Ucidere din culpă. Despăgubiri civile
| Comentarii |
|
Despăgubirile băneşti trebuie să reprezinte valoarea, atât a pierderii suferite (damnum emergens), cât şi a folosului de care a fost lipsită partea civilă (lucrum cessans).
Secţia penală, Decizia nr. 17 din 8 ianuarie 2009
Prin sentința penală nr. 254/22.05.2008, pronunțată de Judecătoria Moinești, județul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului N.C., cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, căsătorit, fără copii, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C.pen., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C.pen.
în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen.
Conform art. 71 alin. (5) C.pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei accesorii.
în baza art. 359 C.proc.pen., a fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen., în sensul că dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracțiune, se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei.
A fost obligat inculpatul la 115,3 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, Serviciul de Ambulanță Bacău, reprezentând cheltuieli de transport ale victimei de la locul accidentului la Spitalul Comănești, sumă reactualizată la data executării.
A fost obligat asiguratorul SC B.T.A.T. SA să achite părții civile S.D. suma de 5.000 lei despăgubiri civile materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și praznice ulterioare.
A fost obligat asiguratorul SC B.T.A.T. SA să achite o prestație periodică pentru minorii: S.Ș., S.P., S.S. și S.A. în cuantum de câte 250 lei pentru fiecare, începând cu data de 25.09.2007 și până la încetarea stării de nevoie.
A fost obligat asiguratorul SC B.T.A.T. SA să achite părții civile S.D. în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a celor 4 minori daune morale în sumă de 190.000 lei.
S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales.
în baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 383 lei reprezintă contravaloarea constatării medico-legale și a fost virată în contul nr. 50414278728-2 al Spitalului Județean Bacău, deschis la Trezoreria Bacău.
în temeiul art. 193 alin. (1) C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la 10.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată S.D., reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței seria IS VOW nr. 6885587, fără dată, depusă la dosar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Pe data de 25.09.2007, inculpatul conducea pe DN 12A pe direcția Comănești-Onești autoturismul „D”.
La un moment dat, așa cum se reține din declarațiile martorilor G.M. și Ț.V. audiați în instanță, inculpatul s-a angajat într-o depășire, fără însă a se asigura că poate efectua această manevră în siguranță.
Dându-și seama că nu poate efectua această manevră, deoarece din sens opus se apropiau alte autovehicule, a frânat, moment în care, autoturismul pe care îl conducea s-a întors și a intrat în coliziune cu autovehiculul marca V., care circula regulamentar, intrând pe contrasens.
Urmare a impactului deosebit de violent, s-a produs avarierea celor două autovehicule și decesul pasagerului aflat în dreapta față din autoturismul condus de către inculpat, respectiv a numitului S.Ș. în vârstă de 40 de ani.
Din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză, se reține că moartea acestuia s-a datorat stopului cardio-respirator survenit datorită unui politraumatism soldat cu fracturi costale, ruptură de cord și ficat cu hemotorax și hemoperitoneu.
Inculpatul, fiind audiat în instanță, a declarat că nu reține că a luat victima în mașina sa, nu-și amintește cum s-a produs accidentul și că s-a trezit la spital.
Din raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală, se reține că inculpatul s-a angajat într-o manevră de depășire cu toate că a observat că din sens contrar se apropia un autovehicul, apreciind că are timp suficient pentru efectuarea manevrei.
Când a realizat pericolul, a acționat frâna pentru a permite mașinii pe care o depășea să treacă, pentru ca el să poată reveni pe banda sa de mers.
în același timp, a rotit și volanul pentru a evita coliziunea cu mașina care circula din față.
Datorită manevrei bruște de frânare combinată cu viraj, autoturismul a derapat și s-a răsucit spre stânga, ajungând pe axa șoselei.
Concluzia expertului este că inculpatul nu a respectat regulile impuse în condițiile executării manevrei de depășire, accidentul putând fi evitat dacă inculpatul se asigura că această manevră poate fi executată în condiții de siguranță.
Inculpatul a depus la dosar acte medicale, din care se reține că acesta în anul 2005 a suferit o intervenție chirurgicală pe cord.
