A/03 februarie 2014,Curtea de Apel Piteşti a admis recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu consecinţa condamnării inculpatului la 1 an şi 4 luni închisoare, în condiţiile art. 86/1 Cod penal, ţinând seama de următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, în vigoare la 05.12.2010, data comiterii faptelor, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 1 la 5 ani conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80/l alcool pur în sânge.
Aşa cum rezultă din textul precizat, incriminarea se fundamentează pe o limită a concentraţiei alcoolice, identificabilă în sângele persoanei suspecte care se constată pe baza unor analize de laborator.
După cum se poate observa din dosarul de urmărire penală, inculpatului i-au fost prelevate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, prima la ora 22:55, iar cea de-a doua la 23:55, stabilindu-se în urma analizelor de laborator, în ambele ipoteze, o concentraţie alcoolică de 1,80 gr.%oalcool pur în sânge, aşadar valori superioare limitei maxime prevăzute de textul incriminator, în raport cu care fapta constituie infracţiune.
Principalul motiv de dubiu l-a reprezentat, aşa cum rezultă din analiza instanţei de fond, identitatea dintre valorile alcoolemiei, cu toate că, din punct de vedere raţional, acestea ar fi trebuit să fie diferite, având în vedere că prelevarea probelor biologice s-a realizat succesiv la un interval de o oră una faţă de cealaltă.
Curtea constată că, de fapt, nu se pune problema existenţei dubiului, în acest context particular al cauzei ce evidenţiază, e adevărat mai rar, aceleaşi valori ale alcoolemiei constatate în sângele unei persoane.
Dubiul reprezintă o controversă fără ieşire, astfel încât, într-o asemenea ipoteză, este cu neputinţă ca instanţa de judecată să desprindă adevărul şi, prin urmare, să ajungă la o concluzie juridică.
Cu adresa nr.***, INML Mina Minovici a explicat că o asemenea situaţie este posibilă şi se întâlneşte în ipoteza când prima valoare a alcoolemiei se situează în faza de absorbţie, iar cea de-a doua valoare în faza de eliminare, ceea ce înseamnă că alcoolemia maximă se situează temporal între momentele celor două prelevări şi ar fi avut o valoare evident mai mare de 1,80 gr.%o.
Mai mult decât atât, Comisia Superioară Medico Legală, în avizul nr. ***, a precizat că rezultatul unei asemenea analize de laborator este obţinut pe baze obiectiv ştiinţifice şi este incontestabil, de altfel valoarea etilotestului în cazul de faţă este concordantă cu valoarea alcoolemiei.
În cele din urmă, tot Comisia Superioară Medico Legală, într-o adresă cu nr. *** din 14.06.2013, în completare la avizul anterior, arată că dacă ar fi fost respectată metoda de lucru, analiza de laborator are valoare indubitabilă, obiectivă şi nu poate fi contestată pe baze ştiinţifice.
În acelaşi aviz, fiind analizate două ipoteze de lucru, pe baza datelor consumului de alcool furnizate de inculpat, şi într-un caz şi în altul rezultatele fiind contrazise de valorile analizei de sânge, comisia sugerând instanţei că diferenţele provin dintr-un alt consum de alcool nerecunoscut sau nedeclarat.
În opinia Curţii, atâta timp cât instanţa de fond a avut la dispoziţie explicaţii ştiinţifice în legătură cu cele două valori identice ale alcoolemiei, nu se poate pune în discuţie existenţa unui dubiu care să conducă la o soluţie de achitare, deoarece, aşa cum s-a arătat, probele administrate în cauză reflectă, fără nicio urmă de îndoială, vinovăţia inculpatului şi comiterea de către acesta a infracţiunii ce i se impută prin actul de sesizare şi pe care, de altfel, a şi recunoscut-o fără niciun fel de rezerve.
În altă ordine de idei, reţinerea dispoziţiilor art.320/1 Cod procedură penală vechi, aşa cum susţine şi parchetul, este o operaţiune incompatibilă cu administrarea, ulterior, a altor probe decât înscrisurile în circumstanţiere, aşa cum impune textul de lege precizat.
În cazul în care instanţa de fond ar fi simţit nevoia aflării adevărului, trebuia să renunţe în primul rând la aplicarea acestor dispoziţii ce vizează o procedură simplificată.
În legătură cu fapta ce i se impută inculpatului, reţinând că ea constituie infracţiune şi a fost comisă cu vinovăţia cerută de lege, Curtea, ţinând seama de criteriile prevăzute de art.74 din Codul penal, urmează să-i aplice acestuia o pedeapsă cu închisoarea, având în vedere tocmai atitudinea sinceră a acestuia, gradul de pericol social şi importanţa valorilor cărora le aduce atingere, împrejurarea că inculpatul este o persoană de vârstă tânără, integrată în familie şi în societate, cu risc redus de recidivă, astfel încât reeducarea sa este posibilă şi în condiţiile unei pedepse cu suspendare sub supraveghere.
În acelaşi timp, ţinând seama de consecinţele pe care acest gen de infracţiuni le produc, de creşterea lor semnificativă, de pericolul pe care asemenea fapte îl presupun pentru ceilalţi participanţi la traficul rutier, Curtea a apreciat necesară o reacţie fermă de descurajare şi, luând în consideraţie nevoia de apărare socială împotriva unui asemenea comportament infracţional, va impune inculpatului interdicţia de a conduce autovehicule pe o durată determinată.
În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea a considerat că dispoziţiile vechiului act normativ sunt mai favorabile, deoarece suspendarea executării pedepsei nu necesită acordul inculpatului pentru a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar la împlinirea termenului de încercare reabilitarea intervine de drept.
În legătură cu interdicţia de a conduce autovehicule pe o perioadă determinată, aceasta se regăseşte atât în reglementarea veche, în conţinutul alin.3 al art.86/3 din Codul penal, cât şi în legea nouă, ca pedeapsă complementară, conform art.66 alin.1 lit.i) ce se raportează la art.657 din Codul penal şi poate fi aplicată indiferent de durata şi natura pedepsei principale.
<
