Asigurări sociale. Decizia 1706/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA NR.1706
Ședința public din data de 12 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
Judectori - - - -
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de contestatorul, domiciliat în comuna,-, județul D și intimata CASA JUDEȚEAN DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.382 din data de 18 martie 2008 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns recurentul-contestator, personal, asistat de avocat, din Baroul Dâmbovița, lipsind recurenta-intimat Casa Județean de Pensii
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Avocat având cuvântul pentru recurentul-contestator depune la dosar Nota de constatare nr.51053 din 31 octombrie 2007 emis de Casa Național de Pensii și alte Drepturi de Asigurri Sociale. Arat c nu mai are cereri de formulat în cauz și solicit acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act c nu mai sunt cereri de formulat, faț de actele și lucrrile dosarului constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-contestator arat c potrivit decizie nr.- din 19 martie 1998 fost încadrat în gradul II de invaliditate, iar în urma controlului medical din data de 16 februarie 2001, drept urmare a agravrii bolii, a fost declarat nerevizuibil și nu mai avea obligația de a se prezenta la revizuirea medical periodic.
Solicit admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțat de instanța de fond în sensul anulrii deciziei nr.- din 8 noiembrie 2007, anularea notei de constatare nr.51053 din 31 octombrie 2007, obligarea recurentei-pârâte la reluarea plții pensiei de invaliditate și a pensiei restante de la data 1 noiembrie 2007. Cu cheltuieli de judecat conform chitanței nr.0039 din data de 6 iunie 2008 privind plata onorariului de avocat.
Depune la dosar note scrise.
Cu privire la recursul declarat de intimata Casa Județean de Pensii D solicit respingerea acestuia.
- 2 -
CURTEA
Prin contestația înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatorul a chemat în judecat pe pârâta Casa Județean de Pensii D solicitând instanței ca prin hotrârea ce se va pronunța s se dispun anularea deciziei nr.-/8.11.2007 emis de pârât și a deciziei 55053/31.10.2007 emis de din cadrul CNPAS și reluarea plții pensiei.
În motivarea cererii, contestatorul a artat c are dreptul la pensie de invaliditate, iar decizia de încetare a plții pensiei de invaliditate și de recuperare a unor sume de bani este nelegal.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiat artând c decizia prin care s-au anulat deciziile medicale, a fost emis în urma unei note de constatare întocmit de ctre Direcția audit Intern și Control din cadrul CNAPS prin care s-au constatat deficiențe și nereguli în ceea ce privește procedura prin care persoanele pensionate de invaliditate au fost expertizate, cât și în privința emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauz, prin sentința civil nr.382/18.03.2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte contestația și a anulat în parte decizia nr. -/8.11.2007 emis de pârât, numai în ce privește recuperarea sumei încasate cu titlu de pensie de invaliditate.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut, în esenț, c CNPAS, prin serviciul de audit și control, are dreptul s verifice activitatea cabinetelor de expertiz și recuperare a capacitții de munc, în baza art.39 din secțiunea C, punctul III din Ordinul nr.340/2001 invocat și în nota de constatare întocmit în cauz, în urma controlului asupra activitții de expertiz medical și recuperare a capacitții de munc a Cabinetului Medical
S-a mai reținut c în urma controlului s-au constatat deficiențe, care au fost indicate, îns potrivit art.56 alin.6 din Legea nr.19/2000, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestat în termen este definitiv, iar revizuirile care pot fi operate asupra acestora, ca urmare a unui autocontrol, se aplic numai de la data emiterii lor, conform art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001.
A mai artat instanța de fond c petentul nu a fcut dovada contestrii deciziei de anulare a deciziei medicale, aceasta rmânând definitiv.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta Casa Județean de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegal și netemeinic, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod procedur civil și art.3041Cod procedur civil.
Recurenta - intimat arat c decizia de anulare a deciziei medicale nu a fost contestat de ctre petent, astfel c decizia de încetare a pensiei de invaliditate este temeinic și legal.
Susține recurenta-intimat c în mod eronat s-a reținut de ctre prima instanț c la baza emiterii deciziei de anulare a deciziilor asupra capacitții de munc au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001 în condițiile în care, temeiul legal al anulrii, prevzut și în decizie, îl constituie art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, care prevede c deciziile rmase definitive pot fi revizuite în caz de erori de ctre unitatea de expertiz medical care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNAPS.
- 3 -
În aceast situație, arat recurenta-intimat, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate ca urmare a notei de constatare a CNAPS-Direcția Audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertizare medical, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Tot în mod eronat se susține c instanța de fond a reținut c împrejurarea c petentul a depus la dosar documente medicale ori faptul c deține asemenea documente denot c acestea au fost depuse la, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medical a capacitții de munc.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.
A declarat recurs și contestatorul, criticând sentința de fond sub aspectul anulrii numai în parte a deciziei -/8.11.2007 și a respingerii contestației împotriva deciziei emise de Direcția Audit Intern și Control din cadrul CNAPS.
Arat contestatorul-recurent c tribunalul nu a avut în vedere c nu se putea dispune încetarea unei pensii de invaliditate în absența unor documente medicale care s determine aceast msur, astfel c încetarea plții pensiei este vdit nelegal și netemeinic.
Mai solicit recurentul contestator și anularea deciziei de anulare a deciziilor asupra capacitții de munc, deoarece încadrarea sa în gradul de invaliditate nu este supus revizuirii, conform documentelor medicale aflate la dosar.