Având în vedere concluziile expertului tehnic și declarațiile martorilor audiați, împrejurările în care s-a produs accidentul nu sunt de natură medicală, ci accidentul s-a datorat nerespectării de către inculpat a regulilor ce se impun în efectuarea în siguranță a manevrei de depășire.
Instanța urmează a reține ca dovedită situația de fapt.
în drept, fapta inculpatului de a ucide din culpă o persoană ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C.pen., pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, la pedeapsa închisorii.
La individualizarea pedepsei, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, respectiv suprimarea din culpă a vieții unei persoane, dar și circumstanțele personale favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, are doi copii minori în întreținere (făcându-se această dovadă cu copiile certificatelor de naștere depuse la dosar), este o persoană care nu creează probleme în societate, aspect reținut din caracterizarea și nota de relații depusă la dosar.
Instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea inculpatului de libertate.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Autoturismul condus de către inculpat era asigurat la SC B.T.A.T. SA cu tichetul nr. 36635, valabil de la 1.07.2007 până la 31.12.2007, proprietar fiind inculpatul, această societate de asigurare figurând în cauză în calitate de asigurător.
Victima S.Ș. a fost transportată cu ambulanța de la Dărmănești, unde a avut loc accidentul, la Spitalul Comănești, cheltuielile ocazionate de transportul cadavrului fiind de 115,3 lei, conform adresei nr. 489/260 din data de 15.05.2008 emisă de Serviciul de Ambulanță Bacău, sumă cu care acesta s-a constituit parte civilă în cauză, reactualizată la data executării.
Inculpatul a fost obligat să achite aceste despăgubiri, deoarece asigurătorul poate fi obligat în baza art. 51 alin. (2) lit. b) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule puse în aplicare prin Ordinul nr. 113.133/2006, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), să achite doar cheltuielile privind transportul cadavrului de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea.
Asigurătorul, prin notele depuse la dosar, a făcut cunoscut instanței, că în baza tichetului menționat mai sus a deschis și instrumentat dosar de daună pentru celălalt autovehicul implicat în accident.
Persoana păgubită prin accident, respectiv partea vătămată S.D., nu s-a adresat direct societății de asigurare, ci s-a constituit parte civilă în cadrul procesului, acest lucru fiind permis de prevederile art. 46 din Norme.
Urmare a decesului lui S.Ș., părți vătămate sunt soția acestuia S.D. și cei patru copii ai acestora, respectiv: S.Ș., născut la data de 17.09.1994, S.S., născut la data de 11.09.1998, S.A., născut la 2.02.2005 și S.P. în vârstă de 12 ani.
Partea vătămată S.D. a precizat în declarația dată în instanță că se constituie parte civilă cu suma de 5.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și praznicele ulterioare.
în cererea de constituire de parte civilă depusă de avocatul acesteia la dosar se menționează suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și obiceiuri creștinești.
Tot prin declarația de constituire de parte civilă, a precizat S.D. că solicită daune morale: 350.000 lei pentru ea și câte 250.000 lei pentru fiecare minor.
A solicitat de asemenea câte 15.000 lei pe an pentru fiecare minor cu titlu de despăgubiri materiale până la împlinirea vârstei de 26 ani, respectiv în total pentru S.Ș. despăgubiri materiale de 195.000 lei, pentru S.P. - 210.000 lei, pentru S.S. - 255.000 lei și pentru S.A. - 345.000 lei.
Despăgubirile se acordă în baza contractului de asigurare și, deși prin cererea de constituire de parte civilă inițial s-a solicitat o sumă mai mare, la ultimul termen de judecată, părțile vătămate prin apărător și-au limitat pretențiile la suma maximă stabilită de asigurarea RCA, care pentru evenimentele produse în anul 2007 este de 500.000 euro, aproximativ 1.700.000 lei.
Asigurătorul a fost de acord să achite părților vătămate: 10.000 lei cheltuieli de înmormântare, 190.000 lei daune morale, respectiv, câte 38.000 lei pentru soția decedatului și fiecare copil și câte 250 lei despăgubire periodică lunară pentru fiecare minor, până la majorat, sume care i s-au părut infime părții civile.
Instanța de fond a apreciat că sumele propuse de către asigurător sunt serioase și de natură a compensa prejudiciul material și moral produs soției și copiilor victimei.
