Violare de domiciliu. Jurisprudență Infracţiuni
Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU Sentinţă penală nr. 842 din data de 25.04.2013
Infractiuni; violare de domiciliu și lovire prev. de art.192 al.2 C.p și art.180 al.2 C.p.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau nr. 10314/P/2012 din data de 30.01.2013 a fost trimis in judecata inculpatul BG sub aspectul savarsirii a 2 infractiuni de violare de domiciliu prev de art 192 al. 2 Cp si o infractiune de lovire prev de art. 180 al. 2 Cp, totul cu aplic. art. 33 lit. a Cp
Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Bacau sub nr. 4008/180/2013.
Prezent in fata instantei la termenul din data de 15.04.2013, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute în rechizitoriu, și-a însușit întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, solicitand aplicarea procedurii simplificate prevazute de art. 320 ind 1 Cpp, cerere care a fost încuviințată de către instanță întrucât inculpatul a recunoscut întocmai faptele reținute prin rechizitoriu, a fost de acord să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar cererea acestuia a intervenit până în momentul începerii cercetării judecătorești.
La acelasi termen de judecata partea vatamata BI si inculpatul au dat declaratie prin care au aratat ca s-au impacat in ceea ce priveste infractiunea de lovire sau alte violente prev de art. 180 al. 2 Cp.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanța reține următoarea situație de fapt:
In fapt, in seara zilei de 07.11.2012, inculpatul, avand un cutit asupra sa, a patruns fara drept in curtea si locuinta partii vatamate BI, unde alaturi de partea vatamata se aflau si cele doua fiice minore ale acesteia si partea vatamata BG fiind sub influenta bauturilor alcoolice, inculpatul a inceput sa o loveasca pe BI si sa ii ceara sa ii dea carnea provenita de la un vitel sacrificat, lovindu-l si pe BG. Dupa aceasta, inculpatul s-a deplasat la locuinta partii vatamate BG unde, pentru a lovi pe aceasta, a intrat fara drept in locuinta partii vatamate, fara insa sa il gaseasca pe acesta, intrucat BG se ascunsese.
Faptele reținute în sarcina inculpatului sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului de recunoastere a faptelor astfel cum au fost descrise anterior, coroborată cu procesele verbale de cercetare la fata locului, declarațiile partilor vatamate BI, BG, certificat medico-legal, declaratii martori .
Prin urmare, din analizarea și coroborarea mijloacelor de probă ce preced, instanța constată, în mod indubitabil, împrejurarea că situația de fapt, astfel cum a fost reținută în considerentele ce preced, a fost pe deplin dovedită.
In ceea ce priveste infractiunea de lovire sau alte violente prev de art 180 al. 2 Cp , avand in vedere manifestarea de vointa a partilor in sensul impacarii exprimata la termenul din data de 15.04.2013, se va dispune in temeiul art. 11 punctul 2 lit. b Cpp rap la art. 10 al. 1 lit. h Cpp incetarea procesului penal pornit impotriva inculpatului. În temeiul art. 192 al. 1 pct. 2 lit. b C.p.p. vor fi obligate părțile să plătească fiecare cate 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
In drept, faptele inculpatului astfel cum au fost descrise mai sus intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de violare de domiciliu prev de art. 192 al. 2 Cp.-2 fapte. Astfel, fiind făcută dovada faptei ce constituie infracțiune, dar și văzând că aceasta a fost comisa cu vinovăție de către inculpat (forma de vinovăție a intenției directe, în accepțiunea prevederilor art. 19 alin1 pct.1 lit.a C.pen.), în temeiul art.345 al.2 din C.p.p. instanța va dispune condamnarea acestuia pentru comiterea infracțiuniii prevazute de art. 192 al. 2 Cp
La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța, conform art. 72 din C.pen., va avea în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, limite care vor fi reduse cu o treime in cauza fiind aplicabile dispozitiile prev de art. 320 ind. 1 Cpp, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În concret instanța constată că faptele inculpatului prezintă pericol social pentru valorile ocrotite de art 192 al. 2 Cp ( domiciliul persoanei, inviolabilitatea acestuia). Totodată instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute la art. 192 al. 2 Cp, limite de pedeapsă reduse cu o treime conform art.3201 al.7 din C.proc.pen., fiind aplicabile în cauză regulile pentru procedura simplificată prevăzută de art. 3201 din C.proc.pen . În ceea ce il privește pe inculpat, instanța reține că acesta nu a mai fost condamnat anterior pentru comiterea vreunei fapte penale, imprejurare care va fi calificata drept circumstanța atenuanta judiciara, potrivit disp. art. 74 lit. a C.pen. În consecință, reținând incidența art. 74 lit. a C.pen. raportat la art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. si instanța va aplica inculpatului cate o pedeapsă cu inchisoare in cuantum de 1 an si 10 luni, considerand ca sunt suficiente pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 C.pen., de reeducare și de prevenire a săvârșirii altor fapte penale.
În baza art.33 lit.a C.pen., art.34 alin.1 lit.b C.pen. se vor contopi cele două pedepse cu închisoarea și se va aplica pedeapsa cea mai grea, anume aceea de 1 an si 10 luni închisoare.
In temeiul art.71 al.1, 2 C.p. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza II si b C.p.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni; se apreciază de instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Considerând că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 81 C.pen., respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind de 10 luni închisoare, convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei instanța, în baza art. 81 C.pen., va suspenda condiționat executarea fiecarei pedepse pe un termen de încercare de 3 ani si 10 luni, stabilit în condițiile art. 82 C.pen
In temeiul art. 71 al. 5 C.p. se va suspenda executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit.a teza a II-a si b C.p. pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii, iar in temeiul art. 359 Cpp se va atrage atentia inculpatilor asupra prev. art. 83 C.p. în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Se va admite actiunea civila promovata de partea civila BG si in temeiul art. 14, 15, 346 Cpp rap la art. 1357 Cciv va fi obligat inculpatul sa plateasca partii civile suma de 400 lei daune morale.
In temeiul art. 191 al.1 C.p.p. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat.
In temeiul art. 189 Cpp se va dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei reprezentand onorariu aparator oficiu.