Examinând sentința atacat, prin prisma criticilor formulate în ambele recursuri, în raport de actele și lucrrile dosarului, de dispozițiile legale ce au incidenț în soluționarea cauzei, Curtea constat urmtoarele:
Referitor la recursul declarat de intimata Casa Județean de Pensii D:
Prin decizie emis de Casa Județean de Pensii D - Cabinetul de Expertiz Medical și Recuperare a Capacitții de Munc M s-a anulat decizia asupra capacitții de munc emis pentru contestator, reținându-se c aceasta a fost eliberat fr a fi respectat procedura de expertizare medical prevzut de reglementrile legale în vigoare.
În cuprinsul deciziei sus menționate s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiz medical și recuperare a capacitții de munc.
Potrivit notei de constatare a fost efectuat un control, în baza Nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001al - secțiunea C, punctul III, art.39, de ctre Direcția Audit Intern și Control a CNPAS din cadrul Casei Județene de Pensii D, control ce a vizat activitatea de expertiz medical și recuperare a capacitții de munc a Cabinetului Medical
În atare situație, în mod corect prima instanț a fcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și
- 4 -
care statueaz, printre altele, c decizia emis de oficiul de expertiz ca urmare a activitții de control se aplic de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Prin urmare, în cazul în care în urma unui control, se constat deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrrii în grade de invaliditate ori de revizuire medical se pot emite noi decizii prin care s fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauz s fie încadrat în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invaliditții, efectele producându-se pentru viitor, așa cum justificat a concluzionat și prima instanț.
Recurenta a susținut c la dosarul medical contestatorul nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deși atât din conținutul adresei Oficiului Județean de Expertiz Medical a Capacitții de Munc D, cât și al notei de constatare întocmit în urma controlului rezult c nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziei asupra capacitții de munc.
Prin urmare, decizia contestat în prezenta cauz apare ca fiind nelegal și netemeinic.
Pentru aceste considerente, Curtea privește recursul Casei Județene de Pensii D ca nefondat, urmând ca în baza art.304, 3041și art.312 alin.1 Cod procedur civil s-l resping.
Referitor la recursul declarat de contestatorul:
Culpa în nerespectarea procedurilor privind situația beneficiarilor pensiilor de invaliditate revine Casei Județene de Pensii D, care, prin funcționarul su - asistent social, a nesocotit prevederile legale, fapt ce a impus sesizarea organelor de anchet penal.
Prin urmare, nu se putea dispune încetarea unei pensii de invaliditate în absența unor documente medicale care s determine aceast msur, precum și recuperarea unor sume pltite anterior cu titlu de pensie de invaliditate în absența unei hotrâri judectorești în acest sens.
În ce privește nota de constatare nr.51053/31.10.2007, curtea va constata c și aceasta este lipsit de temei legal.
Astfel, potrivit actului medical din 16.02.2001, emis în urma prezentrii recurentului contestator la revizuirea medical periodic, s-a constatat c încadrarea acestuia în gradul de handicap nu mai este supus revizuirii, datorit gravitții bolii de care sufer contestatorul. Prin urmare acesta nu mai avea obligația de a se prezenta la revizuiri medicale periodice.
Nota ce constatare în discuție, prin care s-a stabilit c recurentul contestator nu s-a prezentat la controlul medical periodic este, prin urmare nelegal și netemeinic, la fel și dispoziția cuprins în aceeași not de suspendare și încetare a plții pensiei de invaliditate.
Recurentului contestator, fiind pensionar nerevizuibil, nu i se poate înceta plata pensiei de invaliditate pentru neîndeplinirea unor proceduri care nu-l mai vizau.
Pentru toate considerentele care preced, constatând fondate criticile recurentului-contestator, în temeiul art. 3041raportat la art. 312 alin.1 Cod pr.civ. curtea va admite recursul exercitat de acesta și va modifica în parte sentința, în sensul c va dispune anularea în tot a deciziei nr.-/8.11.2007 emis de
- 5 -
Casa Județean de Pensii D, anularea în parte a notei de constatare nr.51053/31.10.2007 emis de intimat numai în ce-l privește pe contestator și reluarea plții pensiei de invaliditate de la data suspendrii.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
În baza disp. art.274 pr.civ. curtea va obliga recurenta Casa Județean de Pensii D la 600 lei cheltuieli de judecat ctre recurentul-contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județean de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.382 din data de 18 martie 2008 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița.
Admite recursul declarat de contestatorul, domiciliat în comuna,-, județul D împotriva sentinței civile nr.382 din data de 18 martie 2008 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița.
Modific în parte sentința și dispune anularea în tot a deciziei nr.-/8.11.2007 emis de intimata Casa Județean de Pensii D, anularea în parte a notei de constatare nr.51053/31.10.2007 emis de intimat numai în ce-l privește pe contestator.
Dispune reluarea plții pensiei de invaliditate de la data suspendrii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Oblig recurenta Casa Județean de Pensii D la 600 lei cheltuieli de judecat ctre recurentul-contestator.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, astzi 12 septembrie 2008.
Președinte, Judectori,
Grefier,
Red. /DV
3 ex./18.09.2008
dosar fond - -- Tribunalul Dâmbovița
jud. fond - G
Operator de date cu caracter personal
Numr notificare 3120
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana