Asigurări sociale. Decizia 1812/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1812

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 3: Florin

Grefier:

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta Casa Județeană de Pensii T împotriva sentinței civile nr. 1502/5.06.2009 pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii T, lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că, prin registratura instanței la data de 18.11.2009 reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare. Se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantei pârâtei recurente.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr. 1502/05.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, a obligat pârâta să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei prin valorificarea sumelor menționate în adeverința nr. 12090/11.12.2008, emisă de Proiect MDTS; s-a respins acțiunea pentru perioada 01.08.1971-15.05.2006 ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în mod eronat, la calcularea pensiei pentru limită de vârstă, prin decizia nr. -/10.07.2006, emisă de Casa de Pensii T, nu s-au luat in considerare veniturile suplimentare cu caracter permanent obținute de reclamantă și neînscrise în carnetul de munca, dar menționate în adeverința nr. 1290/11.12.2008, emisă de Proiect MDTS. Aceste venituri suplimentare, cu caracter permanent, nu au fost trecute în carnetul de munca, dar au fost incluse in baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Față de cele de mai sus si ținând cont de dispozițiile art.23 alin.1 lit.e din Legea nr.19/2000 raportate la cele ale art.5 alin.1 și art.2 lit.e din aceiași lege și ale art.19 lit. - h din Normele de aplicare a Legii nr.19/2000, aprobate prin Ordinul nr.340/2001, precum si de faptul că perioadele contributive pot fi dovedite si cu înscrisuri eliberate de angajator, în cazul în care nu sunt menționate în carnetul de muncă, potrivit art.160 alin.5, art.161 alin.2 din Legea nr.19/2000 și art.40 din Normele de aplicare a legii nr.19/2000, instanța de fond a constatat acțiunea ca fiind întemeiată.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Taf ormulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 1502/05.06.2009 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.

În motivarea recursului, se arată că reclamanta este pensionată în temeiul Legii nr. 19/2000, iar cererea sa de recalculare a pensiei în temeiul adeverinței nr. 1290/11.12.2008, eliberată de Proiect MDTS, a fost înregistrată sub nr. 35210/14.01.2009 la Casa Locală de Pensii T, astfel încât dispoziția instanței de fond în sensul obligării instituției pârâte la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei începând cu data de 15.05.2007 este nefondată prin raportare la dispozițiile art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000.

Având în vedere că sumele menționate în adeverința nr. 1290/11.12.2008, eliberată de Proiect MDTS au fost realizate în acord, sunt incidente prevederile cuprinse la mențiunea de la pct. VI din anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005.

Pe de altă parte, veniturile cu titlu de acord, evidențiate în adeverință, au fost acordate reclamantului în mod sporadic pe parcursul perioadei în care a fost angajat al societății emitente adeverinței și nu se regăsesc în categoria sporurilor, indemnizațiilor și a majorărilor de retribuții tarifare prevăzute în anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005.

Drepturile de pensie ale reclamantei au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 164 alin. 1 - alin. 3 din Legea nr. 19/2000, iar împrejurarea că art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000 stabilește ca bază de calcul a contribuției de asigurări sociale venitul brut realizat lunar nu prezintă relevanță în speță, întrucât nu vizează modul de calcul al pensiei și nu este aplicabil reclamantului pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Reclamanta a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, arătând că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, iar susținerile recurentei sunt contrare prevederilor art. 2, art. 23 și art. 78 din Legea nr. 19/2000 referitoare la calculul pensiei în raport de veniturile asupra cărora s-au stabilit și plătit contribuții la asigurări sociale de stat din partea asiguratului.

Recursul nu este fondat.

Drepturile de pensie ale reclamantei au fost stabilite cu începere de la data de 15.05.2007, prin decizia nr. -/10.07.2006, în baza prevederilor Legii nr. 19/2000.

La data de 14.01.2009, reclamanta a înregistrat sub nr. 35210/4.12.2008, la Casa Județeană de Pensii T, o cerere de recalculare a pensiei sale în temeiul adeverinței nr. 1290/11.12.2008, eliberată de Proiect MDTS, iar, prin adresa nr. 35210/24.02.2009, Casa Județeană de Pensii T i-a comunicat reclamantei că, potrivit prevederilor art. 164 din Legea nr. 19/2000 coroborate cu cele ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, nu poate lua în considerare veniturile menționate în această adeverință, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei.

Este adevărat că dispozițiile art. VI din anexa la OUG nr. 4/2005 prevăd că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord.

În același timp, însă, art. V din anexa la OUG nr. 4/2005 prevede că se iau în calcul alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective. de asemenea că sporurile prevăzute de acest articol se utilizează atât pentru perioadele anterioare cât și pentru cele ulterioare datei de 1.04.1992.

Pe de altă parte, art. IV din același act normativ include la calcularea punctajului "alte sporuri" acordate de către ministerele de resort conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și virat contribuția de asigurări sociale.

Din adeverința supusă analizei rezultă că pentru veniturile suplimentare reprezentând acord global s-a achitat contribuția pentru asigurări sociale, precum și că de aceste venituri a beneficiat reclamanta în mod permanent fiind adăugate salariului de bază pe parcursul întregii activități desfășurate de reclamant la angajator.

Coroborând aceste dispoziții în care se încadrează reclamanta și cu normele de principiu ale art.2 din Legea nr.19/2000 potrivit cărora drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale, se impune concluzia că în mod justificat a fost admisă acțiunea reclamantei.

Concluzionând asupra argumentelor de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea apreciază că in speță nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca neîntemeiat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii T împotriva sentinței civile nr. 1502 din 5.06.2009, dată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

, 20.11.2009, în ședință publică.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. /7.12.2009

Tehnored. / 2 ex.7.12.2009

Prim inst.: Tribunalul Timiș -,

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Florin

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1812/2009. Curtea de Apel Timisoara