Asigurări sociale. Decizia 1456/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția conflicte de muncă

și asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1456

Ședința publică din 17 iunie 2008

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 2: Mihail Decean

JUDECĂTOR: Dr. - -

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de către reclamantul recurent și pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii C-S, împotriva sentinței civile nr. 475/11.04.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentanta pârâtei recurente, consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că părțile au depus la dosar întâmpinări, prin registratura instanței, un exemplar de pe întâmpinarea pârâtei fiind comunicat reclamantului.

Reprezentanta recurentei pârâte depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică.

Nemaifiind formulate alte cereri, instanța trece la judecarea în fond a recursului.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului său pentru motivele prezentate în cererea de recurs, arătând că în expertiza contabilă există greșeli reducându-i-se punctajul total cu 5,81136 puncte. Totodată, solicită respingerea recursului formulat de către Casa Județeană de Pensii C-S, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta recurentă solicită admiterea recursului său, casarea în parte a sentinței recurate și respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamant, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs, cu cheltuieli de judecată. Totodată, arată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000, pensia reclamantului fiind stabilită conform dispozițiilor Legii nr. 3/1977, iar în ceea ce privește susținerile reclamantului referitoare la greșelile de calcul existente în expertiza contabilă, învederează instanței că acest calcul se efectuează pe baza unui sistem informatizat.

CU RTEA,

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 475 din 11.04.2008 a Tribunalului C-S, s-a hotărât: "Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în loc., str. - -,. 16,. 4, jud. C-S, cu sediul în mun. Reșița, str. -, nr. 27, jud. C-

Anulează decizia nr. 85742/25.04.2007, privind recalcularea pensiei din sistemul public emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să emită o nouă decizie pe seama reclamantului care să conțină începând cu data de 01.07.2005 un punctaj mediu anual de 2,87292.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.174 lei, reprezentând diferențele rezultate în urma recalculării pensiei cuvenite pe perioada 01.07.2005-01.12.2007.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge ca prematur petitul formulat de reclamant cu privire la obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere și introducerea în calcul la punctajul total și sporul de 5% pentru condiții grele de muncă."

Considerentele avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe sunt:

"În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, precum și proba cu expertiza contabilă de specialitate (ce a avut ca obiective, calcularea punctajului mediu anual la data recalculării pensiei precum și cuantumul pensiei cuvenite, cu luarea în considerare a tuturor sporurilor de care a beneficiat reclamantul, calcularea punctajului mediu anual existent în plată anterior recalculării și respectiv cuantumul pensiei aferent acestui punctaj și calcularea diferențelor de restituit reclamantului dintre pensia calculată de expert și cea de pârâtă prin decizia contestată) și supliment la raportul de expertiză contabilă judiciară, material probator din analiza căruia, instanța reține în fapt următoarele:

Instanța reține că reclamantul este nemulțumit de cuantumul pensiei stabilit prin decizia de recalculare a pensiei, emisă de pârâtă și ca atare a contest-o prin acțiunea dedusă judecății.

Văzând decizia nr. 85742/09.03.1995 emisă de Oficiul de pensii Reșița, instanța reține că reclamantul a fost pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă.

Din adeverința nr. 4.252/04.08.2005 emisă de Miniera - Exploatarea Minieră rezultă că reclamantul a fost angajatul unității în calitate de vagonetar subteran, ajutor minier subteran și maistru minier subteran desfășurând astfel o muncă 100% în grupa I de muncă 24 ani 02 luni și 13 zile conform disp. Decretului lege nr. 292/1959 și Ordinului nr. 50/1990 în perioada 21.09.1961-14.04.1966, precum și în perioada 22.07.1966-01.12.1986.

Totodată din adeverința nr. 1648/14.06.2007, emisă de Miniera - Exploatarea Minieră rezultă că reclamantul a beneficiat de un spor pentru munca prestată în timpul nopții, cât despre sporul de 5% pentru condiții grele, acesta într-adevăr nu a fost luat în calcul de pârâtă la recalcularea pensiei, dar urmează a se ține seama de acest drept prevăzut de nr.OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public.

Tot în acest context, din obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de pârâtă, rezultă, rezultă că aceasta a revenit asupra afirmațiilor din întâmpinare în sensul că reclamantul nu a depus la dosarul de pensionare nicio adeverință cu sporul de 5% de condiții grele pentru a-i fi luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

Față de aceste aspecte reținute de raportul de expertiză însușit de reclamant și în baza disp. art. 169 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora "pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia", instanța va respinge ca prematur formulat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere și introducerea în calcul la punctajul total și sporul de 5% pentru condiții grele de muncă.