Desigur că nu există nici o sumă care să compenseze pierderea unui soț și a unui părinte, însă nici acest eveniment nu trebuie să fie generator de obținere a unor sume fabuloase.
La aprecierea făcută, instanța a avut în vedere faptul că din declarațiile martorilor s-a evidențiat aspectul că victima accidentului și soția acestuia trăiau în condiții mai mult decât modeste.
Pentru a-și asigura existența și cele necesare creșterii copiilor, munceau cu ziua prin sat.
Anterior producerii accidentului, victima a muncit 3 luni de zile în Italia și ar fi obținut 1.200 - 1.300 euro lunar și venise acasă de sărbători.
Accidentul a avut loc în septembrie, iar sărbătorile erau în decembrie.
De asemenea, cu toate că venise acasă recent din Italia și că se presupune că a câștigat lunar suma menționată, soția acestuia nu a avut bani pentru înmormântare, înmormântarea fiind suportată de oamenii din sat (declarație Ț.I.).
Familia victimei compusă din 6 persoane trăia într-o cameră.
Impactul decesului a fost major atât asupra soției victimei, cât și asupra copiilor și este lesne de înțeles că le este foarte greu să-și continue viața fără sprijinul soțului și a tatălui.
Sumele pretinse însă pentru minori echivalente costului copiilor instituționalizați sunt imense și instanța, la aprecierea acestora, trebuie să țină seama și de condițiile pe care le-ar fi avut minorii în cazul în care tatăl acestora ar fi trăit.
Instanța a avut în vedere interesele acestora și, pe cât posibil, acoperirea prejudiciului suferit prin pierderea tatălui.
Prejudiciul moral cauzat soției victimei se concretizează în schimbarea statutului social, efortului suplimentar depus pentru a suplini lipsa soțului în creșterea și educarea celor 4 copii, prejudiciul de agrement și suferința cauzată de pierderea soțului.
Pentru copii se justifică de asemenea prejudiciul moral, însă nici o sumă nu poate suplini lipsa tatălui, daunele morale având menirea de a ușura suferința acestora și de a-i ajuta în angrenarea în activități și îmbunătățirea condițiilor lor de viață.
Apărătorul părților vătămate a solicitat ca la sumele pe care urmează a fi obligat asigurătorul să le plătească să se calculeze dobânda legală de la data producerii accidentului.
Instanța a apreciat că nu poate fi obligat asigurătorul la plata dobânzii legale, deoarece, conform prevederilor art. 46 din Norme, despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre asigurați, persoana prejudiciată și asigurătorul RCA, ori prin hotărâre judecătorească, prin urmare asigurătorul nu a fost pus în întârziere.
în ce privește despăgubirea periodică pe care asigurătorul a propus-o părții vătămate pentru cei patru minori, instanța a apreciat că și aceasta este de natură a răspunde cerințelor acestora și că acoperă partea din contribuția pe care ar fi avut-o tatăl la întreținerea acestora.
Instanța a optat pentru despăgubire periodică și nu pentru plata unei sume globale achitată la acest moment, tocmai pentru a exista siguranța că minorii vor avea o susținere financiară reală, până va înceta starea acestora de nevoie.
Până la împlinirea vârstei de 18 ani, starea de nevoie a minorilor este prezumată de lege, iar dacă vreunul din copii va continua studiile și după împlinirea vârstei de 18 ani, va putea beneficia în continuare, la cerere, de despăgubirea periodică până la terminarea studiilor, fără a se depăși vârsta de 26 de ani.
Modalitatea de calcul a părții vătămate referitoare la perioada pentru care s-au solicitat despăgubirile este ipotetică, deoarece s-a făcut un calcul până la împlinirea vârstei de 26 ani pentru fiecare minor.
în baza art. 14 și 346 C.proc.pen., art. 998 C.civ., art. 39,art. 50 alin. (2), art. 67 alin. (2) și art. 51 lit. d) din Norme a fost admisă în parte cererea părții civile S.D. formulată în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al celor 4 minori, raportat la prejudiciul material și moral dovedit.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel, partea civilă S.D., în nume propriu și ca reprezentat legal al celor patru copii minori.
în motivarea apelului declarat de partea civilă, hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Instanța de fond a ignorat că în cauză sunt 4 minori, care din cauza neglijenței inculpatului au rămas fără tată, și că principiul „interesului major al copilului aflat în dificultate” asociat cu faptul că fundamentul juridic al despăgubirilor civile îl reprezintă contractul de asigurare RCA. Instanța trebuia să acorde despăgubirile maxime și să dea cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România. în apel, s-a solicitat ca toate despăgubirile să fie stabilite numai în sarcina asigurătorului și acordate în limita prevăzută de art. 12 pct. 3 din Norme, actualizate în raport de rata inflației.
2. în mod greșit s-au stabilit despăgubiri globale pentru toate părțile civile;
3. Instanța trebuia să acorde soției victimei 350.000 lei și câte 250 lei de fiecare minor prin reprezentant legal pentru toate prejudiciile și anume:
- daune rezultând din valorile protejate de legiuitor și încălcate de inculpat; daune datorate pentru șocul emoțional, suferințe fizice, suferințe psihice, daune afective datorate pentru prejudiciul produs prin aceea că părțile civile rămân pentru toată viața fără soț și tată, daune datorate prejudiciului de agrement, prejudiciului de intimitate care caracterizează raporturile dintre soți, daune datorate prejudiciului de risc educațional pentru minori, daune datorate prejudiciului juvenil, daune datorate prejudiciului de singurătate pentru mamă și copii, daune subiective de natură nepatrimonială denumite prejudicii cauzate personalității sociale.
4. Instanța nu a reținut că temeiul acestor despăgubiri îl constituie contractul de asigurare.
Prin decizia penală nr. 436/A/21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., s-a admis apelul declarat de apelanta parte civilă S.D., în nume propriu și ca reprezentat al celor patru copii minori, cu privire la greșita acordare a daunelor morale în cuantum de 190.000 lei în mod global pentru toate părțile civile.
A fost desființată sentința apelată sub acest aspect, s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond, a fost obligat asigurătorul SC B.T.A.T. SA la plata de daune morale după cum urmează:
- 38.000 lei către fiecare din părțile civile S.D., S.Ș., S.P., S.S. și S.A.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a dispus plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpat, din fondul special al Ministerului Justiției.
în temeiul art. 193 C.proc.pen., a fost obligat intimatul inculpat la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând onorariu avocat ales în apel către apelanta partea civilă S.D.
în temeiul art. 192 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina statului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal, partea civilă S.D., în nume propriu și ca reprezentat al minorilor.
în motivarea scrisă a recursului și în susținerile orale făcute prin apărătorul ales, a fost criticată decizia penală recurată pentru următoarele motive:
1. Instanța de apel insistă asupra faptului că prejudiciul trebuie să fie real și efectiv, dovedit și evaluat. Or, credem că probele dispuse în cauză, atât în fond, cât și în apel, contribuie cu prisosință la dovedirea și evaluarea prejudiciului. Cu atât mai mult cu cât, într-un asemenea proces, în care acțiunea civilă este alăturată celei penale, toate elementele prejudiciului rezultă din administrarea riguroasă a probelor în penal. Se motivează constant cu privire la caracterul prejudiciului în a fi real și cert, dar ce este mai real și cert decât decesul soțului și tatăl minorilor.
2. O altă direcție în care instanța își canalizează energia este aceea de a arăta că ne aflăm în domeniul răspunderii civile delictuale, și nu în cel al răspunderii juridice contractuale. Foarte adevărat, dacă se referă la persoana inculpatului. în ceea ce privește asigurătorul însă, acesta are o poziție sui generis în procesul penal. împotriva sa, părțile civile au o acțiune directă care izvorăște din contractul de asigurare. Natura juridică a contractului de asigurare este o stipulație pentru altul, ceea ce este o excepție de la principiul relativității efectelor convențiilor.
Astfel, stipulația pentru altul este acel contract prin care o persoană, numită promitent, se obligă față de o altă persoană, numită stipulant, să efectueze o anumită prestație față de o altă persoană, numită beneficiar. Contractul de asigurare este o varietate de stipulație pentru altul, asiguratul fiind stipulant, asigurătorul promitent, iar terțul păgubit, beneficiarul. Noi, părțile civile, avem calitate de beneficiari ai contractului de asigurare, fiind afectați direct de clauzele acestuia.
