Asigurări sociale. Decizia 2694/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2694
Ședința publică din 10 septembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T împotriva sentinței civile nr. 1945 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal s-a prezentat pentru pârâta recurentă Casa Județeană de pensii T, consilier juridic și reclamantul intimat personal și asistat de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța nr. -/05.09.2008 în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat, iar consilier juridic depune delegația de reprezentare juridică.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea, instanța ignorând faptul că din nici unul din înscrisurile depuse de reclamant nu rezultă că acesta ar fi beneficiat de sporuri cu caracter permanent. Pe de altă parte cele două hotărâri judecătorești nu au nici o relevanță în recalcularea pensiei, singura care ar putea fi valabilă este adeverința 229/19.02.2008. Susține că decizia contestată a fost emisă în conformitate cu prevederile legale, acestuia fiindu-i recalculate toate drepturile de care beneficiază.
Reprezentantul reclamantului intimat a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Motivele invocate nu au suport legal și probator, reclamantului - așa cum a reținut și prima instanță - nu i-au fost recalculate toate drepturile de care beneficiază, iar susținerea că înscrisurile depuse nu sunt utile recalculării, nu poate fi reținută, câtă vreme chiar reprezentanta recurentei a afirmat că acea adeverință este valabilă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1945/17.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii T, a dispus anularea deciziilor de pensionare nr.-/1.07.2007 și nr.-/6.03.2008, emise de către pârâtă, și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului conform înscrisurilor depuse de către acesta în timpul dezbaterilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta a recunoscut calculul eronat al cuantumului pensiei contestate de către reclamant, respectiv cel stabilit prin decizia de pensionare nr.-/1.07.2007, deoarece a emis decizia de pensionare nr. -/6.03.2008, prin care a mărit cuantumul pensiei reclamantului de la 504 lei la 701 lei, stabilind un număr de puncte realizat de reclamant și un punctaj mediu anual diferit față de decizia de pensionare emisă la 1.07.2007.
Concluziile raportului de expertiză tehnică, întocmit de către doamna expert ce a fost asistată de doamna expert, desemnată de către reclamant, au fost înlăturate de către prima instanță întrucât conțineau mai multe inadvertențe, nefiind luate în considerare, în mod nejustificat, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr.342/19.01.1972, pronunțată în dosarul nr. 8259/1971, adeverința nr.6624/6.03.1980 ( fila 101 dosar), adeverința fără număr aflată la fila 107 din dosar, adeverința nr.229/19.02.2008 (fila 109 dosar ), adeverința din 26.02.2008 aflată la fila 113 din dosar și decizia civilă nr. 1232/19.10.1972, pronunțată în dosarul nr.1107/1972.
Totodată, instanța de fond a reținut că pârâta nu a luat în considerare, la recalcularea pensiei reclamantului, perioada în care acesta a satisfăcut serviciul militar, astfel încât pârâta urmează să ia în calcul această perioadă necontributivă, ce este asimilată stagiului de cotizare, conform art.41 lit.c din Ordinul nr. 340/2001, precum și sporurile cu caracter permanent care după data de 1.02.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, potrivit legislației anterioare, așa cum rezultă acestea din adeverințele menționate anterior.
Tribunalul Timișa apreciat că se impune ca pârâta să verifice dacă reclamantul a contribuit la fondul pentru pensia suplimentară și, în caz afirmativ, să-i acorde o creștere a punctajului în conformitate cu dispozițiile art.165 din Legea nr.19/2000.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Taf ormulat recurs împotriva sentinței civile nr.1945/17.04.2008 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea cererii de recurs se arată că prin decizia de pensionare nr.-/1.07.2007, emisă în temeiul art. I pct.4 din nr.OUG19/2007, reclamantului intimat i-a fost majorat, începând cu data de 1.07.2007, cuantumul pensiei de la 492 lei la 540 lei, precum și punctajul mediu anual de la 1,24078 puncte la 1,27012 puncte, ca urmare a recalculării punctajelor anuale aferente stagiului de cotizare realizat de către acesta în perioadele 23.07.1960 - 3.03.1961, 7.03.1961 - 1.08.1961, 1.02.1962 - 15.06.1962, 19.06.1962 - 1.10.1962 și 23.10.1962 - 31.12.1962.
Prin decizia de pensionare nr. -/6.03.2008, pârâta a recalculat pensia reclamantului în temeiul art.95 din Legea nr.19/2000, valorificând stagiul realizat de către acesta în perioada 1.01.2006 - 1.11.2007, astfel încât instanța de fond a considerat în mod eronat că emiterea acestei decizii de pensionare reprezintă o recunoaștere a instituției pârâte în ceea ce privește calculul greșit al cuantumului pensiei reclamantului prin decizia de pensionare nr. -/1.07.2007.
Punctajul mediu anual de 1,29477, stabilit prin decizia emisă la 30.01.2008 în temeiul nr.OUG19/2007, a rezultat din însumarea punctajului mediu anual de 1,27275, stabilit prin decizia emisă la 1.07.2007, cu cel de 0,02202 calculat prin raportate la salariile tarifare lunare încasate de reclamant în perioada 23.07.1960 - 1.08.1961, conform adeverinței nr. 1417/2.12.2004 eliberată de T, întrucât în carnetul de muncă nu au fost înregistrate drepturile salariale pentru această perioadă.
Instanța de fond a ignorat faptul că înscrisurile depuse de către reclamant la dosarul cauzei, respectiv sentința civilă nr.342/19.01.1972, pronunțată în dosarul nr. 8259/1971, a Judecătoriei Timișoara, adeverința nr.6624/6.06.1980 eliberată de Alimentație Publică T ( fila 101 dosar), adeverința fără număr aflată la fila 107 din dosar, adeverința nr.229/19.02.2008 eliberată de TM (fila 109 dosar ), adeverința din 26.02.2008 aflată la fila 113 din dosar și decizia civilă nr. 1232/19.10.1972 a Tribunalului Județean T, pronunțată în dosarul nr.1107/1972, nu probează că reclamantul a beneficiat de sporuri cu caracter permanent care, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual. Adeverințele menționate nu cuprind elementele prevăzute la punctul VI din anexa la.OUG nr.4/2005.
Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de către reclamantul intimat cu privire la raportul de expertiză contabilă judiciară, cele două experte au analizat, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, fiecare din înscrisurile evidențiate anterior.
Prima instanță a reținut greșit că perioada satisfacerii serviciului militar nu a fost luată în considerare la recalcularea pensiei. Această perioadă este menționată la pagina 1 din buletinele de calcul - date privitoare la activitatea în muncă a reclamantului intimat, care fac parte integrantă din deciziile de pensionare nr.-/6.02.2006, -/30.01.2008 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă a reclamantului.
Din aceleași buletine de calcul rezultă că pârâta a aplicat la punctajele anuale procentele prevăzute la art.165 alin.1 din Legea nr.19/2000, aceste procente fiind evidențiate la pagina 3 buletinelor, depuse la filele 21 și respectiv 95 din dosarul de fond.
În drept, se invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.161 alin.3 lit. b și lit.c, art.95, art.II alin.1 lit.b și alin.2 și art.III alin.1 din nr.OUG19/2007.
La cererea de recurs au fost anexate următoarele înscrisuri: cererea reclamantului-intimat înregistrată la Casa Județeană de Pensii T sub nr.32263/1.06.2006 și decizia de pensionare nr.-/8.06.2006.
Intimatul nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art.304 pct.9 coroborate cu cele ale art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a contestat decizia de pensionare nr. -/1.07.2007, emisă de către pârâtă, arătând că este nemulțumit de punctajul stabilit și de cuantumul pensiei acordate, întrucât salariul încasat de el a fost mai mare decât cel înscris în cartea de muncă, iar sporul de vechime luat în considerare nu a fost calculat corect, dat fiind că nu s-a raportat la salariul real.
În cauză, s-a efectuat o expertiză contabilă judiciară de către expert contabil, care a concluzionat că stagiul de cotizare realizat de către titularul Deciziei de pensionare nr. -/1.07.2007 este de 38 de ani 1 lună și 5 zile, iar drepturile de pensie ale reclamantului au fost recalculate corect prin raportare la documentația de pensionare existentă în arhiva Casei Județene de Pensii.
Reclamantul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, solicitând ca expertul să ia în calcul: vechimea sa în muncă de 40 de ani, perioada 12.12.1963 - 17.12.1964 în care a fost în armată, salariile brute pe perioada 1969 - 1991, conform adeverinței emise de -Grup, precum și pe perioada 1991 - 2008, și veniturile pe perioada 1960 - 1970 menționate în sentința civilă nr. 1107/1972.
