Şantaj. Obiect material. Susceptibilitatea de a cauza un prejudiciu. Despăgubiri civile. Raportare la legătura de cauzalitate, şi nu la obiectul juridic al infracţiunii
| Comentarii |
|
C. pen., art. 194 alin. (1) C. proc. pen.
Instanţa sesizată cu judecarea infracţiunii de şantaj are îndatorirea ca, în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. pen., să examineze pretenţiile formulate de victima constituită parte civilă şi, în măsura în care le găseşte îndreptăţite, să oblige pe inculpat la repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea acelei infracţiuni.
Nu se poate considera că o atare infracţiune nu este susceptibilă a fi cauzatoare de prejudiciu pe motiv că acţiunea inculpatului, fiind îndreptată spre lezarea libertăţii psihice a persoanei vizate, nu ar avea un obiect material, câtă vreme, prin acţiunea de constrângere exercitată, persoana respectivă a fost deposedată de o sumă de bani.
C.S.J., s. pen., dec. nr. 1036 din 18 martie 1999, în L.L.D.S.
Prin sentinţa penală nr. 244 din 20 noiembrie 1997 a Tribunalului Bacău au fost condamnaţi inculpatul S.Z. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., iar inculpatul N.F. pentru complicitate la această infracţiune prevăzută de art. 26, raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. S-a reţinut că inculpatul S.Z. a reuşit, cu ajutorul coinculpatului N.F., să constrângă pe M.A.B.D., prin ameninţări, să le dea suma de 3.000 dolari SUA.
Cererea de despăgubiri formulată de partea civilă a fost respinsă cu motivarea că infracţiunea de şantaj nu are un obiect material, acţiunea inculpaţilor fiind îndreptată spre lezarea libertăţii psihice a victimei.
Apelul declarat de partea civilă a fost respins prin decizia penală nr. 131 din 12 mai a Curţii de Apel Bacău.
Declarând recurs, partea civilă a solicitat obligarea inculpaţilor să-i plătească suma de bani pe care i-au luat-o prin şantaj.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 14 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 998 din Codul civil, cel vinovat de comiterea unei infracţiuni este obligat să repare în întregime prejudiciul cauzat prin acea infracţiune. Or, în cauză, cei doi inculpaţi au fost condamnaţi pentru infracţiunea de şantaj şi, respectiv, pentru complicitate la această infracţiune, reţinându-se că prin comiterea acelor infracţiuni ei au dobândit de la partea civilă suma de 3.000 dolari SUA.
Cum este evident că această sumă, scoasă din patrimoniul părţii civile, prin constrângerea ei de către cei doi inculpaţi, constituie o pagubă în sensul art. 14 din Codul de procedură penală şi art. 998 C. civ. 1864, este firesc ca aceştia să fie obligaţi a o repara.
în această privinţă, în raport cu cerinţele textelor de lege menţionate, prezintă importanţă dacă prejudicierea părţii civile este urmarea acţiunii celor doi făptuitori, iar nu împrejurarea că infracţiunea de şantaj are ca obiect un drept personal nepatrimonial, respectiv libertatea psihică a persoanei, cum greşit s-a apreciat prin considerentele cu care a fost respinsă cererea de despăgubiri.
Ca urmare, admiţându-se recursul părţii civile, cei doi inculpaţi au fost obligaţi, solidar, să-i plătească echivalentul în lei al sumei de 3.000 dolari SUA.
