Asigurări sociale. Decizia 1813/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1813
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Florin
Grefier:
Pe rol se află judecarea recursul declarat de către pârâta Casa Județeană de Pensii T împotriva sentinței civile nr. 1503/5.06.2009 pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că, prin registratura instanței la data de 18.11.2009 reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantei pârâtei recurente.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris la dosar.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Timiș, reclamantul a solicitat ca instanța, prin hotărârea ce va da, să procedeze la recalcularea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu 1.08.1970 pentru valorificarea veniturilor cuprinse în adeverința nr. 1358/5.12.2008 emisă de SC M SA Dr. Tr.
În motivare a invocat că a fost angajat cu contract de muncă la societatea sus-menționată ca inginer și că în această perioadă a realizat venituri suplimentare evidențiate în adeverință, acestea nefiind trecute în carnetul de muncă dar fiind incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Prin sentința civilă nr. 1503/5.06.2009 Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea, obligând pârâta să recalculeze pensia pentru muncă depusă și limită de vârstă cuvenită reclamantului începând cu 29.06.2006 prin valorificarea veniturilor cuprinse în adeverința invocată și să emită o nouă decizie în acest sens; a respins ca neîntemeiată acțiunea pentru perioada 1.08.1970-29.06.2006.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că în mod eronat la calcularea pensiei pentru limită de vârstă, prin decizia nr. -/20.09.2006, emisă de Casa de Pensii T nu s-au luat în considerare veniturile suplimentare cu caracter permanent, neînscrise în carnetul de muncă, dar rezultate din adeverința nr. 1358/05.12.2008 emisă de SC M SA Dr. Tr.
În raport de adeverința emisă de SC M SA Dr. Tr. S și de înscrierile din carnetul de muncă, rezultă că reclamantul a beneficiat de venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, cu caracter permanent.
Aceste venituri suplimentare cu caracter permanent nu au fost trecute în carnetul de muncă dar au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Aspectele mai sus expuse reies din adeverința nr. 1358/05.12.2008 emisă de SC M SA Dr. Tr. S unde se specifică, că nu este vorba de ore suplimentare și prime, ci de venituri suplimentare cu caracter permanent, numite generic "acord global".
Faptul că aceste adeverințe nu au fost avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei reclamantului, rezultă din însăși precizările făcute de pârâtă, prin întâmpinarea formulată în cauză, motivând refuzul sau pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute la pct. VI din Anexa OUG nr. 4/2005, în sensul că nu se precizează temeiul legal în baza căruia au fost acordate aceste adaosuri suplimentare la salariul de bază și denumirea acestora.
de cele de mai sus expuse și ținând cont și de dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 19/2000, raportat la art. 5 alin. 1 din aceeași lege și la dispozițiile art. 19 lit. - h din Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000 aprobate prin ordonanța nr. 304/2001, dispozițiile art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, precum și de faptul că perioadele contributive pot fi dovedite și cu înscrisuri eliberate de angajator în cazul în care nu sunt menționate în carnetul de muncă potrivit art. 160 alin. 5, art. 161 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, art. 40 din Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, instanța a dispus în consecință.
Referitor la perioada 1.08.1970 - 15.05.2006, instanța a respins cererea ca fiind neîntemeiată, în considerarea faptului că reclamantul nu a avut calitatea de pensionar decât de la data de 29.06.2006, așa cum rezultă din decizia de pensionare nr. -/20.09.2006, emisă de Casa de Pensii
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a invocat că în mod greșit s-a dispus recalcularea pensiei începând cu data de 29.06.2006, în mod corect aceasta operând începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare conform art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000.
A mai invocat că pârâta a calculat corect pensia câtă vreme a avut în vedre la stabilirea punctajelor anuale salariile brute sau nete conform cu modul de înregistrare în carnetul de muncă și sporurile cu caracter permanent incluse în pct. VI din anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005; or, veniturile cu titlu de acord global au fost acordate sporadic și nu permanent.
A invocat principiul contributivității și existența normelor legale exprese care au prioritate în raport cu cele generale și că dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000 nu au incidență în cauză.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare cu respectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 304, 3041Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă și de normele ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Dispozițiile pct. VI din anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 invocate de recurentă trebuie interpretare în corelație cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000 și cu dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 389/1972.
Pe de altă parte, pârâta recurentă invocă prevederile art. 164 alin. 2, 3 din Legea nr. 19/2000 referitoare la perioada anterioară intrării în vigoare a legii învederând, în esență, că veniturile evidențiate în adeverința prezentată de reclamant reprezintă acord global și nu pot fi luate în considerare la recalcularea pensiei pentru că perioada este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000. Aceste susțineri contravin dispozițiilor Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004, dispozițiilor art. 2, 23, 18 din Legea nr. 19/2000 și celor ale art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 304/2001 referitoare la modalitatea de calcul al pensiei în raport de veniturile asupra cărora s-au stabilit și s-au plătit contribuție la bugetul asigurărilor sociale din partea asiguratului.
În consecință, în mod corect a reținut prima instanță că perioada contributivă rezultată din adeverința sus-menționată trebuie avută în vedere la calculul pensiei cuvenite reclamantului, incidente fiind și dispozițiile art. 160, 161 din Legea nr. 19/2000.
Nici invocarea dispozițiilor art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 nu se constituie un temei de modificare a sentinței, câtă vreme prima instanță a dispus recalcularea pensiei începând cu data de 29.06.2006 prin valorificarea veniturilor cuprinse în adeverință, fără a face vreo mențiune referitoare la acordare, ipostază avută în vedere de norma invocată de pârâtă.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii T împotriva sentinței civile nr. 1503/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Casa Județeană de Pensii T împotriva sentinței civile nr. 1503 pronunțată la 5 iunie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red../27.11.2009
Tehnored. 2 ex./28.12.2009
Prim inst.: Tribunalul Timiș -,
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Florin