Asigurări sociale. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 35

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

-

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1667 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în comuna, sat, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-a depus, prin Serviciul Registratură sub nr. 20227/28.12.2009, întâmpinare formulată de intimata-reclamantă.

Curtea având în vedere că recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Das olicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 Cod pr.civilă, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr- contestatoare a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii D pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 1163/23.07.2009 emisă de Oficiul județean de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă prin care s-a respins contestația împotriva deciziei nr. 616/10.06.2009, nr. 1164/23.07.2009 emisă de Oficiul județean de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă prin care s-a respins contestația împotriva deciziei nr. 617/10.06.2009, nr. 1165/23.07.2009 emisă de Oficiul județean de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă prin care s-a respins contestația împotriva deciziei nr. 617/10.06.2009.

A mai solicitat anularea deciziilor 616/10.06.2009, 617/10.06.2009, 618/10.06.2009 emise de Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă M, precum și repunerea în drepturi de la data sistării pensiei de către Casa județeană de pensii

În motivarea cererii s-a arătat că i s-au emis de către Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă M mai multe decizii cu termen de revizuire la 12 luni, că la data de 09.12.2003 intimata a emis decizia nr. 4920 prin care la rubrica "termen de revizuire" a consemnat "nerevizuibil" iar deciziile contestate au fost argumentate pe faptul că nu s-ar fi prezentat la termenele de revizuire stabilite. A mai arătat că având o decizie nerevizuibilă nu trebuia să se mai prezinte la comisia de expertiză, că intimata a anulat unilateral deciziile după ce acesta au intrat în circuitul civil, iar existența unor deficiențe în activitatea intimatei nu putea constitui un temei de anulare a deciziilor sale.

Au fost atașate contestației deciziile a căror anulare s-a solicitat, precum și decizie asupra capacității de muncă nr.4920/09.12.2003.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației, menționând că menținea "nerevizuibil" s-a efectuat pe baza unor documente neconforme, că deciziile rămase definitive pot fi revizuit în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis. S-au anexat întâmpinării copii de pe următoarele acte: nota de constatare nr. 7926/22.05.2009, deciziile 616-618/10.06.2009 și decizia de încetare a pensiei nr. -/12.08.2009.

La termenul de judecată din 06 octombrie 2009 contestatoarea, prin apărător, a precizat că nu insistă în repunerea în drepturi a petentei deoarece decizia ce vizează încetarea plății pensiei a fost contestată separat, într-un alt dosar.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1667 din 6 octombrie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația astfel cum a fost precizată, formulată de petenta, a anulat deciziile nr. 1163/2009, 1164/2009, 1165/2009 emise de Casa Județană de Pensii D - Oficiul județean de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă, precum și deciziile nr. 616/2009, 617/2009, 618/2009 emise de Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin deciziile nr. 616/10.06.2009, 617/10.06.2009 și 618/10.06.2009 Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă Mar evizuit deciziile asupra capacității de muncă emise contestatoarei cu nr.3194/29.11.2001, 4212/03.12.2002 și 4920/09.12.2003 motivat de nerespectarea de către titular a procedurii legale care prevede obligativitatea prezentării acestuia cu documente medicale pentru a fi examinat de medicul expert în vederea expertizării capacității de muncă.

Împotriva acestor decizii s-au formulat contestații la Casa Județeană de Pensii D - Oficiul județean de expertiză medicală și recuperare capacității de muncă, iar prin deciziile nr. 1163, 1164 și 1165 din 23.07.2009 acestea au fost respinse.

În cuprinsul deciziilor de respingere s-a motivat în esență faptul că nu s-a respectat procedura legală de expertizare referitoare la revizuirea medicală la termen și nu au fost prezentate documente conforme și necesare încadrării sau menținerii în gradul de invaliditate.

Tribunalul a reținut că deciziile contestate s-au emis prin nerespectarea dispozițiilor legale deoarece potrivit art. 56 alin.1 din Legea nr. 19/2000 medicul expert al asigurărilor sociale poate emite doar decizia de încadrare sau neîncadrare în grad de invaliditate, nu și decizia de revizuire astfel cum greșit a procedat.

De asemenea, potrivit art. 56 alin. 6 din Legea nr. 19/2000 decizia de încadrare sau neîncadrare în grad de invaliditate necontestată în termen este definitivă, ceea ce înseamnă că intimata nu putea înlocui deciziile nr. 3194/29.11.2001, 4212/03.12.2002 și nici decizia nr. 4920/09.12.2003.

Referitor la această din urmă decizie, s-a reținut faptul că poartă mențiunea "nerevizuibil" ceea ce înseamnă că petenta nu avea obligația de a se prezenta la vreun termen de revizuire.

Este adevărat că potrivit art. 41 din Capitolul III din Ordinul nr. 340/04.05.2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă care le-a emis, la sesizarea părții interesate sau organelor de control ale CNPAS, însă indiferent dacă se face o expertizare medicală sau o reexpertizare medicală, noua decizie se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare, iar convocarea bolnavului prin citație este obligatorie.

