Reabilitare judecătorească. Renunţare la judecată. Ineficienţă
| Comentarii |
|
Odată învestită cu judecarea unei cereri de reabilitare, instanţa are obligaţia ca, din oficiu, să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, urmând ca în funcţie de aceasta să dispună fie admiterea, fie respingerea cererii.
Noţiunea de "renunţare la judecată" este specifică dreptului procesual civil şi nu poate fi extinsă prin analogie în procesul penal.
(Decizia nr. 9 din 15 ianuarie 2003 — Secţia a ll-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 255 din 4 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, s-a luat act de declaraţia condamnatului D.N. în sensul că renunţă la judecarea cererii de reabilitare pentru pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 84/1992 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.
Această declaraţie a fost făcută personal în şedinţa publică de la 4 noiembrie 2002 de către petiţionarul condamnat.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitatea aplicării în cauză a instituţiei renunţării la cererea formulată. S-a arătat că dispoziţiile procesual penale sunt de strictă interpretare, iar legiuitorul nu a prevăzut, în cadrul reglementărilor privitoare la reabilitare, instituţia renunţării la judecarea cauzei.
Apelul este întemeiat.
în mod greşit tribunalul a luat act de declaraţia condamnatului în sensul renunţării la judecata cererii de reabilitare. O astfel de soluţie nu este reglementată pentru judecata în fond, ci doar în situaţia căilor de atac ordinare: apelul (art. 368 din Codul de procedură penală) şi recursul (art. 3854 alin. 2 din Codul de procedură penală).
Aşadar, tribunalul a făcut o interpretare analogică a dispoziţiilor specifice căilor ordinare de atac la soluţionarea cauzei în fond, raţionament ce nu poate să-şi găsească aplicabilitatea întrucât prevederile Codului de procedură penală sunt de strictă interpretare.
Mai mult, în dreptul procesual penal funcţionează principiile fundamentale ale legalităţii şi oficialităţii (art. 2 din Codul de procedură penală), al rolului activ al instanţei (art. 4 din Codul de procedură penală), conform cărora actele necesare desfăşurării procesului se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Noţiunea de "renunţare la judecată" este specifică dreptului procesual civil şi nu poate fi extinsă, prin analogie, într-o ramură de drept guvernată de principii distincte.
în concluzie, rezolvând astfel cererea de reabilitare, tribunalul nu a soluţionat fondul cauzei în sensul prevederilor art. 379 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel încât, admiţându-se apelul, s-a desfiinţat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, care va trebui să examineze îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de art. 135 şi următoarele din Codul penal.
