Tentativă la infracţiunea de furt calificat. Elemente constitutive
Comentarii |
|
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 lit. i C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen. S-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. 1 C. pen., deoarece partea vătămată şi-a retras plângerea.
în rechizitoriu s-a reţinut că, la data de 1.02.2001, în jurul orelor 13,00, inculpatul a pătruns fără drept pe poartă, în locuinţa părţii vătămate, şi cu ajutorul unui cleşte a distrus belciugul lacătului de la uşa de acces în locuinţă, pătrunzând în interior cu intenţia de a sustrage bunuri, după care a părăsit locuinţa, dar fără a sustrage ceva. Ulterior, inculpatul a fost prins de vecinii părţii vătămate.
Prin sentinţa penală nr. 1275 din 20.12.2001, Judecătoria Suceava l-a achitat pe inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen., reţinând că acesta nu a intrat în casa părţii vătămate cu intenţia de a sustrage bunuri.
Tribunalul Suceava, prin decizia penală nr. 351 din 15.04.2002, a respins apelul declarat de procuror, la fel şi Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 788 din 6.11.2002, a respins ca nefondat recursul declarat de procuror.
S-a reţinut că, deşi inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate, nu a răvăşit bunurile din încăpere, a plecat fară să sustragă vreun bun, iar ulterior nu s-a opus când a fost oprit şi condus la organele de poliţie. Apoi, anterior ca partea vătămată să locuiască în acel imobil, acolo locuia martora M.B. împreună cu fiica sa, care se aflau în relaţii apropiate cu inculpatul şi care, după comiterea faptei, au şi fost vizitate de către acesta.
S-a considerat că toate aceste împrejurări dovedesc că inculpatul nu a avut intenţia de a sustrage bunuri.
C.A. Suceava, decizia penală nr. 788 din 6.11.2002