Şantaj. Elemente constitutive - elementul material. Modalitate injustă de obţinere a unui folos just
| Comentarii |
|
C. pen., art. 194 alin. (1)
C. proc. pen., art. 10 lit. a) şi d), art. 11 pct. 2 lit. a)
Textul de lege care incriminează şantajul nu face referire la caracterul injust al folosului, ci doar la modalitatea injustă în care se urmăreşte obţinerea lui, de aceea infracţiunea de şantaj există şi atunci când folosul are un caracter just, dar se doreşte obţinerea sa în mod injust. Prin urmare, chiar dacă făptuitorul este îndreptăţit la obţinerea unui folos, dar în activitatea sa se foloseşte de constrângere şi acţionează într-o manieră injustă, relaţiile între cele două părţi îşi schimbă caracterul civil într-unul penal.
în speţă, deşi iniţial între părţi a fost încheiat un contract de împrumut, recunoscut atât de partea vătămată, cât şi de inculpat, ulterior raporturile dintre cei doi au ajuns pe tărâmul dreptului penal, ca urmare a modalităţii în care inculpatul a înţeles să-şi recupereze suma împrumutată părţii vătămate - constrângere fizică şi psihică a părţii vătămate pentru a o determina să-i restituie suma de bani.
C.A. Constanţa, s. pen., min. şi fam., dec. nr. 711/P din 2 septembrie 2011, nepublicată
Prin sentinţa penală nr. 576 din 3 iunie 2011,‘pronunţată de Judecătoria Constanţa, în baza art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul S.G. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că între partea vătămată B.Z., în calitate de împrumutat şi inculpatul
S.G., în calitate de împrumutător, a fost încheiat în luna decembrie
2009 un contract de împrumut având ca obiect suma de 7.000 euro. In baza acestei convenţii, partea vătămată plătea săptămânal către inculpat o sumă de bani cu titlu de dobândă, însă după luna aprilie
2010 nu a mai putut plăti aceste sume. Urmare acestei imposibilităţii a părţii vătămate, inculpatul a început să exercite presiuni asupra acesteia. Astfel, în data de 16.04.2010, inculpatul împreună cu alte două persoane a încercat să introducă forţat partea vătămată în portbagajul unui autoturism. Ulterior, în data de 6.06.2010, partea vătămată şi inculpatul S.G. s-au întâlnit în zona Hotelului P. din mun. Constanţa, pentru a discuta despre restituirea împrumutului; inculpatul a sosit cu un autoturism, fiind însoţit de fratele său, martorul
I.E. Inculpatul S.G. i-a solicitat părţii vătămate să-i restituie împrumutul, dar partea vătămată B.Z. i-a precizat că i-a restituit deja suma de 11.000 de euro şi nu mai are nimic de restituit. între cei doi au avut discuţii contradictorii, în cursul cărora S.G. i-a spus părţii vătămate că trebuie să-i mai remită suma de 10.000 euro, în caz contrar o va lua pe soţia acestuia şi „o va pune la produs” până îşi va recupera banii, iar pe el îl va lua şi îl va băga în portbagaj, nedorind să se ajungă „la cuţite”. Partea vătămată a mai fost verificată de inculpat dacă are bani în portofel.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul S.G., care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sau art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. S-a susţinut că între inculpat şi partea vătămată a fost încheiat un contract de împrumut, care nu a fost restituit integral, iar discuţiile dintre părţi au vizat nerestituirea împrumutului, fiind un simplu litigiu civil.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale recurate, prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Constanţa a constatat că recursul declarat de inculpatul S.G. este nefondat.
Starea de fapt reţinută în mod corect de prima instanţă dovedeşte că relaţiile dintre partea vătămată şi inculpat nu au avut doar o natură civilă exprimată prin încheierea unui contract de împrumut nerestituit integral de partea vătămată. Deşi iniţial între părţi a fost încheiat un contract de împrumut, recunoscut atât de partea vătămată, cât şi de inculpat, ulterior raporturile dintre cei doi au ajuns pe tărâmul dreptului penal, urmare a modalităţii în care inculpatul a înţeles să-şi recupereze suma împrumutată părţii vătămate. Inculpatul a apelat la mijloace de constrângere fizică şi psihică a părţii vătămate pentru a o determina să-i restituie suma de bani.