Referitor la al doilea capăt de cerere, privind acordarea punctelor ce rezultă din aplicarea art. 78, alin.8 din Legea nr. 19/2000 și a Ordinului nr. 340/2001, instanța în baza raportului de expertiză dispus și efectuat în cauză, urmează a-l admite astfel. Dispozițiile art. 78, alin.8 din Legea nr. 19/2000 i se aplică și reclamantului, întrucât prin nr.OUG 4/2005 s-a urmărit urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001 aflate în plată și totodată s-a urmărit respectarea principiului la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie. Se reține că din calculul efectuat începând cu data de 01.07.2005 a rezultat un punctaj mediu anual de 2,87292, iar nu de 2,75810 puncte stabilit de pârâtă și o diferență a cuantumului pensiei de 849 lei în loc de 816 lei, conform disp. art. 80 din Legea nr. 19/2000 și cu valoarea punctului de pensie pe perioada 01.04.2001-31.12.2008. Totodată s-a recalculat că pensia ce i se cuvine reclamantului la data de 01.12.2007 este în sumă de 1.554 lei față de 1.493 lei comunicată de pârâtă.

Raportul de expertiză contabilă dispus și efectuat în cauză a constatat că s-au produs erori de calcul și a reținut la obiectivul 3 că (după recalcularea pensiei, ținând cont de toate drepturile ce i se cuvin și de cuantumul pensiei ce i s-ar fi cuvenit la data de 01.12.2007 în sumă 1.554 lei) diferențele rezultate în urma recalculării pensiei ce trebuie încasate de reclamant pe perioada 01.07.2005-01.12.2007 sunt în sumă de 1.174 lei.

Tribunalul, în baza disp. art. 274 Cod procedură civilă, constată că în speță s-au efectuat cheltuieli de judecată așa cum rezultă din cuprinsul decontului pentru suma de 800 lei de la fila 96 dosar, reprezentând contravaloare raport de expertiză contabilă judiciară.

Se reține că decizia de recalculare a pensiei, contestată de reclamant este incorectă și ca atare instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii C-S, va anula decizia nr. 85742/25.04.2007, privind recalcularea pensiei din sistemul public emisă de pârâtă, va obliga pârâta să emită o nouă decizie care să conțină începând cu data de 01.07.2005 un punctaj mediu anual de 2,87292, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1.174 lei, reprezentând diferențele rezultate în urma recalculării pensiei cuvenite pe perioada 01.07.2005-01.12.2007, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și va respinge ca prematur și în baza disp.art. 169 din Legea nr. 19/2000 petitul cu privire la obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere și introducerea în calcul la punctajul total și sporul de 5% pentru condiții grele de muncă."

Sentința a fost recurată de ambele părți.

În recursul său, reclamantul susține nelegalitatea sentinței, pentru a nu i se fi admis luarea în calcul a unui punctaj mediu anual de 3,16348 puncte la calculul pensiei, respectiv restituirea diferențelor dintre pensia aflată în plată și aceea legală în opinia sa.

Pârâta arată în motivele de recurs că i s-a recalculat corect și just pensia reclamantului, prin decizia a cărei anulare a cerut-o acesta, sentința fiind nelegală sub aspectul anulării acestei decizii și emiterii alteia noi, cu un alt punctaj mediu anual de luat în calcul la stabilirea cuantumului lunar al pensiei.

Recursul pârâtei este fondat.

Într-adevăr, reclamantului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, acestuia recalculându-i-se pensia conform prevederilor G nr. 4/2005, care se referă la pensiile stabilite sub imperiul Legii nr. 3/1977, avute în vedere și aplicabile la data pensionării acestuia.

În aceste condiții decizia de recalculare a pensiei emisă de pârâta recurentă, a cărei anulare a cerut-o reclamantul este în concordanță cu dispozițiile legale din actele normative menționate mai sus, pe care instanța de fond, validând expertiza efectuată în cauză, le-a ignorat, neaplicându-le.

Ca urmare a recalculării corecte de către pârâtă a pensiei reclamantului prin decizia contestată, acestuia i-a crescut pensia de la 554 lei la 816 lei, aceasta din urmă sumă aflându-se în plată lunară.

Având în vedere cele de mai sus, cât și dispozițiile art. 304 punct 9, respectiv ale art. 312 alin. (1), (2), și (3) din Codul d e procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului, împotriva sentinței civile nr. 475 din 11.04.2008 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-.

Admite recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, declarat împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, Reșița, și cu privire la anularea deciziei de pensionare deduse judecății, respectiv obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, la plata diferențelor rezultate din recalcularea pensiei, cât și a cheltuielilor de judecată.

Menține dispoziția sentinței recurate privind respingerea ca prematură a capătului de cerere a reclamantului referitor la sporul de 5% pentru condiții grele de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu

- - - - Dr.- -

GREFIER, - -

Red. /04.09.2008

Tehnored. 2 ex./05.09.2008

Prima instanță: și

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1456/2008. Curtea de Apel Timisoara