La aceste obiecțiuni a anexat următoarele înscrisuri: adeverința nr.6624/6.06.1980, emisă de Alimentația Publică; decizia civilă nr.1232/17.10.1972 a Tribunalului Județean T; adeverințe fără număr și dată emise de; adeverința fără număr din 21.02.2008, emisă de; adeverința nr.229/19.02.2008, emisă de " TM " T și încheierea din 2.09.1971, dată de Tribunalul Județean T în dosarul nr. 55/1971.
Prin răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expert contabil, asistat de expert contabil, desemnat de către reclamant, se arată că reclamantul a realizat un stagiu de cotizare în condiții normale de 38 de ani 11 luni și 0 zile, un stagiu asimilat de 1 an și 5 zile, reprezentând armata, și un stagiu suplimentar de 1 an 10 luni și 0 zile, luat în considerare la emiterea deciziilor de pensionare nr. -/1.07.2007 și nr.-/6.03.2008, emise de către pârâtă și contestate de către reclamant, precum și că deciziile le pensionare menționate stabilesc în mod corect drepturile de pensie ale reclamantului.
Expertul contabil asistent, desemnat de către reclamant, a achiesat la concluziile expertului contabil judiciar, expuse în cuprinsul răspunsului la obiecțiunile reclamantului.
Din coroborarea art.82 alin.2, art.83 alin. 1 și alin.4 și art.95 din Legea nr. 19/2000 cu cele ale art.86 din Legea 19/2000, rezultă că legalitatea și temeinicia deciziei de pensionare contestată de asigurat la instanța judecătorească competentă se verifică prin raportare la înscrisurile depuse de asigurat la casa teritorială de pensii și care au stat la baza emiterii deciziei de pensionare, iar nu prin raportare la înscrisuri doveditoare noi depuse în fața instanței de judecată.
Or, reclamantul a solicitat expertului contabil să verifice legalitatea și temeinicia deciziilor de pensionare nr.-/1.07.2007 și nr.-/6.03.2008 prin raportare la înscrisuri depuse doar în fața instanței de judecată.
Pe de altă parte, încheierea din 2.09.1971, dată în dosarul nr. 55/1971 al Tribunalul Timiș, sentința civilă nr. 342/19.01.1972 și decizia civilă nr. 1232/17.10.1972 a Tribunalului Județean T nu pot fi luate în considerare pentru stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului, deoarece nu stabilesc salariile lunare încasate de către acesta, ci doar că reclamantul și soția sa au dobândit ilicit anumite bunuri.
Adeverințele emise fără număr sau fără număr și fără dată de către " " T nu întrunesc cerințele pct.40 alin.3 din titlul VIII: " Dispoziții tranzitorii privind pensiile " al Ordinului nr.340/2001.
Adeverințele nr.229/19.01.2008, emisă de " TM ", și nr.6624/6.06.1980, eliberată de Alimentația Publică T cuprind câștigul brut, iar nu salariul brut, astfel încât nu pot fi luate în considerare potrivit art.164 din Legea nr. 19/2000.
Decizia de pensionare nr.-/6.03.2008 a fost emisă de pârâtă ca urmare a valorificării stagiului realizat de către reclamant în perioada 1.01.2006 - 1.11.2007, conform dispozițiilor art.95 din Legea nr.19/2000, neputând fi considerată o recunoaștere a pretențiilor reclamantului, cum greșit a reținut prima instanță.
Din cuprinsul buletinelor de calcul depuse la dosar rezultă că pârâta a aplicat punctajele anuale procentuale prevăzute de art.165 alin.1 din Legea nr. 19/2000, precum și că a valorificat sporul de vechime al reclamantului în condițiile reglementate de art.164 din Legea nr. 19/2000.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul art.312 alin.1- alin.3 raportat la art.304 pct.9 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de către pârâtă ca fiind întemeiat și va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii T, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâta-recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T împotriva sentinței civile nr. 1945 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat.
Modifică în tot hotărârea recurată, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - DR.- -
GREFIER,
- -
Red./3.11.2008
Thred./3.11.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Ioan Jivan, Carmen Pârvulescu