Tâlhărie. Şantaj. Elemente de distincţie.
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a lua, prin ameninţare, bunuri aflate asupra victimei, constituie infracţiunea de tâlhărie, iar nu infracţiunea de şantaj, care se săvârşeste prin constrângerea unei persoane să dea bunurile, să facă, să nu facă sau să sufere ceva în viitor.
Secţia Penală, decizia nr. 1979 din 9 iulie 1998.
Prin sentinţa penală nr. 212 din 16 octombrie 1997 a Tribunalului Bacău a fost condamnat inculpatul S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. d şi e, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.
S-a reţinut că în seara zilei de 5 ianuarie 1997, aflându-se în discoteca unui bar, inculpatul a acostat pe minorul P.G.I. şi, prin ameninţare, i-a luat suma de 11.000 lei şi ceasul de la mână, însuşindu-şi-le.
Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 56 din 12 martie 1998 a Curţii de Apel Bacău.
împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, susţinând că fapta trebuia încadrată în infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. pen.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 194 alin. 1 C. pen., infracţiunea de şantaj constă în "constrângerea unei persoane, prin violenţe sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul".
Or, prin activitatea de ameninţare, inculpatul nu a constrâns pe victimă să dea, să facă, să nu facă sau să, sufere ceva, ci a constrâns-o să-l lase să-i ia bunurile, în scopul de a şi le însuşi pe nedrept.
Este de observat că în cazul şantajului, în raport de cerinţele textului de lege la care s-a făcut referire, partea vătămată acţionează personal, sub imperiul constrângerii exercitate asupra sa de inculpat, în timp ce, în cazul tâlhăriei, acţiunea de sustragere aparţine în întregime inculpatului, care o deposedează de bunuri fără consimţământul acesteia.
Aşa fiind, fapta inculpatului de a lua victimei banii şi ceasul de la mână, prin constrângerea ei cu ameninţări, constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. d şi e din Codul penal, pentru care a fost condamnat, iar nu infracţiunea de şantaj în care s-a cerut schimbarea încadrării juridice.
în consecinţă, recursul declarat de inculpat a fost respins.
