Tentativă de omor. Vătămare corporală. Distincţie
| Comentarii |
|
Sentinţa penală nr. 183 din 13.09.2002 a Tribunalului Buzău a fost desfiinţată, în parte, prin decizia nr. 569 din 9.12.2002 a Curţii de Apel Ploieşti şi, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică, din infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen., în cea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul.
Suntem în prezenţa tentativei de omor şi nu a vătămării corporale ori de câte ori făptuitorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voinţa acestuia. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului.
In speţă, inculpatul a aplicat părţii vătămate, o persoană în vârstă, o lovitură de mare intensitate cu un topor, instrument apt de a ucide, într-o zonă vitală, şi anume a capului, împrejurări care ar fi trebuit să convingă instanţa de fond că acesta a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei. Faptul că urmarea nu s-a produs, iar leziunile nu au necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale, se datorează împrejurării că partea vătămată avea o căciulă din blană pe cap, care a atenuat lovitura, şi chiar în aceste condiţii victima a suferit un traumatism cranio-cerebral cu fractură parieto-occipitală stânga.
C.A. Ploieşti, decizia penală nr. 569 din 9.12.2002
Notă: Tentativa la infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui, sau deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii decesului celui agresat, ca rezultat al acţiunii sale.
De regulă, în cazul infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii, intenţia de ucidere rezultă din materialitatea actelor săvârşite de inculpat, apreciindu-se dacă în funcţie de zona anatomică vizată şi intensitatea loviturilor, acestea prefigurează producerea rezultatului letal.