Afirmația instanței de apel, conform căreia „părțile civile în cauză sunt terți în raport de contractul de asigurare și față de acestea contractul nu își produce efecte directe” este o inepție. Așadar, părțile civile nu sunt obligate a nu ține cont de limitele de acordare a despăgubirilor, întrucât în favoarea lor se stipulează în contractul de asigurare tocmai aceste limite de acordare a despăgubirilor. între asigurător și beneficiarii - părți civile - există o relație contractuală directă. Noi, în calitate de beneficiari, avem interesul să se aplice riguros clauzele din contractul de asigurare.
Dacă instanța de fond și apel ar fi avut în vedere tocmai definiția legală a contractului RCA, așa cum rezultă din dispozițiile art. 9, 43, 44, 49 și 55 din Legea nr. 136/1995, rezultă fără echivoc natura juridică legală a contractului RCA.
Trebuie să acceptam că, în materia civilă delictuală, legea specială - Legea nr. 136/1995 - și Ordinul CSA nr. 113.133/2006, prin limitele de despăgubire minime stabilite, derogă de la dreptul comun în materie de răspundere civilă delictuală, art. 998 și urm. C.civ., iar peste această limită putem vorbi de aplicarea dreptului comun.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 136/1995, în „asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege”. Iar într-un act cu o putere normativă indiscutabilă în domeniul asigurărilor, și anume în Ordinul președintelui CSA nr. 113.133/2006, se stabilește clar limita obligațiilor asigurătorului pentru vătămări corporale și decese, survenite în anul 2007, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, la un nivel de cel puțin 500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Această limită este impusă de lege în orice contract de asigurare RCA încheiat în anul 2007. De altfel, în cuprinsul contractului de asigurare există o clauză în care este inserată această limită. Această sumă, stabilită de lege, este, așadar, stipulată în favoarea noastră, a beneficiarilor. Avem, astfel, căderea de a învedera instanței ceea ce ni se cuvine, prejudiciul în sine și contractul de asigurare nefiind două universuri paralele, așa cum se străduiește instanța de apel să convingă.
3. Instanța de apel se nevoiește să clădească un edificiu de argumente prin care să eludeze raportarea la limita de despăgubire prevăzută de Ordinul CSA amintit mai sus, arătând că valoarea prejudiciului trebuie stabilită prin probe. Este adevărat însă, această limită a fost impusă tocmai ca o evaluare legală a prejudiciului, în special a celui moral în acordarea despăgubirilor, instanța este obligată să o ia în considerare.
4. Categoriile de daune arătate de noi sunt considerate de către instanța de apel ca fiind mai degrabă criterii de apreciere a întinderii unui prejudiciu moral. Cu atât mai mult, ele trebuie avute din vedere, din ele clădindu-se evaluarea prejudiciului total care trebuie acoperit.
5. Instanța de apel nu realizează o personalizare reală a daunelor morale, împărțind doar suma globală a despăgubirilor la 5. însă o individualizare mai corectă este cea făcută de noi și pe care rugăm instanța de recurs să o aibă în vedere.