Totodată, Curtea a reţinut că infracţiunea de şantaj are ca obiect juridic special ocrotirea relaţiilor sociale care privesc libertatea psihică a persoanei, privit sub aspectul posibilităţii de a lua hotărâri şi de a se manifesta în mod nestingherit, fără să fie constrâns prin ameninţare sau violenţă.
De asemenea, prin incriminarea faptei de şantaj sunt ocrotite şi relaţiile sociale legate de patrimoniul persoanei sau de alte valori sociale, după cum folosul urmărit de făptuitor este un folos material sau de altă natură. Pe lângă starea de temere ce constituie consecinţa ameninţării, victima infracţiunii de şantaj este obligată, pentru a-şi redobândi libertatea psihică să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, ceea ce aduce atingere patrimoniului persoanei sau altor valori sociale legate de folosul solicitat de făptuitor.
Elementul material al infracţiunii de şantaj se realizează printr-o acţiune de constrângere săvârşită prin violenţă sau ameninţare, constrângere în urma căreia făptuitorul urmăreşte să determine victima la o anumită conduită.
Actele de violenţă urmăresc producerea unor suferinţe fizice sau a unor vătămări ce necesită pentru vindecare cel mult 20 de zile, adică prin violenţă se realizează conţinutul infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Astfel, infracţiunea de lovire sau alte violenţe este absorbită în conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj.
Constrângerea specifică infracţiunii de şantaj se realizează, alternativ, şi printr-o acţiune de ameninţare, care se analizează prin raportare la conţinutul constitutiv al infracţiunii de ameninţare care, în această situaţie, constituie element component al elementului material al infracţiunii de şantaj. Aceasta presupune că făptuitorul urmăreşte să oblige victima la un anumit comportament ca urmare a ameninţării cu săvârşirea unui rău constând într-o infracţiune sau într-o faptă păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului sau a unei rude apropiate, ameninţare care este de natură să-i provoace victimei o stare de temere.
Drept urmare, cum în cauză s-a dovedit existenţa acţiunii de ameninţare, precum şi a intenţiei directe, calificată prin scopul dobândirii în mod injust un folos, pentru sine, în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de şantaj.
în referire la folosul urmărit de inculpat, rezultă că acesta a urmărit să determine partea vătămată să-i restituie un împrumut. Chiar şi în ipoteza în care folosul urmărit de inculpat - restituirea împrumutului - era just, subzistă infracţiunea de şantaj, dat fiind că dispoziţiile art. 194 alin. (1) C. pen. fac trimitere la dobândirea unui folos în mod injust, folosul reprezentând scopul urmărit de făptuitor. Textul de lege nu face referire la caracterul injust al folosului, ci doar la modalitatea injustă în care se urmăreşte obţinerea lui, de aceea infracţiunea de şantaj există şi atunci când folosul are un caracter just, dar se doreşte obţinerea sa în mod injust. Legiuitorul nu a caracterizat injustă decât modalitatea obţinerii folosului, nu şi folosul în sine; de aceea, chiar dacă făptuitorul este îndreptăţit la obţinerea unui folos, dar în activitatea sa se foloseşte de constrângere şi acţionează într-o manieră injustă, fapta constituie infracţiunea de şantaj. Inculpatul S.G. a încercat să prezerve un pretins folos just într-o manieră ilicită, prin exercitarea de constrângeri asupra părţii vătămate.
în concluzie, Curtea a apreciat că fapta inculpatului S.G., săvârşită în condiţiile mai sus descrise, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) sau art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. fiind neîntemeiată, motiv pentru care a respins ca nefondat recursul formulat de acesta.
Notă. Şantajul se săvârşeşte cu intenţie directă. Latura subiectivă a infracţiunii include şi scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine sau pentru altul. Dacă acest scop lipseşte, fapta nu constituie şantaj, ci, după caz, infracţiunea de ameninţare sau infracţiunea de lovire sau alte violenţe. Folosul poate fi de orice natură şi poate fi urmărit de făptuitor de la oricine. Legea cere ca dobândirea folosului să fie urmărită în mod injust. în consecinţă, chiar dacă folosul este just, fapta constituie şantaj, din moment ce s-a urmărit în mod injust realizarea sa. Folosul poate fi urmărit de făptuitor pentru sine sau pentru altul.
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre Şantaj. Elemente constitutive - elementul material. Modalitate injustă de obţinere a unui folos just
