Tâlhărie. Elemente constitutive
Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 1018 din 5.11.2001, Judecătoria Suceava l-a condamnat de inculpat pentru trei infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. 1 lit. e C. pen.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea căilor de atac, (decizia penală nr. 23 din 14.01.2002 a Tribunalului Suceava şi decizia penală nr. 194 din 18.03.2002 a Curţii de Apel Suceava).
Instanţele au reţinut că inculpatul a acostat în mod repetat trei tinere, în locuri mai puţin circulate, şi le-a cerut să întreţină cu el relaţii sexuale.
Cu insistenţă, inculpatul le ţinea de braţ şi le săruta, afirmând că nu le va lăsa fără a avea cu ele raporturi intime. Pentru a scăpa, fetele au promis, formal, că vor veni a doua zi la întâlnire, iar inculpatul le-a cerut drept garanţie inelele şi cerceii.
Părţile vătămate au anunţat poliţia, iar una din ele a venit a doua zi la întâlnire, supravegheată discret de poliţişti.
Inculpatul nu s-a prezentat, iar după ce a fost descoperit a recunoscut că a vândut bijuteriile chiar în ziua în care le-a primit de la părţile vătămate.
Prin urmare, deposedarea părţilor vătămate s-a făcut fără consimţământul acestora (ele fiind încredinţate de făptuitor că vor primi bunurile a doua zi), scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-şi însuşi pe nedrept bijuteriile (dovadă că le-a vândut în aceeaşi zi), elemente constitutive ale infracţiunii de furt. Şi cum părţile vătămate s-au simţit ameninţate că nu vor scăpa neviolate dacă nu predau bijuteriile, fapta, în ansamblu, constituie infracţiunea de tâlhărie.
Apărarea inculpatului, conform căreia fapta sa ar constitui infracţiunea de şantaj, a fost înlăturată.
Ceea ce caracterizează infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. pen., deosebind-o de cea de tâlhărie, este faptul că infractorul întrebuinţează violenţa sau ameninţarea în scopul obţinerii ulterioare a unei sume de bani sau a altor valori.
Infracţiunea de tâlhărie, dimpotrivă, este caracterizată prin simultaneitatea violenţei sau ameninţării cu deposedarea victimei.
C.A. Suceava, decizia penală nr. 194 din 18.03.2002