6. Conform art. 51 pct. 2 lit. d) din Norme, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. în acest sens, se depune copia decizie a Curții de Apel Iași nr. 582/31.10.2008, prin care, se susține de recurentă, într-un caz similar celui de față, asigurătorul a fost obligat să achite, cu titlu de daune morale, suma de 90.000 lei pentru fiecare dintre părțile civile (în număr de 3). Așadar, o sumă mult mai mare decât cea acordată, în speța de față de către instanțele de fond și de apel. Acest lucru demonstrează că instanțele din România au început să fie conștiente de gravitatea situațiilor în care accidentele rutiere soldate cu victime omenești creează crunte tragedii sufletești și un cortegiu de nevoi materiale, situații care presupun o reparație bănească reală, și nu una simbolică. Astfel, capătă eficiență practică și limitele minime de despăgubiri fixate prin normele periodice ale CSA, care, până la urmă, nu au fost fixate de autoritatea normativă degeaba, ci pentru evaluarea obiectivă a prejudiciilor materiale și morale. Menționăm că această decizie a soluționat o cauză având ca obiect un accident produs în anul 2005, iar pentru acest an limita maximă la care putea fi obligat asigurătorul să plătească pentru fiecare parte civilă era, potrivit Ordinului nr. 3.108/2004 (în prezent, abrogat prin Ordinul nr. 11/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (M. Of. nr. 686/09.10.2007)), până la 1.000.000.000 de lei. Așadar, instanța a ținut cont de această limită, apropiindu-se de ea în acordarea despăgubirilor. Pentru anul 2007, an în care s-a produs accidentul din speța de față, după cum am arătat, limita ce trebuie avută în vedere ce către instanța este de 500.000 euro (aproximativ 1.700.000 lei). Aceasta este suma la nivelul căreia poate fi obligat asigurătorul în raport cu toate părțile civile din prezenta cauză.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., s-a solicitat să fie admis recursul părților civile, împotriva sentinței penale și a deciziei penale din apel, iar în rejudecare:
- să fie majorate sumele reprezentând despăgubiri nepatrimoniale în limita normei CSA nr. 113.133/2006 și a jurisprudenței din România, cu titlu de daune morale, cel puțin la nivelul anului 2006 (Ordinul CSA nr. 3.108/2004, Anexa 3, pct. 2 așa cum s-a discutat pe timpul concilierii cu asigurătorul);
- să fie majorate prestațiile periodice datorate minorilor până la majorat de către asigurător de la 250 lei de minor la 500 lei, adică de la suma totală de 122.500, calculată pe ani și luni pentru toți minorii, la suma totală de 245.000 lei, calculată pe luni și ani pentru toți minorii până la majorat;
- să se înlăture dispoziția contrară din sentința de fond privind obligarea inculpatului la plata daunelor patrimoniale și nepatrimoniale în solidar cu asigurătorul, precum și dispoziția prin care inculpatul a fost obligat la cheltuieli de judecată în fond și apel, iar acestea să fie suportate de asigurător;
- să se înlăture dispoziția contrară din sentința de fond prin care inculpatul a fost obligat la cheltuieli cu titlu de despăgubiri civile către Serviciul de Ambulanță Bacău, obligându-l pe asigurător;
- să fie obligat asigurătorul la cheltuieli de judecată în recurs.
Analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 3859alin. (3) C.proc.pen., pentru motivele de recurs prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul urmează a fi respins pentru considerentele, care vor fi prezentate.
Din examinarea art. 38510 C.proc.pen. rezultă în mod imperativ că recursul trebuie motivat și că motivele de recurs trebuie să se formuleze prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, dar acest memoriu trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Textul prevede și o derogare, în sensul că nu sunt aplicabile aceste dispoziții, în cazul prevăzut de art. 3856alin. (3) C.proc.pen., când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății.
Desigur că nu se aflăm în acest din urmă caz, astfel că recursul trebuie motivat cel târziu cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ori, trebuie observat că motivele de recurs s-au depus la data de 8.01.2009, iar primul termen de judecată a fost la data de 11.12.2008, astfel că motivele de recurs au fost depus cu mult peste termenul prevăzut de lege.
în conformitate cu prevederile art. 38510 alin. (3) C.proc.pen.: „în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859alin. (3), se iau în considerare din oficiu”.
Cazurile de casare care se iau în discuție din oficiu sunt cele prevăzute de art. 3859alin. (3) C.proc.pen.
Analizând hotărârile pronunțate în acuză, Curtea constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de care ar trebui examinate de instanță din oficiu.
însă examinând și pe fond recursul declarat în cauză, Curtea constată că în cauză a fost reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, fiind indiscutabilă săvârșirea de intimatul-inculpat a infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C.pen.
în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, Curtea constată că prima instanță a analizat în mod corespunzător probele administrate în cauză sub acest aspect, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale sub aspectul laturii civile și a stabilit în mod corect întinderea prejudiciului încercat de recurentele - părți civile, atât sub aspectul prejudiciului material, inclusiv a prestației periodice lunare în favoarea celor patru minori, cât și a celui nepatrimonial, cu corectivul făcut de instanța de apel, privind beneficiarii sumei acordate cu titlul de daune morale.