Nu poate fi primită susținerea intimatei exprimată în întâmpinare în sensul că deciziile medicale au fost emise în baza unor înscrisuri și documente neconforme, întocmite de asistenta de la Cabinetul de expertiză medicală, susțineri lipsite de suport probator.

Până la proba contrară, aceea că înscrisurile din dosarul de pensionare sunt contrafăcute și neconforme realității ce urmează a se face în cadrul dosarului de urmările penală instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la sesizarea intimatei, referitoare la săvârșirea unor infracțiuni de fals de către salariata, deciziile de încadrare în grad de invaliditate pot fi considerate valabile, urmând să-și producă toate efectele prevăzute de lege.

S-a mai menționat că eventuala nerespectare a procedurii de expertizare nu-i este imputabilă contestatoarei, deoarece existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de expertiză și recuperarea capacității de muncă M, aflat în subordinea intimatei nu poate fi invocată ca temei al revizuirii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act.

Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.

Susține recurenta că în mod greșit a reținut prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001, întrucât în mod corect și legal, așa cum s-a prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, temeiul legal al anulării l-a reprezentat art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

În aceste condiții, arată recurenta, aceasta a procedat în mod corect și legal la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, în urma notei de constatare nr.7926/22.05.2009 a CNPAS-Direcția audit Intern și Control.

Tot în mod eronat, susține recurenta, instanța de fond a reținut că depunerea de către intimată a unor documente medicale la dosar ori deținerea de asemenea documente duc la concluzia că acestea au fost depuse la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de intimată la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizând-o pe contestatoare.

În ceea ce privește consultarea obligatorie a B, se arată că în mod greșit și-a întemeiat instanța motivarea întrucât potrivit art.56 din Legea nr.19/2000 nu există obligația consultării institutului de către, ci numai posibilitatea consultării acestuia, iar în cazul în care institutul respectiv este consultat, avizul acestuia este obligatoriu.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Intimata -contestatoare a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Astfel, prin deciziile nr.616 617,618,Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru intimata, expres enumerată în cuprinsul deciziei, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Ulterior, prin decizia nr. -/12.08.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 13552 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.07.2006-01.07.2009 având în vedere deciziile de revizuire prin care au fost revizuite deciziiile de încadrare în grad de invaliditate.

În cuprinsul deciziilor nr. 616, 617, 618 din data de 10.06.2009 emise de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr. 7926/22.05.2009, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Potrivit notei de constatare nr. 7926/22.05.2009 (filele 28-30) dosar fond), a fost efectuat un control, în baza nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001 al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.

Intimata-contestatoare s-a adresat cu contestații împotriva deciziilor nr. 616, 617, 618/10.06.2009.la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, după cum i s-a indicat chiar în cuprinsul deciziilor, iar acesta din urmă i-a comunicat deciziile nr.1163/23.07.2009, nr.1164/23.07.2009 și nr.1165/23.07.2009 conform cărora revizuirile dispuse prin deciziile contestate nu au avut la bază criterii medicale, ci nerespectarea unor proceduri medicale, astfel încât s-a arătat că rămân valabile elementele deciziilor nr. a Cabinetului de Expertiză Medicală

Recurenta a susținut că la dosarul medical intimata-contestatoare nu a depus documente justificative, iar aceasta nu a fost expertizată de medicul specialist, deși atât din conținutul adreselor nr.1163/23.07.2009, nr.1164/23.07.2009 și nr.1165/23.07.2009 ale Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, către intimată, cât și al notei de constatare nr.7926/22.05.2009 întocmită în urma controlului, rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziilor asupra capacității de muncă emise pentru intimata-contestatoare, măsură contestată ulterior de beneficiară.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că nu i se pot imputa intimatei neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziilor 616, 617, 618/10.06.2009 capacității de muncă emise intimatei contestatoare, indicate în cuprinsul deciziei nr.1163/23.07.2009, nr.1164/23.07.2009 și nr.1165/23.07.2009, cu atât mai mult cu cât decizia nr.4920/9.12.2003 poartă mențiunea "nerevizuibil", astfel încât, intimata nici nu avea obligația de a se prezenta la vreun termen de revizuire.

Nu rezultă din considerentele sentinței atacate că prima instanță și-ar fi întemeiat motivarea pe faptul că la soluționarea contestației formulată în baza art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000 este obligatorie consultarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, însă de principiu, în conformitate cu disp.art.56 alin.3 din această lege, această consultare este obligatorie și nu opțională, așa cum pretinde recurenta.

Astfel, conform art.56 alin.3 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, la soluționarea contestației casa teritorială de pensii consultă Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, iar avizul acestui institut este obligatoriu și rămâne definitiv.

În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1667 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în comuna, sat, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

- - --- - -

GREFIER,

Red.

Tehnored.

4 ex./12.02.2010

f- Tribunalul Dâmbovița

;

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Ploiesti