Instanța de apel a făcut o corectă prezentare a răspunderii civile, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea însușindu-și motivarea instanței de apel, cu corectivul că temeiul răspunderii civile a intimatului-inculpat este răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 999 C.civ., iar nu art. 998 C.civ.
Așa cum este cunoscut, acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și părții responsabile civilmente, desigur atunci când aceasta este parte în cauza penală, în vederea obligării lor la repararea justă și integrală a pagubelor cauzate prin infracțiunea săvârșită de inculpat.
Pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în cadrul procesului penal, trebuie îndeplinite, cumulativ, anumite condiții, și anume:
a) infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;
c) prejudiciul trebuie să fie cert;
d) prejudiciul să nu fi fost reparat;
e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal.
Despăgubirile bănești, care constă într-o sumă de bani, trebuie să reprezinte valoarea, atât a pierderii suferite (damnum emergens), cât și a folosului de care a fost lipsită partea civilă (lucrum cessans).
în cauza dedusă judecății, nu se poate pune în discuție decât pierderea efectiv suferită (damnum emergens).
în ceea ce privește acordarea daunelor morale, în dreptul românesc nu sunt criterii de determinare, stabilirea cuantumului sumelor acordate cu acest titlul fiind lăsată la aprecierea magistratului.
De asemenea, față de dovedirea despăgubirilor civile cu titlul de daune morale, unde sunt incidente prevederile din dreptul civil, în sensul că partea civilă trebuie să facă dovada nu numai a prejudiciului suferit prin infracțiunea săvârșită de inculpat, dar și întinderea acestuia, față de faptul că stabilirea cuantumului sumelor acordate cu titlul de daune morale este lăsat la aprecierea magistratului, nu se impune a fi făcute probe cu privire la întinderea acestui prejudiciu.
în mod evident, fapta intimatului-inculpat îndreptățește recurentele-părți civile și la acordarea unor daune morale, care să recompenseze cel puțin în parte prejudiciul pe care l-au suferit prin decesul soțului, respectiv, al tatălui lor, ca urmare a infracțiunii săvârșite de inculpat.
însă, așa cum în mod corect s-a reținut și motivat și de instanța de apel, stabilirea cuantumului despăgubirilor civile cu acest titlu trebuie să constituie prejudiciul efectiv suferit, iar în nici un caz nu trebuie să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a recurentelor-părți civile și să se facă pe alte criterii decât cele mai sus prezentate.
Recurentele-părți civile au susținut în motivele de recurs, prin apărătorul ales, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 12 pct. 3 din Norme, raportat la dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, rezultă următoarele, potrivit cărora: pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, limita despăgubirilor, pentru anul 2007, este de 500.000 euro la cursul BNR.
Potrivit susținerilor recurentelor-părți civile, indiferent de întinderea efectivă a prejudiciului cauzat de acestea prin infracțiunea săvârșită de intimatul-inculpat, acestea trebuie despăgubite cu suma de 500.000 euro la cursul BNR.
Această susținere evident este greșită, nesocotind tocmai condițiile acțiunii civile în procesul penal prezentate mai sus și încălcând cele mai elementare principii de drept civil.
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, potrivit și art. 14 alin. (1) din același ordin, asiguratorul are obligația de a despăgubi partea civilă pentru prejudiciile suferite în urma accidentului provocat de asigurat, potrivit pretențiilor formulate, dovedite prin orice mijloc de probă.
în condițiile în care suma cu care ar trebui să fie despăgubită partea civilă ar fi o sumă fixă de 500.000 euro, ar fi lipsită de logică, prevederea ca despăgubirile să fie dovedite cu orice mijloc de probă.
Prevederea sumei de 500.000 euro constituie transpunerea în dreptul românesc a Directivelor nr. 72/166/CEE, nr. 84/5/CEE și nr. 90/232/CEE și a Directive nr. 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto, așa cum au fost modificate prin Directiva 2005/14CE a Parlamentului European și a Consiliului, prin care, potrivit pct. 10 din ultima Directivă, „Obligația statelor membre de a garanta ca suma asigurată să nu fie mai mică decât anumite valori minime constituie un element major pentru protecția victimelor. Sumele minime prevăzute de Directiva nr. 84/5/CEE ar trebui nu numai ajustate în funcție de inflație, ci și majorate în termen reali pentru a întări protecția victimelor. Suma minimă asigurată în cazul vătămărilor corporale ar trebui calculată astfel încât să despăgubească integral și echitabil toate victimele care au suferit răni foarte grave, ținând seama, în același timp, de frecvența scăzută a accidentelor care implică victime multiple și de numărul scăzut de accidente în care mai multe victime suferă de răni foarte grave în cursul aceluiași accident. Suma minimă asigurată de 1 milion euro pentru o victimă sau de 5 milioane de euro pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor, reprezintă o sumă rezonabilă și adecvată. Pentru facilitarea introducerii acestor sume minime, ar trebui stabilită o perioadă de tranziție de cinci ani de la data punerii în aplicare a prezentei directive. în decursul celor treizeci de luni de la data punerii în aplicare, statele membre ar trebui să majoreze sumele minime astfel încât să atingă cel puțin jumătate din nivelurile prevăzute”.
Din examinarea acestui text, rezultă fără echivoc că statele membre trebuie să garanteze prin introducerea în dreptul intern asigurarea despăgubirilor victimelor accidentelor de circulație de societățile de asigurare autorizate de statul român a unei sume de 1 milion de euro pentru o victimă și, respectiv, 5 milioane euro indiferent de numărul victimelor.
Prin Ordinul nr. 113.133/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule s-a prevăzut suma maximă garantată, pentru anul 2007, la suma de 500.000 euro.
însă, așa cum rezultă și din textul mai sus prezentat, cuantumul despăgubirilor nu poate să depășească prejudiciul efectiv suferit, iar societățile de asigurare nu pot fi obligate la plata unor sume mai mari decât maximul prevăzut de lege, desigur doar atunci când prejudiciul efectiv încercat de victimă ar depăși suma maximă garantată de stat, diferența în aceste condiții urmând a fi suportată de inculpat.
Referitor la criticile aduse prin motivele scrise de recurs, cu privire la greșita obligare de instanța de fond a inculpatului, în solidar cu asiguratorul, la plata daunelor patrimoniale și nepatrimoniale, Curtea constată că susținerea este greșită, deoarece prima instanță a dispus în mod legal doar obligarea asigurătorului la plata către părțile civile a despăgubirilor civile.
De altfel, chiar în condițiile în care ar fi fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul la plata despăgubirilor civile către părțile civile, Curtea nu ar fi putut modifica hotărârea sub acest aspect, nici chiar la cererea părților civile, deoarece, aflându-ne doar în recursul părților civile, s-ar nesocoti un principiu fundamental al procesului penal, cel prevăzut de art. 372 C.proc.pen., al neagravării situației în propria cale de atac (non reformatio in pejus).
în ceea ce privește motivul de recurs privind greșita obligare a inculpatului de instanța fond la plata despăgubirilor civile către Serviciul de Ambulanță Bacău, reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul victimei, Curtea constată că este lipsit de interes pentru recurentele-părți civile, o asemenea critică putând fi adusă prin exercitarea căilor legale de atac de intimatul-inculpat sau de intimata-parte civilă Serviciul de Ambulanța al Județului Bacău.
în mod corect prima instanță a optat pentru despăgubire periodică a minorilor și nu pentru plata unei sume globale achitată la acest moment, tocmai pentru a exista siguranța că minorii vor avea o susținere financiară reală, până va înceta starea acestora de nevoie.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că sumele acordate recurentelor-părți civile sunt mai mult decât îndestulătoare (nu trebuie pierdută din vedere situația materială a recurentelor-părți civile anterior săvârșirii infracțiunii deduse judecății, așa cum în mod corect a fost prezentată și analizată de instanța de fond), acoperind, astfel, integral prejudiciul suferit prin infracțiunea comisă de intimatul-inculpat, atât sub aspectul daunelor materiale, inclusiv prestația periodică lunară în favoarea minorilor, cât și sub aspectul daunelor morale
Astfel că, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. s-a respins ca nefondat recursul.
(Judecător Carmen Căliman)
